
Premieră la TNT: ”Zorba Grecul” de Nikos Kazantzakis, piesă originală de Hristo Boicev
Doar o oră ne mai desparte de una dintre cele mai așteptate premiere ale Naționalului timișorean din ultimul timp: ”Zorba Grecul”…

Doar o oră ne mai desparte de una dintre cele mai așteptate premiere ale Naționalului timișorean din ultimul timp: ”Zorba Grecul”…

Pentru prima dată, România câștigă marele premiu la Festivalul Prix CIRCOM 2021, prin TVR Timișoara, organizat în fiecare an de Asociația televiziunilor publice regionale din Europa.

Consilierii județeni au aprobat, odată cu bugetul pe anul în curs, și crearea unui buget participativ de un milion de lei, în premieră pentru județul Timiș. Bugetarea participativă este un proces democratic…

Timișoara a bifat o premieră, fiind ieri, administrat pentru prima dată un vaccin anti-COVOD-19 într-un cabinet de medicină de familie. Doctorul Mihai Iacob a imunizat primul timișorean în propriul său spațiu de lucru.

O procedură chirurgicală în premieră, în România, la Timişoara! Opt pacienţi cu anevrism cerebral au beneficiat gratuit de servicii medicale şi au primit o şansă la o viaţă normală. Echipa de chirurgi a fost condusă de un medic român care lucrează în Franţa.

Strategia inovatoare creionată, recent, de conducerea Inspectoratului Școlar Județean Timiș pe axa de dezvoltare a educație…

E criză în premieră în România. Nicio farmacie nu vinde vaccin antigripal, deși Ministerul Sănătății face promisiuni ca produsul va…

Medicii spitalului de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie „Victor Babeș” din Timișoara au implementat un soft de post-procesare a investigației…

În contextul crizei provocate de pandemia SARS-CoV-2, care a demonstrat că transportul pe cale aeriană nu este întotdeauna accesibil…

La Spitalul Clinic Județean de Urgență „Pius Brînzeu” din Timișoara a avut loc o intervenție de embolizare a unei marformații arterio-venoase profunde…

O comună de lângă Timişoara ar putea fi prima localitate din judeţul Timiş în care…

Teatrul Maghiar de Stat “Csiky Gergely” din Timișoara începe anul 2020 cu o premieră: “Contesa Zeppelin și mobila stil”, în regia lui Kedves Emőke, o dramatizare a cunoscutei cărţi “Douăsprezece scaune” de Ilf și Petrov, …

Conducerea unei şcoli din judeţul Timiş a invitat reprezentanți ai Serviciului de Telecomunicații Speciale în unitatea de învăţământ…

Necesitatea acestor investiții este motivată de faptul că populația preșcolară și școlară a orașului este în creștere, ca urmare a dezvoltării socio-economice din ultimele decenii.

În premieră naţională, la Clinica de Chirurgie Cardiacă din cadrul Institutului de Boli Cardiovasculare Timişoara, a fost operată o pacientă însărcinată…

Penitenciarul Timișoara s-a mărit. Nu datorită numărului de deținuți, ci pentru că s-au ridicat două corpuri de clădiri noi. Una dintre ele este deja funcțională și servește ca spațiu administrativ.