Când justiția se amestecă în treburile… justiției. Li s-a încălcat dreptul la proces, iar statul român e bun de plată: casa ori 40.000 de euro

”În România, mori cu dreptatea-n mână!” – este una dintre cele mai populare expresii atunci când vine vorba de justiție. Sintagma a apărut pe fondul deselor nemulțumiri ale cetățenilor care s-au considerat nedreptățiți de instanțele din România.

Odată cu ratificarea, în 1994, de către țara noastră, a Convenției Europeane a Drepturilor Omului, s-a deschis și calea reclamațiilor la CEDO din partea justițiabililor care, nu o dată, s-au plâns de încălcarea punctului 1 din art. 6 al Convenției europene.

Aceasta, în prima parte a sa, prevede că ”orice persoană are dreptul la judecarea cauzei sale în mod echitabil, în mod public şi în termen rezonabil, de către o instanţă independentă şi imparţială, instituită de lege, care va hotărî fie asupra încălcării drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricărei acuzaţii în materie penală îndreptate împotriva sa”. Asta nu înseamnă, însă, că cetățenii se pot plânge tot timpul la CEDO de soluția dată de instanțele românești, ci doar atunci când constată că le-au fost încălcate drepturile.

Caz concret

Vă prezentăm și un caz în acest sens, cel al soților B., din localitatea Buziaș, etnici germani. Ei erau coproprietarii unui bun imobil alcătuit dintr-o construcție și terenul aferent în suprafață de 1.600 de metri pătrați, situat în intravilanul localității. În anul 1998, când au plecat definitiv în Germania, statul a intrat în posesia bunului în temeiul Decretului nr. 223/1974, conform căruia persoanele care emigrau în străinătate erau obligate să transfere statului imobilele pe care le dețineau, în schimbul unei compensații.

Cu această ocazie, statul le-a acordat echivalentul în lei a sumei de 700 de dolari americani, cu titlu de reparație. Trei ani mai târziu, imobilul a fost vândut altor persoane.

O primă victorie pentru reclamanți

Soții B. au introdus pe rolul Judecatoriei Lugoj o acțiune împotriva Consiliului Local Buziaș și a celor care au cumpărat bunul în vederea constatării nevalabilității titlului statului asupra bunului și a nulității contractului de vânzare-cumpărare, precum și pentru a dispune transcrierea dreptului lor de proprietate în cartea funciară. Câteva luni mai târziu, instanța a respins acțiunea reclamanților. Același lucru s-a întâmplat și în apel, acesta judecându-se la Tribunalul Timiș.

Soții B. au formulat și recurs împotriva acestei decizii, iar Curtea de Apel Timișoara le-a admis acțiunea, constatând că bunul a fost trecut ilegal în proprietatea statului. Curtea a apreciat că partea din bunul respectiv ce îi aparținea reclamantei a fost trecută în patrimoniul statului în schimbul unei compensații derizorii, iar cea care ii aparținea reclamantului a fost preluată fără nici o compensație. În aceste circumstanțe, bunul în litigiu nu putea face obiectul unui contract de vânzare-cumpărare. Prin urmare, a dispus radierea dreptului de proprietate al noilor cumpărători și transcrierea dreptului de proprietate al reclamanților în cartea funciară.

Erori grave

Ulterior însă, procurorul general al României de al acea vreme a formulat un recurs în anulare împotriva acestei decizii. Acesta a susținut că, la interpretarea legislației interne, Curtea de Apel Timișoara a comis grave erori de drept, ducând la o greșită soluționare a litigiului. Procurorul general a mai afirmat că imobilul fusese trecut legal în patrimoniul statului și că pretinsa nelegalitate a naționalizării nu afecta valabilitatea contractului de vânzare-cumpărare.

Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul în anulare, respingând astfel acțiunea reclamanților. Doi ani mai târziu, primaria din Buziaș a constatat dreptul reclamanților de a obține o despăgubire în temeiul Legii nr. 10/2001 pentru imobilul naționalizat, însă soților B. nu le-a fost plătită nici o despăgubire.

La CEDO, în căutarea dreptății

În atare condiții, soții B. au dat statul român în judecată la CEDO, invocând încălcarea art. 6, punctul 1 din Convenție. Cu acest prilej, Curtea europeană a reamintit că unul dintre elementele fundamentale ale supremației dreptului este principiul securității raporturilor juridice, care prevede, printre altele, ca soluția dată de către instanțe în mod definitiv oricărui litigiu să nu mai fie pusă în discuție.

Conform acestui principiu, nici una dintre părți nu este abilitată să solicite reexaminarea unei hotărâri definitive și executorii cu unicul scop de a obține o reanalizare a cauzei și o nouă hotărâre în privința sa. Reexaminarea nu trebuie să devină un apel deghizat, iar simplul fapt că pot exista două puncte de vedere asupra chestiunii respective nu este un motiv suficient de a rejudeca o cauză. Acestui principiu nu i se poate aduce derogare decât dacă o impun motive substanțiale și imperioase, cum ar fi existența unor noi probe, de exemplu.

Curtea a mai observat că desființarea unei hotărâri judecătorești definitive a fost întemeiată doar pe pretinsa apreciere greșită a probelor de către instanța de recurs. Or, acest argument nu este suficient. Pe de alta parte, Curtea a constatat că, în cauza de față, a fost încălcat principiului securității raporturilor juridice prin intervenția procurorului general.

Drept urmare, Curtea europeană a concluzionat că soților B. le-a fost încălcat dreptul la proces și a dispus restituirea imobilului către soții B. sau acordarea, de către statul român, a sumei de 40.000 de euro cu titlu de daune materiale.


DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns