Jurnalistul Marcel Sămânţă a intrat în rândul pensionarilor. Ce le-a transmis colegilor

Marcel Samanta 1

Colegul nostru Marcel Sămânță, unul dintre veteranii presei bănățene, jurnalist talentat, dar și scriitor cu un palmares important de titluri și premii, a intrat în rândul pensionarilor. În această perioadă de criză, când colectivul cotidianului „Renaşterea bănăţeană” îşi continuă activitatea în condiţii diferite decât cele cu care s-a obişnuit, continuând însă să vă ţină la curent cu tot ce se întâmplă în Timişoara, în ţară şi în lume, nu ne-am întâlnit cu el în redacţie.

Ne-a trimis însă fiecăruia, pe adresele personale de e-mail, un mesaj frumos, de drag pentru viaţa de jurnalist, pentru noi, dar şi pentru ziarul pe care îl citiţi. Îl redăm în întregime, încredinţaţi că, aşa cum spune Marcel Sămânţă, „povestea merge mai departe”.

Dragi colegi,
Astăzi ar fi trebuit să fi fost invitații mei de la ora 13, în sala de ședințe a redacției, la un pahar de șampanie și o felie de tort cu ciocolată. Dar n-a fost să fie… După mai bine de 26 de ani pe care i-am petrecut alături de cei mai mulți dintre voi, pun punct activității mele de jurnalist care a debutat în anul 1970.

Împreună ne-am petrecut o treime din timpul dat de Dumnezeu în fiecare zi de lucru, uneori și sărbătorile, am gândit la fel ori ne-am contrazis colegial, străduindu-ne astfel să ne facem utili prin mesajele pe care le-am transmis semenilor noștri, care ne-au apreciat ori, dimpotrivă, ne-au înjurat.

Cu bune și rele, am parcurs o carieră profesională care a avut doza sa de rutină, dar și mult neprevăzut. Dacă e să trag linie, trebuie să spun că nu îmi stă în caracter să părăsesc corabia la greu, dar orice activitate are un început și un sfârșit. De aceea sunt convins că veți face în continuare mai bine ceea ce am făcut eu până acum.

Acest mesaj nu este unul de despărțire, ci unul de mulțumire adresat fiecăruia dintre voi. Vă mulțumesc pentru faptul că de la fiecare am avut ceva de învățat, pentru amintirile frumoase, pentru prietenie și colegialitate. Să aruncăm la coș derizoriul și supărările câte or fi fost, să păstrăm tot ce a rămas frumos și de neuitat.

Ați constituit cel mai bun colectiv în care am avut onoarea să lucrez, iar acest lucru e o garanție că <<Renașterea bănățeană>> își va scrie povestea mai departe, surprinzând fidel clipele, înainte ca ele să devină istorie.

Mi-aș fi dorit ca ieșirea mea la pensie să nu se fi întâmplat pe acest fundal de apocalipsă, dar cum pericolul nevăzut a devenit o realitate de coșmar, vă doresc să treceți cu bine peste încercarea pe care traversăm, pentru a privi încrezători alte răsărituri și apusuri de soare, curcubeul care, cu siguranță, că se va ivi iarăși pe cer, ca un triumf al vieții. Sănătate tuturor! Doamne ajută!”

La rândul nostru, îi mulţumim lui Marcel pentru aceste cuvinte calde şi pentru faptul că ne-a fost alături atâta vreme, urându-i viaţă lungă, liniştită şi plină de împliniri. Când criza va trece, îl aşteptăm pe la redacţie…

Colectivul Renaşterii bănăţene


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

One thought on “Jurnalistul Marcel Sămânţă a intrat în rândul pensionarilor. Ce le-a transmis colegilor

  1. marcele,
    bine ai venit in randul pensionarilor! asadar, santem din nou colegi…
    multa sanatate si o pensie lunga, lunga, lunga!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *