
Timișoara Music Festival, în Parcul Rozelor: 3 zile de muzică, peste 40 de artiști, acces gratuit pentru public
Timișoara Music Festival revine în perioada 11-13 septembrie, în Parcul Rozelor, pentru cea de-a patra ediție.

Timișoara Music Festival revine în perioada 11-13 septembrie, în Parcul Rozelor, pentru cea de-a patra ediție.

În fiecare an, de Sfântul Iosif cel Nou de la Partoș, ocrotitorul Banatului, comunitatea timișoreană se reunește cu bucurie la Ruga Timișoarei

Coloane sonore care au definit unele dintre cele mai cunoscute universuri cinematografice și TV vor răsuna live în Parcul Rozelor. Filarmonica Banatul Timișoara prezintă, în serile de 4 și 5 septembrie 2026, de la ora 21:00, concertul simfonic SOUNDS OF FANTASY

Opera Națională Română din Timișoara invită publicul să se bucure de patru seri de spectacol în aer liber, reunite sub semnul „Muzei vesele”

Primăria Municipiului Timișoara, prin Casa de Cultură, invită publicul la concertul extraordinar al legendarei trupe Alphaville, a cărei muzică a marcat generații.

Alphaville concertează în Parcul Rozelor din Timișoara. Timișoara devine, între 18 și 21 iunie 2026, gazda primei ediții a stagiunii estivale ROSARTE, un proiect cultural care transformă Parcul Rozelor într-o…

Baza Sportivă din Parcul Rozelor va deveni, în perioada 5-7 iunie 2026, principalul punct de atracție pentru iubitorii sporturilor pe nisip și ai evenimentelor în aer liber.

“Lacul lebedelor”, cea mai îndrăgită lucrare a lui Ceaikovski (cu selecțiuni din balet), vine sâmbătă, 13 iunie, la ora 18, la Timișoara într-o versiune grandioasă

Curtea de Conturi „ofilește” Horticultura SA Timișoara. Achiziții fără reguli, lucrări fără facturi și bani pierduți

Alin Popoviciu, vicepreşendinte al Consiliului Judeţean Timiş, a solicitat primarului Dominic Fritz şi Primăriei Municipiului Timişoara să dea CJT-ului în administrare

Fake news și propagandă cu poze vechi de un deceniu, la radioul public, pentru Horticultura SA Timișoara!

Regal folcloric la Ruga Timișoarei. În fiecare an, de Sfântul Iosif cel Nou de la Partoș, ocrotitorul Banatului, comunitatea se adună în spirit de credință, tradiție și bucurie la Ruga Timișoarei, una dintre cele mai îndrăgite sărbători locale, dedicată…

„Vrei să ne-ntâlnim sâmbătă seara?” Spectacol pentru seniorii Timişoarei, în Parcul Rozelor

Imagini dezolante din Parcul Rozelor, cândva mândria Timişoarei.

Festivalul de Operă și Operetă revine în Parcul Rozelor din Timișoara, între 4 și 7 septembrie 2025, cu o ediție aniversară – a XX-a!

Timişoara a găzduit, de vineri şi până duminică, la baza CSM din Parcul Rozelor, Cupa României la Beach Handball, competiţie organizată de FRH şi AJH Timiş.

Timișoara găzduiește, de vineri și până duminică (13 – 15 iunie), în Parcul Rozelor, Cupa României la handbal pe plajă.

Parcul Rozelor: Unde sunt trandafirii de altădată?

Federația Română de Handbal, în parteneriat cu Asociaţia Judeţeană de Handbal Timiș, organizează Cupa României la handbal pe plajă.

Începutul de toamnă vine cu o importantă sărbătoare a orașului: hramul Catedralei, de ziua Sfântului Iosif cel Nou de la Partoș, însoțit de evenimentele asociate lui – Ruga Timișoarei și Ziua Minorităților