Șeful peisagiștilor din Timișoara, dezamăgit de administrația Fritz: “Desenăm coridoare verzi-albastre la tot pasul, dar în realitate…”

Șeful peisagiștilor din Timișoara, dezamăgit de administrația Fritz: “Desenăm coridoare verzi-albastre la tot pasul, dar în realitate...”

Șeful peisagiștilor din Timișoara, dezamăgit de administrația Fritz: “Desenăm coridoare verzi-albastre la tot pasul, dar în realitate…”

Consecvenți în rolul pe care și l-au asumat, de apărători ai spațiilor verzi din oraș, peisagiștii din Timișoara sancționează în prezent derapajele administrației Fritz, după ce făcuseră același lucru și pe vremea lui Robu. Atât în instanță, unde au obținut anularea HCLT nr. 289/2022, prin care se actualiza și se prelungea până în 2025 Strategia dezvoltării spațiilor verzi a Municipiului Timisoara 2010-2020”, cât și în discursul public, în social media, unde-și exprimă frustrarea și dezamăgirea în fața realității din teren, care contrastează vizibil cu comunicatele oficiale.

Cu fix o săptămână în urmă, președintele Filialei Teritoriale Vest a Asociației Peisagiștilor din România (AsoP), Andrei Condoroș, publica următorul text pe pagina sa de Facebook: “CÂND NU AI O STRATEGIE DE MEDIU, DAR NICI VIZIUNE… LA ZI. Recunosc, nu sunt zilnic <<în periplu>> prin Timișoara, să fiu la curent cu toate șantierele din oraș, de care am cunoștiință că sunt multe și <<grele>>. Probabil că trebuia. M-aș fi îngrozit pesemne și mai tare de această #dezvoltareinforta.

Însă, sunt unele care <<te lovesc>> pur și simplu. Și nu se întâmplă pe un bulevard oarecare, ci chiar pe Bd. Republicii intersecție cu str. Jiul,  în virtutea unei dezvoltări urbanistice importante și necesare.

Însă, la fel de important (dacă nu mai important) este să păstrăm și ceea ce este valoros și emblematic pentru Timișoara… cum este, de exemplu, ALINIAMENTUL DE TEI de pe Bd. Republicii… care de multă vreme nu mai prezintă coerență și consistență. Și nu este un caz singular.

Consider că natura = cultură. Și că, nu există nimic mai cultural decât de a te îngriji de această natură… ca oraș. Culmea ! Ce să mai vorbim despre o Strategie a dezvoltării spatiilor verzi? Cu cine? Cu ce?

Revenind, vorbim despre perioade succesive care, au pus la pământ, rând pe rând, mai toți arborii de pe cele 2 străzi (Republicii, Jiul). Vorba unui fost edil: <<[…] fără vegetație, pline, în schimb, de viață umană!>>. Mai întâi pasajul Jyul (<<a lui Robu>>) iar acum câteva blocuri noi.

Posibil ca intervenția de față să nu aibă legătură cu ansamblul de locuințe vecin. Personal, cred că are. Și, bineînțeles, prezența cablurilor aeriene, pentru care manifestăm mereu o mare grijă și preocupare, și în apărarea cărora nu ne sfiim să punem mâna pe motofierăstrău.

Primăria Timișoara și în general organele de avizare și control (ANPM, GNM ș.a.) închid ochii la acest gen de practici care elimină ușor dar sigur acest plămân verde al orașelor – arborii maturi.

Există mereu <<soluția salvatoare>> de a-i înlocui cu alții la fel de mari (niciodată!) sau prin compensare, de 10 x mai mulți în altă parte a orașului, promisă de dezvoltatori prin proiectul de arhitectură și acceptată naiv de autoritatea locală. Realitatea este una singură, distrugem ceea ce este real valoros, ecologic, peisagistic și în definitiv, urbanistic… pentru a ne putea lăuda cu ceva nou.

În afară de asta, suntem susținătorii fervenți dar falși ai PACTULUI VERDE EUROPEAN, AL NOULUI BAUHAUS, A LEGII CLIMATULUI EUROPEAN, desenăm coridoare verzi-albastre la tot pasul dar… în realitate…

O lungă perioadă am fost dezarmați (unii!) cu teorii de genul: (locuri/piețe) <<fără vegetație, pline, în schimb, de viață umană!>>, <<cine vrea copaci, să meargă în natură>> ș.a.

Personal, am crezut că cel puțin din acest punct de vedere, odată cu noua orânduire locală, acest gen de practici vor lua sfârșit. Am fost naiv… și că, ne putem real ocupa de urbanismul orașului, așa cum se face <<în vest>>. P.S.: Acei tei au fost defrișati total!”.

Primăria Timișoara anunța, în luna ianuarie, instituirea, până în data de 15 martie, a unor restricții rutiere în zona respectivă: „Astfel, se va restricționa prima bandă de pe Republicii, în direcția centru și prima bandă de pe str. Jiul, în direcția splaiul Nicolae Titulescu. Suplimentar, pentru a evita îngustarea în intersecție, va fi restricționată și prima bandă de la ieșirea din Pasajul Jiul. Lucrările de la intersecția Republicii – Jiul sunt realizate de PORR Construct, în cadrul unei dezvoltări private. Măsura va optimiza circulația în intersecție și a fost cerută prin planul urbanistic zonal aferent. Recomandăm șoferilor să folosească rute alternative pe perioada desfășurării lucrărilor”.

Nici un cuvânt, evident, despre defrișarea ce urma să aibă loc, un subiect cu care nici Fritz, nici Lațcău nu și-au făcut live-uri pe Facebook…

Tăcere asurzitoare din partea administrației USR pe tema tăierii copacilor pentru realizarea unei noi benzi auto, în contrast cu vocalizele lui Dominic Fritz din campania electorală de la alegerile trecute. Iată ce spunea candidatul de-atunci și primarul de-acum la Congresul USR desfășurat în septembrie 2019 la Timișoara: “Din păcate, avem o administrație locală care este o frână tristă pentru toate energiile de aici, o administrație care funcționează haotic, cu idei din secolul trecut, care măsoară modernizarea în copaci tăiați pentru noi benzi auto”.

Șeful peisagiștilor din Timișoara, dezamăgit de administrația Fritz: “Desenăm coridoare verzi-albastre la tot pasul, dar în realitate...”

CITEȘTE ȘI: Întreruperi programate de curent, în Timișoara și în localități din județ, în perioada 26 februarie – 2 martie


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

3 thoughts on “Șeful peisagiștilor din Timișoara, dezamăgit de administrația Fritz: “Desenăm coridoare verzi-albastre la tot pasul, dar în realitate…”

  1. Domnule Condors nu cred ca a fost vreo administrație post revolutie care sa fi avut vreo strategie clară in materie de „Peisagistica Urbana”. Personal consider că aspectul peisajului urban al Timișoarei este in principiu foarte influentat de un soi de pseudo ecologiști interesați mai mult de scaunelele călduțe din PMT. Consider că nu doar peisajul verde de pe marile bulevarde conteaza ci si cel de pe străzi. Aici sunt o grămadă de arbori atât între blocuri cat si pe străzi cu case care nu au ce cauta in urbanistica orasului. Este adevarat ca orasul are nevoie de oxigen insa unii arbori sunt lasati sa creasca pana cand radacinile lor distrug trotuarele sau chiar risca sa produca daune sau victime in cazul unor furtuni cu vanturi puternice. Pe de alta parte sunt plantati arbori care cresc prea repede sau fac prea multa mizerie dupa furtuni cum ar fi arborii de rachita.

    1. Timișoara, din orașul trandafirilor, a ajuns orașul mizeriilor. Problema pe care domnul de la peisagistică este cat se poate de real. Desigur, este nevoie de toaletarea arborilor, de înlocuirea celor care ar putea pune in pericol viețile oamenilor, dar ceea ce am văzut în ultimii ani se numește…DEFRIȘARE.
      Pe de altă parte, printre blocurile îngrămădite prin cartiere au crescut haotic copaci de tot felul. Unii dintre ei obstrucționează total accesul mașinilor ISU, în caz de incendii. Am stat într-un astfel de bloc.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *