O primărie din Timiş plăteşte cu ochii închişi lucrări inexistente

parc Alios

La fel ca în cvasi-majoritatea comunelor din țară, și aici banii publici sunt cheltuiți discreționar de primărie. Sume de ordinul miliardelor de lei vechi sunt aruncate pe lucrări, chipurile, de reabilitare și refacere a diverselor clădiri aflate în patrimoniul primăriei. Sub pretextul înnoirii, administrația din Mașloc achită fără să crâcnească sume umflate, ba chiar acceptă la plată și lucrări neefectuate! Să ne mai întrebăm de ce? Chiar nu-i cazul…

La oameni noi, investiții noi

Concret, în urmă cu patru ani, noua echipă administrativă ajunsă la butoane – primarul Francisc Bartha și viceprimarul Ionel Lupu – consideră că a sosit vremea pentru repararea acoperișului căminului cultural din Remetea Mică, sat care aparține de comuna Mașloc.

Remetea Mica

OK, la oameni noi, acoperiș nou, nimic de comentat până aici. Odată luată decizia, se trece la întocmirea proiectului tehnic, care scoate din bugetul comunei frumoasa sumă de 81.840 lei, adică vreo 18.000 de euro.

Pasul următor a fost atribuirea lucrării de execuție: în 4 noiembrie 2013, Primăria Mașloc încheie un contract în valoare de 175.000 lei (circa 40.000 de euro) cu SC Sifco Plast SRL din Timișoara.

Alios Timis

De banii ăștia – aproape două miliarde de lei vechi! – firma respectivă se obligă nu doar să schimbe acoperișul căminului cultural din Remetea Mică, ci să execute și reparații interioare, precum și să înlocuiască tâmplăria existentă cu tâmplărie PVC cu geam termopan.

Recepție cu ochii închiși

Dacă ar fi să ne luăm după promptitudinea cu care Primăria Mașloc și-a onorat partea sa de înțelegere, adică plata celor aproape două miliarde de lei vechi, pe care a făcut-o în două tranșe (21.11.2013 – 94.000 lei, 11.12.2013 – 81.000 lei), am crede că și executantul a fost parolist, făcând ceea ce a promis, la timp și conform caietului de sarcini. Nici vorbă…

Ajunsă astă toamnă în control, o echipă de audit a Curții de Conturi a descoperit că primăria a plătit cu ochii închiși și lucrări care nu s-au efectuat! De exemplu, constructorul a montat doar jumătate din burlane, dar a solicitat spre decontare întreaga cantitate și, culmea, a primit banii ceruți până la ultimul cent.

De asemenea, operațiuni inexistente de tencuire și gletuire au fost solicitate și aprobate spre decontare. Una peste alta, dacă aia nu s-a făcut, aia nu s-a făcut, până la urmă se pare că cele aproape două miliarde de lei vechi s-au dat doar pe termopane și țiglă… Suntem convinși că, dacă în locul clădirii publice se aflau propriile gospodării, edilii din Mașloc scoteau mult, mult mai puțini bani din buzunar.

Firmă cu lipici

În paralel cu lucrările-fantomă executate la căminul cultural din Remetea Mică, Primăria Mașloc a mai “identificat” o problemă care trebuia rezolvată rapid: un parc de joacă în celălalt sat din comună, Alioș. S-a trecut rapid de la vorbă la faptă și, după ce a plătit trei sute de milioane de lei vechi pentru un proiect unei firme din Timișoara, primăria a trecut la solicitarea de oferte, cea mai scăzută și, deci, câștigătoare dovedindu-se a fi cea a firmei… SC Sifco Plast SRL din Timișoara.

Alios

Exact, același “sereleu” care a solicitat și încasat bani grei pentru lucrări inventate la căminul cultural din Remetea Mică se lipise iar de un contract cu administrația din Mașloc, pentru o sumă deloc de neglijat: 158.418 lei, adică mai mult de un miliard și jumătate de lei vechi! Pentru 35.000 de euro, firma timișoreană urma să aducă la Alioș echipamente de joacă și să efectueze mai multe lucrări de amenajare.

Primăria din Mașloc, partenerul ideal

Din nou, primăria se dovedește a fi un partener cu care să tot faci afaceri: Sifco Plast emite factura în 11 decembrie 2013, iar a doua zi primăria din Mașloc o achită! Mai mult, după vreo două luni, edilii comunei o mai cadorisesc pe Sifco Plast cu 31.000 de lei, așa, scurt, printr-un act adițional la contractul din noiembrie 2013, fără nici un referat de necesitate din care să rezulte ce anume reprezintă cele trei sute de milioane de lei vechi.

alegeri Timis

Aceeași echipă de audit menționată mai sus află, în timpul controlului, de la primarul Francisc Bartha, că suma suplimentară urma să acopere înnoirea echipamentelor de joacă ale parcului similar din Mașloc, fără a se cunoaște, de fapt, care sunt aceste echipamente. Cu alte cuvinte, nu contează ce cumpărăm, important e să cheltuim niște bani…

Povestea se repetă

Și asta nu era totul. În urma verificării pe teren, auditorii Curții de Conturi au constatat o situație similară cu cea înregistrată la Remetea Mică, adică neexecutarea unor lucrări pe care, însă, firma Sifco Plast le-a prezentat spre decontare, iar primăria le-a plătit, cum sunt, de pildă, montarea unei fântâni publice arteziene sau a unor stâlpi de electricitate, șase la număr, cu corpuri de iluminat!

primar MaslocA semnat ca primaru’

Conform procedurii, echipa de audit i-a chestionat pe decidenții din Primăria Mașloc cu privire la plățile nelegale făcute firmei din Timișoara.

Astfel, primarul Francisc Bartha, care, deși are obligația gestionării activităţii entităţii pe care o conduce, nu a sesizat calitatea sau lipsa unor lucrări, declarând nonșalant că respectivele lucrări au fost vizate în baza procesului-verbal de recepţie, fără a verifica la faţa locului.

Cu alte cuvinte, domnul Bartha recunoaște că a semnat ca primaru’…

 De-a râsu’-plânsu’ cu viceprimarul

La rândul său, viceprimarul Ionel Lupu, care a fost și președintele comisiei de recepție numite de primar, se încurcă în explicații aiuristice – “Întrucât în timpul executării lucrărilor au apărut unele modificări la lucrările efectuate, acestea nemaifiind modificate în situaţiile de lucrări, au apărut diferenţe” – pentru ca, în final, să le servească auditorilor o scuză penibilă: “Întrucât nu sunt de specialitate, nu am observat la momentul respectiv aceste aspecte”.

Este momentul în care auditorii, șocați de atât tupeu, îl pun la punct pe viceprimarul Lupu: “Aceste lucrări sunt lucrări de simplitate redusă, se pot trage concluzii și cu ochiul liber, nu este nevoie de cunoștințe de specialitate să observi că s-a decontat o fântână arteziană modernă, iar la fața locului există o fântână veche, care nu funcționează de 10 ani, potrivit spuselor unor cetățeni care se aflau în parc la data efectuării inspecției pe teren”.

Scuze ridicole

La rândul nostru, l-am contactat pe primarul Francisc Bartha, ca să ne explice cum de a dat dispoziție să se plătească până la ultimul leu suma din contract în condițiile în care mai multe lucrări – fântâna arteziană și stâlpii de electricitate, de exemplu – au fost executate doar pe hârtie, nu și în realitate. Am primit și noi același răspuns, cum că el a mers pe încredere, adică i-a crezut pe cuvânt pe cei din comisia de recepție, în frunte cu viceprimarul Ionel Lupu, o scuză de un ridicol absolut.

satul Alios

Adică tu, primarul, omul care știe tot ce mișcă în comună, n-ai știut că nu există nici o fântână arteziană și nici un stâlp de electricitate în amărâtul ăla de părculeț?! Bun, nu dramatizăm, că nu e nici primul și nu va fi nici ultimul oficial care se ascunde în spatele unor astfel de declaraţii, dar asta nu înseamnă că nu putem nici să ne amuzăm de modul hilar în care încearcă să se disculpe…

Minimalizare eșuată

Același dom’ primar Bartha ne mai dă și cifre eronate, explicându-ne că în acel final de 2013 s-au investit 100.000 de lei în două parcuri, cel din Alioş, amenajat de la zero, și cel din Mașloc, unde s-ar fi adus echipamente de joacă noi. Doar că suma enunțată de Francisc Bartha, 100.000 de lei, nu pușcă deloc cu suma reală plătită de Primăria Mașloc: 158.418 lei plus suplimentul de 31.000 lei, adică 189.418 lei, o sumă aproape dublă față de cea cu care a încercat să ne amețească edilul-șef.

