Ciarda Roşie, un cartier ai cărui locuitori s-au cam săturat de refuzuri

Casele din cartierul Ciarda Roşie sunt în general cochete şi îngrijite, semn că acolo locuiesc gospodari bănăţeni autentici. Pe de altă parte, însă, zona este aproape complet uitată de autorităţi. În unele locuri trotuarele lipsesc cu desăvârşire, arătând mai rău ca-ntr-un sătuc de la marginea lumii. Străzile s-au asfaltat în bătaie de joc, iar reprezentanţii primăriei şi ai Poliţiei Locale nu rezolvă de mult timp problemele stringente ale cetăţenilor.

Casa părăsită, o enigmă prin cartier

Timp de 30 de ani, o femeie a locuit, cu chirie, în casa de la numărul 19 de pe strada Traian Simu. Apoi, aceasta a fost revendicată de un neamţ, spun vecinii. Ulterior, vechiul proprietar a vândut-o, iar cel nou a dorit să dărâme imobilul şi să-şi construiască o locuinţă nouă însă, surpriză: primăria nu i-a emis autorizaţie de contruire (aceasta întâmplându-se în urmă cu circa şapte ani) până nu cedează administraţiei locale o bucată de teren, pentru a realiza un drum de legătură între străzile T. Simu şi Gheorghe Antipa unde, la acea vreme, începuseră să răsară vile. Omul nu a fost de acord şi a reuşit totuşi să vândă terenul, fără să pomenească de „oferta” primăriei. Ei bine, fiecare nou proprietar – şi au fost vreo trei sau patru – s-a lovit de aceeaşi „ofertă” a administraţiei locale.

„Zilele trecute a fost şedinţa de consiliu de cartier. Au fost prezenţi şi reprezentanţi ai poliţiei locale. Le-am cerut, ceea ce fac de vreo trei ani încoace, să identifice actualul proprietar al casei şi să-i pună în vedere să îşi cureţe terenul. Nu e normal să fie aşa şerpăraie şi bălării în zonă”, spune Ioan Copil, care locuieşte peste drum de casa părăsită. Într-adevăr, terenul riscă să devină o veritabilă rampă de gunoi, iar vegetaţia crescută aduce aminte de o zonă sălbatică.

Nici pe terenul primăriei, din dreptul casei cu numărul 19, lucrurile nu stau mai bine. Vegetaţia are înălţime mai mare de un metru şi jumătate. Firmele angajate de primărie nu cosesc pe acolo, iar fiecare gospodar întreţine bucata de zonă verde din faţa casei. Iarba din dreptul casei părăsite a mai fost cosită de diferiţi vecini, însă nu toată lumea îşi permite să întreţină zonele ce aparţin administraţiei locale şi care acum par părăsite.

Drumul buclucaş

Strada Traian Simu a fost asfaltată în urmă cu aproximativ trei ani. Atunci s-a efectuat o muncă în bătaie de joc. Strada duce până în cimitirul din cartier, însă o porţiune de un metru până la intrarea spre locurile de veci nu s-a asfaltat. Nu se ştie de ce…

Nici intrările în curţile oamenilor nu au fost reparate, pentru că – spuneau muncitorii la acea vreme – nu au fost prevăzute astfel de lucrări. Şi totuşi, oamenii fac comparaţie cu Strada Olarilor, aflată de cealaltă parte a Căii Buziaşului. Acolo, când s-a asfaltat, s-a reparat totul, atât intrările în curţi, iar la cât şi trotuarele care au borduri frumoase.

Ciarda Rosie

Pe terenul de la numărul 19 se doreşte realizarea unui drum dinspre strada Traian Simu spre Gheorghe Antipa, unde s-au ridicat numeroase vile

Cum de la ei nu s-a putut? – se întreabă localnicii. Şi tot locuitorii din cartier au găsit răspunsul: influenţa! Cu siguranţă, spun ei, acolo stau ceva „ştabi” care au cerut să li se asfalteze totul ca la carte. Culmea e că pe strada T. Simu a început să crească iarbă din asfalt…

Pe de altă parte, în urmă cu un an, pe strada Nicolae D. Cocea, perpendiculară pe Simu, muncitorii au aşternut un strat de asfalt, pentru a acoperi gropile din şosea. Acest lucru a dus la ridicarea şoselei prea mult faţă de trotuare, ceea ce constituia un adevărat impediment în circulaţia pietonilor. A fost nevoie ca oamenii din cartier să se roage de muncitori pentru a crea aşa-zise rampe între trotuar şi şosea.

Trotuarele, o problemă de aproape 60 de ani

„Trotuarele de la noi din cartier arată la fel din anii ’60, de când eram eu copilă. Nu este normal să nu se mai repare ceva în aproape 60 de ani. Nu putem circula. Pe strada Nicolae Cocea trotuarele au dispărut complet în urmă cu 12-13 ani, când s-a introdus gazul. Înainte erau puse nişte dale mari din beton. Cum era pe vremuri. Apoi au făcut săpăturile. În unele locuri, acele dale au fost îngropate în pământ, în altele au dispărut. Cert este că pe o bună bucată din această stradă nu mai avem trotuar şi suntem nevoiţi să circulăm ca animalele, pe mijlocul drumului.

Problema cea mai mare o reprezintă pericolul la care sunt expuşi copiii, pentru că pe această stradă vin şi pleacă de la şcoală, iar şoferii circulă cu viteză”, spune Ibi Horvath, care locuieşte în zonă. Traficul de pe Calea Buziaşului a fost preluat, de când acolo s-au montat semafoare, de strada N. D. Cocea, iar conducătorii auto au obiceiul să apese acceleraţia, în timp ce şcolarii sunt nevoiţi să meargă spre casă pe şosea.

Şi totuşi, cartierul arată mult mai frumos şi este mult mai bine îngrijit decât altele din Timişoara, însă totul se datorează gospodarilor. Din păcate, atunci când cer sprijinul primăriei pentru remedierea unor lucruri care nu stau în puterea lor, aceştia sunt refuzaţi cu regularitate.


DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Un raspuns la “Ciarda Roşie, un cartier ai cărui locuitori s-au cam săturat de refuzuri

  1. Aceasta casa a fost proprietatea unei fam.de gradinari care se ocupau de flori numele lor este Bauer. Cel care l-a vindut este Bauer Franti (baiatul) Este si normal ca noii proprietari sa nu cedeze din acel teren deoarece este proprietatea lor In aceasta situatie sint de vina cei care au dat autorzatia de constructie pe cimp deschis Au stiut doar ca nu au drum de acces

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare