La asigurările de locuință, Timișul este chior în țara orbilor

Asigurarea obligatorie pentru locuințe s-ar putea scumpi

Cu nouă ani în urmă, eram obligați prin ucaz parlamentar să ne asigurăm locuința, indiferent dacă stăm la bloc, în casă de chirpici sau în vilă cu numărul camerelor scris din două cifre.

Nu era vorba de o asigurare facultativă, unde puteai să-ți alegi riscul împotriva căruia îți iei măsuri de prevedere, ci una obligatorie, o poliță care îți garanta plata unor despăgubiri de până la 10.000, respectiv 20.000 de euro, în funcție de suma de care erai gata să te desparți pentru plata contractului, adică 10 sau 20 de euro.

Odată completat și prevăzut cu iscălitura personală, acesta te îndemna să te culci pe urechea cealaltă în cazul unor dezastre naturale, stipulate clar: inundații, cutremure, alunecări de teren.

GALERIE FOTO! Operaţiune FULGER a DIICOT și DGA la Vama Moraviţa. Poliţiştii, DEZARMAŢI!

Stârnind o mare tevatură în momentul apariției, dar și în anii care au urmat, legea, obligatorie ca orice lege, a fost respectată și nu prea de proprietarii de locuințe. Motivul nu-i greu de ghicit, mai ales în condițiile în care nici autoritățile nu s-au omorât cu firea să aplice amenzile prevăzute de textul legislativ.

Parcele de 3.000 mp pentru case, într-un sat de lângă Timişoara

Pare, într-adevăr, greu de justificat utilitatea unei asemenea asigurări, în cazul în care ești, să spunem, proprietarul unui apartament situat la etajul al șaptelea al unui bloc din Timișoara. Împotriva a ce să te asiguri? Că-și iese Bega din matcă și-ți îneacă mobila din locuința de la cucurigu? Că o ia la vale terenul din Circumvalațiunii sau de pe Calea Șagului? Doar împotriva unui cutremur o asemenea poliță ar fi, treacă-meargă, utilă, ținând seama că ne aflăm totuși într-o zonă seismică.

Timişoreni, ATENŢIE la cumpărături! E bine să ştiţi asta

Pe de altă parte, în cazul unui cutremur ale cărui efecte s-ar resimți pe arii extinse ale țării, societăților de asigurare le-ar fi aproape imposibil să acopere toate daunele asiguraților.

Practic, singurul argument în favoarea poliței obligatorii ar fi prețul ei deloc spectaculos, pentru nici 100 de lei pe an proprietarii având garanția că, în caz de cutremur, inundație sau alunecare de pământ, vor avea fondurile necesare pentru a-și repara locuința sau pentru a-și construi una nouă. Din nou, însă, considerentul ar fi valabil pentru zone ca Foeni sau Otelec, pe de o parte, unde localnicii n-au cum să uite teribilele reversări de ape din anii trecuți, ori Banloc, pe de cealaltă, cunoscut epicentru al sesimelor care au zguduit Banatul în decursul vremii.

Campioni la numărul de contracte

Cu toate acestea, trei sferturi din totalul polițelor de asigurare obligatorie din județ provin din mediul urban, ba mai mult, timișenii sunt campioni naționali la numărul de contracte. Conform datelor furnizate de Pool-ul de Asigurare Împotriva Dezastrelor Naturale – PAID, 30 la sută din locuințele județului (88.825 de polițe active) erau, la începutul acestei luni, asigurate pe baza unei polițe PAD.

Carosabil distrus, nervi încordați

Deși proporția nu pare deloc una spectaculoasă, situația se schimbă atunci când știi că cifra depășește cu mult media națională, care este de nici 19 la sută. Cu excepția Bucureștiului, unde există în momentul de față peste 370.000 de polițe PAD în vigoare (37 la sută), timișenii sunt, așadar, un fel de chiori în țara orbilor, în multe județe nefiind atinsă nici măcar granița de zece procente.

Poţi primi 150 de lei de 1 iunie, dacă eşti angajat

„Excelează“ din acest punct de vedere mai cu seamă oltenii (Olt – 8,05 la sută, Gorj – 8,89 la sută, Mehedinți – 9,08) dar și o parte a Moldovei (Vaslui – 8,40, Botoșani – 9,42), în timp ce la polul opus se situează, culmea, județele cu mari aglomerații urbane, Cluj, Constanța, Brașov și Timiș fiind, de altfel, singurele din țară unde numărul locuințelor asigurate obligatoriu depășește 50.000.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *