
Schimbare-șoc la PSD Timișoara
Rezultatele dezastruoase obținute de PSD în Timișoara au produs efecte. Florică Bârsășteanu, președintele PSD Timișoara, și-a dat demisia din funcție, gestul său fiind de înțeles.

Rezultatele dezastruoase obținute de PSD în Timișoara au produs efecte. Florică Bârsășteanu, președintele PSD Timișoara, și-a dat demisia din funcție, gestul său fiind de înțeles.

PSD a reușit să-și păstreze câteva primării din localități limitrofe Timișoarei, în ciuda valului pornit împotriva social-democraților.

PSD a impus în Parlament majorarea pensiilor cu 40 la sută, în plen fiind adoptate proiectele privind rectificarea bugetului de stat și al asigurărilor sociale pe acest an, care includ și amendamentul referitor …

O imagine surprinzătoare a fost făcută publică de liberalul Liviu Cocean, care a postat o fotografie în care apar împreună la masă primarul PSD din Remetea Mare, Ilie Golubov, și șefii USR din localitate.

Conducerea PSD s-a aflat la Timișoara, într-o acțiune de susținere a candidaților partidului la alegerile locale. Alături de președintele PSD Timiș, Alfred Simonis, s-au aflat Marcel Ciolacu, Sorin Grindeanu și ….

Aura Danielescu a ocupat funcţia de inspector-şef al Inspectoratului Şcolar Judeţean Timiş aproximativ opt ani, iar acum candidează…

Educația a reprezentat și reprezintă în continuare o prioritate majoră a mandatelor mele ca primar al comunei Giroc, motiv pentru…

În ceea ce privește numărul traseiștilor PSD și PNL au fost surclasate de USR Timiș în ceea ce privește traseismul politic. Deși atât social-democrații, cât și liberalii, au racolat politicieni de la alte partide, USR Timiș le poate preda…

Plenul reunit al Camerei Deputaţilor şi Senatului ar fi trebuit să dezbată și să voteze luni moţiunea de cenzură împotriva Guvernului Orban, iniţiată de 205 senatori şi deputaţi. Din lipsă de cvorum, moțiunea de cenzură nici măcar nu a mai fost dezbătută

În afară de PSD, Pro România şi ALDE au anunţat că votează ”pentru”, iar USR şi PNL nu participă la vot. UDMR a precizat că decide până la ora şedinţei cum se va poziţiona, iar PSD se bazează pe voturile tuturor parlamentarilor…

PSD Timiş o acuză, prin intermediul unui comunicat de presă, că refuză să semneze încetarea mandatelor primarilor care au trecut…

Camera Deputaților a votat astăzi trecerea aeroportului timișorean de la Ministerul Transporturilor la autoritățile județene și locale. Inițiativa legislativă depusă acum o lună la parlament a fost aprobată de Camera Deputaților …

Primarul orașului Deta, Petru Roman, a fost ținta unor atacuri venite zilele trecute din partea PSD, care i-a contestat dreptul de a candida. Edilul, care este liberal, a câștigat în instanță procesul intentat de …

Bazându-mă pe experiența acumulată timp de 20 de ani în învățământul superior și Institutul Politehnic, unde practic m-am format trăind și muncind între cei mai aleși intelectuali

1460 de delegați au votat la Congresul PSD, iar după numărarea voturilor moțiunea susținută de Marcel Ciolacu și echipa sa au…

PSD Timiș îi solicită Lilianei Oneț, prefectul județului Timiș, să puncă punct mandatului primarilor care au plecat din partid.

PSD Timiș dispune, în acest moment, de două vedete de nivel național: Sorin Grindeanu și Alfred Simonis. Primul a fost premierul ….

Partidul Social Democrat depune luni, la Parlament, moţiunea de cenzură la adresa Cabinetului Orban. Preşedintele Camerei …

Se face mare tam-tam pe seama listelor PSD și PNL pentru alegerile locale. Ce caută X pe listă și de ce a fost uitat Y sunt …

Comitetul Executiv Județean al PSD Timiș a validat toate candidaturile pentru primăriile de comune și orașe și toate listele de …