Popoviciu îi cere lui Fritz să dea Ceasul floral, Parcul Rozelor și Grădina de Vară Capitol în administrarea CJT-ului: „Este păcat ca aceste obiective de patrimoniu cultural și turistic să fie tratate cu atâta indiferență”

Popoviciu îi cere lui Fritz să dea Ceasul floral, Parcul Rozelor și Grădina de Vară Capitol în administrarea CJT-ului: "Este păcat ca aceste obiective de patrimoniu cultural și turistic să fie tratate cu atâta indiferență"

Alin Popoviciu, vicepreşendinte al Consiliului Judeţean Timiş, a solicitat primarului Dominic Fritz şi Primăriei Municipiului Timişoara să dea CJT-ului în administrare, pentru un an, Ceasul floral, Parcul Rozelor și Grădina de Vară Capitol.

„Timișoara are câteva embleme urbane care fac parte din identitatea orașului și din amintirile timișorenilor. Din păcate, Ceasul floral, Parcul Rozelor și Grădina de Vară Capitol se află de mult timp într-o stare de degradare vizibilă, deși ar putea fi astăzi puncte de atracție pentru comunitate și pentru turiști.

Drept urmare, solicit Primăriei Municipiului Timișoara și primarului Dominic Fritz să transfere Consiliului Județean Timiș, temporar, pe o perioadă de 12 luni, dreptul de administrare asupra acestor trei obiective.

Este de neînțeles cum cele mai cunoscute simboluri ale Timișoarei au fost lăsate ani la rând fără niciun plan serios de reabilitare din partea administrației locale.
Nici măcar în anul în care Timișoara a deținut titlul de Capitală Europeană a Culturii nu s-au găsit voința și finanțarea necesare pentru reabilitarea lor.

Dacă atunci nu s-a făcut nimic, este greu de crezut că în anii următori va exista intenția reală de a le pune în valoare. Este păcat ca aceste obiective de patrimoniu cultural și turistic să fie tratate cu atâta indiferență.

Propun un lucru simplu și concret: dați-ne aceste obiective pentru 12 luni, în administrarea Consiliului Județean Timiș. În acest timp, pot fi reabilitate și readuse la viață, iar apoi Primăria le poate prelua din nou.

Nu este vorba de orgolii politice, ci de respect față de timișoreni și față de patrimoniul orașului. Dacă administrația locală nu a reușit, să lase loc celor care pot și vor să facă. Eu sunt convins că, într-un singur an, aceste locuri pot redeveni puncte de atracție demne de renumele Timișoarei”, a transmis Popoviciu, într-un comunicat de presă.

CITEŞTE ŞI: Cum va fi vremea în octombrie. Temperaturi mai mici decât cele normale în prima săptămână


Opiniile exprimate în articolele publicate pe RENASTEREA.RO aparţin în exclusivitate autorilor! Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

One thought on “Popoviciu îi cere lui Fritz să dea Ceasul floral, Parcul Rozelor și Grădina de Vară Capitol în administrarea CJT-ului: „Este păcat ca aceste obiective de patrimoniu cultural și turistic să fie tratate cu atâta indiferență”

  1. Astia de la primarie nu sunt interesati de simboluri istorice,traditionale,locale….doar de politica lor de uniformizare/ indobitocire a populatiei, de punere in functii politice a ciracilor lor, in conformitate cu „principiile” globalist-usr-iste care au ajuns si la noi..din pacate …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *