Ruga Timișoarei, în Parcul Rozelor. Intrarea este liberă

Ruga Timișoarei, în Parcul Rozelor. Intrarea este liberă

În fiecare an, de Sfântul Iosif cel Nou de la Partoș, ocrotitorul Banatului, comunitatea timișoreană se reunește cu bucurie la Ruga Timișoarei, una dintre cele mai îndrăgite sărbători locale, dedicată cântecului, jocului și portului bănățean. Este un prilej de întâlnire între generații, într-o atmosferă caldă, autentică.

Sărbătoarea din acest an (marți, 15 septembrie, ora 17, Parcul Rozelor) va aduce în fața publicului următorul program:

17:00 – Spectacol susținut de ansamblurile „Cununa Timișului” (Ghiroda), „Ghiocelul” (Giroc), „Pusta Banatului”, „Flori din Câmpie” (Giarmata Vii), „Sânziene bănățene” (Giarmata), „Timișul Șăgean” ș.a.

18:00 – Spectacol susținut de Ansamblul „Timișul” Tineret, cu soliștii Alexandra Acs, Ana-Maria Moldovan, Medea Vinereanu, Antonia Oltean, Ana Coțe, Clara Szofran, Ioana Cerbu, Sara Vasilescu, Sara Șdic.

19:00 – Hora de Rugă

19 :15 – Joc de Rugă, cu Ansamblul „Timișul” și soliștii Anda Sabadoș, David Crișan, Ramona Vița, Ghiță Căltun Brancu, Dana Gruescu, Dumitru Teleagă, Carmen Popovici Dumbravă, Adrian Stanca, Mihaela Petrovici, Dumitru Stoicănescu, Ciprian Pop, Vlad Văcaru și Dorinel Gavriluț Pîrvoni.

Dirijori: Deian Galetin și Nicolae Baniciu.

Coregrafia: Ciprian David, Maria Topciov și Doina Susan.

De asemenea, pentru a transmite valorile spirituale și culturale locale publicului tânăr, joi, 17 septembrie, va fi prezentat în două școli timișorene spectacolul „Iovan Iorgovan” – povestea a trei tineri contemporani, care fac o călătorie în timp, în satul bănățean de altădată.

Regia: Mirela Puia. Interpretează actorii: Adrian Jivan, Diana Nițu și Flavius Hudișteanu. Spectacol realizat cu participarea dansatorilor și a orchestrei de tineret a Ansamblului „Timișul”.

Prin cântec, joc și port popular, Ruga Timișoarei păstrează vie legătura dintre generații și oferă publicului ocazia de a redescoperi frumusețea tradițiilor bănățene într-o sărbătoare autentică, construită în jurul valorilor care definesc identitatea culturală a Banatului.

Intrarea este liberă.


Opiniile exprimate în articolele publicate pe RENASTEREA.RO aparţin în exclusivitate autorilor! Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *