
Penitenciarul Timișoara s-a mărit. Nu datorită numărului de deținuți, ci pentru că s-au ridicat două corpuri de clădiri noi. Una dintre ele este deja funcțională și servește ca spațiu administrativ.
Cealaltă, nefinalizată încă, va fi destinată în exclusivitate persoanelor private de libertate, care vor putea beneficia de spații moderne de acordare a vizitelor, de primire a pachetelor și a coletelor, precum și de trei camere pentru vizite intime.
De asemenea, clădirea va avea, în premieră națională, un spațiu de joacă destinat copiilor deținuților, precum și o cameră echipată pentru desfășurarea convorbirilor online între deținuți și terțe persoane (avocați, notari etc.), pe probleme juridice. Reprezentanții instituției speră ca, până la finele anului, construcția, în valoare de aproximativ 1,9 milioane de lei, să poată fi dată în folosință.
Fondurile bănești provin din subvenții (30 la sută) și din venituri proprii (70 la sută).
Penitenciarul Timișoara numără, în prezent, circa 950 de deținuți, dintre care jumătate se află în regim de detenție semideschis, jumătate în regim deschis.