Convins că de data asta ne va lămuri pe deplin de bunele intenții ale administrației pe care o conduce, Francisc Bartha ne-a anunțat că Primăria Mașloc a dat în judecată firma Sifco Plast, pentru recuperarea banilor plătiți degeaba. Ei, bravo, păi normal că l-ați dat în judecată pe executant, că v-a obligat Curtea de Conturi să puneți banii înapoi, altfel ați fi făcut treaba asta la Paștele Cailor…

S-a trezit și Primăria Mașloc, la trei ani după plata ilegală, că vrea să-și recupereze paguba, dar, ce să vezi, firma Sifco Plast tocmai a intrat, astă toamnă, în… faliment! Iar cum lista creditorilor acesteia e destul de lungă, îi urăm succes primăriei din Mașloc în recuperarea banilor aruncați cu bună știință pe fereastră…

Politica e-n toate ce sunt…

Ca un detaliu de culoare, am încercat, de curiozitate, să aflăm cine este patronul firmei Sifco Plast, ale cărei contracte cu Primăria Mașloc au fost cusute cu atâta ață albă. Ei bine, firma respectivă este a fostului consilier județean Sorin Cociobea, exclus în primăvara anului trecut din CJT! Plecat de la PDL la PSD, Sorin Cociobea este, în acest moment, membru al Partidului Mișcarea Populară. Nu că ar avea vreo importanță apartenența politică, fiindcă interesele și afacerile sunt transpartinice…

Alte țigle și alte termopane

Să ne întoarcem la Alioș și la investițiile „inspirate” ale primăriei din Mașloc. Ne-am deplasat, zilele trecute, în satul aflat la 40 de kilometri de Timișoara și am vizitat fosta clădire a primăriei, în care a funcționat ultima dată grădinița și unde s-au efectuat în luna noiembrie 2015 câteva lucrări de reabilitare, mai precis s-a schimbat acoperișul și s-au pus termopane, suma plătită fiind de 140.000 de lei, adică aproape un miliard și jumătate de lei vechi.

Cu privire la această investiție, primarul Francisc Bartha ne-a declarat: „Consilierii locali din Alioș au cerut și au aprobat treaba asta, fiindcă acoperișul și întreaga clădire erau deteriorate. Acoperișul și geamurile din față s-au schimbat, că erau distruse. În jur de 140.000 de lei a costat întreaga operațiune, este vorba de o suprafață de 800 de metri pătrați. Când nu ai 400-500.000 de lei, trebuie să faci pe bucăți, reabilitarea trebuie continuată. Cei care vor ajunge la primărie vor continua această lucrare. Acolo va fi un sediu al poliției, poate și un atelier de croitorie”.

Focarul de infecție de pe strada principală

Nu l-am mai întrebat pe domnul primar și cum se explică mizeria de nedescris din interiorul respectivei clădiri, practic un focar de infecție, probabil că asta este „moștenirea” pe care o lasă „celor care vor ajunge la primărie”, ca să-l cităm pe Francisc Bartha… Dacă imobilul respectiv, văzut din stradă, mai arată cumva, în schimb, cine are curiozitatea să meargă în spatele clădirii și în interior se ia, cu siguranță, cu mâinile de cap: gunoaie de tot felul, inclusiv excremente, grămezi de moloz și de țigle sparte, material didactic aruncat pe jos, chiar și o ușă de termopan proaspăt montată smulsă din țâțâni și sprijinită de perete…

nereguli Alios

Ce mai, un peisaj ca după bombardament – pozele sunt edificatoare! – care se pare că nu-i deranjează absolut deloc pe edilii din Mașloc. Să ne înțelegem: aici nu-i vorba de lipsă de bani – apropo, domnule primar Bartha, n-aveți destui bani și trebuie să faceți reabilitare pe bucăți, pentru că îi aruncați pe lucrări inexistente! -, ci de o nepăsare totală. Sau poate că mai aveți nevoie de un miliard de lei vechi ca să plătiți o firmă să vină să facă şi curăţenie?!

Citeşte şi:

Parcele de 3.000 mp pentru case, într-un sat de lângă Timişoara

 

GALERIE FOTO! Operaţiune FULGER a DIICOT și DGA la Vama Moraviţa. Poliţiştii, DEZARMAŢI!

 


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

3 thoughts on “O primărie din Timiş plăteşte cu ochii închişi lucrări inexistente

  1. Credeti ca numai Alios sau Masloc doar in Giarmata unde este comuna mare sau dat bani tot asa cum credeti ca Bunescu si-a facut Moara nou din fonduri . Si moara este proprietate personala .

  2. LA FEL ESTE SI PARCULETUL DE PE STR. MURES[LINGA SCOALA GEN NR.2 -TIMISOARA] NUMAI PIETRIS PE ALEI, CITEVA LEAGANE SI 2 TOPOGANE, PARCA AU FOST ,,ARUNCATE” IN BATAIE DE JOC, NIMENI NU A VENIT SA VADA CUM AU FOST FACUTE LUCRARILE, INAINTE DE A DA BANII. ORICIND SE POATE VEDEA BATAIA DE JOC, PE BANII NOSTRI.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *