
Video: În Antalya a nins pentru prima oară după 29 de ani. Imagini rare cu plajele acoperite cu zăpadă
Pentru prima oară în aproape 30 de ani a nins în Antalya, cea mai populară stațiune din Turcia.

Pentru prima oară în aproape 30 de ani a nins în Antalya, cea mai populară stațiune din Turcia.

Specialiştii susţin că racheta Space X, care este în spațiu de șapte ani, va lovi Luna peste aproximativ cinci săptămâni, în data de 4 martie.

O persoană a fost rănită şi mai multe clădiri au fost grav avariate, miercuri, după o explozie în Atena, urmată de un incendiu puternic.

Cele 27 de state membre UE au convenit marţi să-şi coordoneze mai bine regulile cu privire la deplasări în interiorul Uniunii Europene şi să nu mai impună restricţii celor care deţin un certificat sanitar european…

Omicron supravieţuieşte mai mult timp pe suprafeţe din plastic şi pe piele faţă de variantele anterioare ale coronavirusului, conform testelor de laborator realizate de cercetători japonezi

Apariție spectaculoasă pe cerul Turciei. Localnicii din provincia Van au fost intrigați de forma norilor, una specială, lenticulară. Cu alte cuvinte, sunt nori de forma unei lentile sau a unei farfurii,

O furtună care a cuprins Grecia a adus ninsori și în Creta. Heraklion, cel mai mare oraș al insulei din sudul Mării Egee a devenit alb – o priveliște rară. Școlile sunt astăzi închise și pe multe drumuri sunt restricții de circulație.

Marea Britanie a anunțat luni decizia de a retrage o parte a personalului de la ambasada din Kiev și, de asemenea, de a emite o recomandare pentru cetățenii britanici să evite călătoriile în Ucraina, mai ales în zonele tensionate din sud-est.

Aproximativ 50.000 de persoane au participat, duminică, la un protest faţă de măsurile sanitare din pandemie, pe străzile din Bruxelles, scrie news.ro. Organizatorii manifestaţiei, Europeans United, au anunţat că vor lansa luni o petiţie prin care cer destituirea guvernului. Protestul a fost marcat de incidente în zona pieţei Schuman, unde potrivit La Libre au avut […]

Miracol! Fetiță de 10 ani, salvată de la îngheț de un câine. Cum a fost posibil? O fetiță în vârstă de 10 ani a supraviețuit unei nopți într-o furtună de zăpadă puternică în Rusia îmbrățișând un câine, potrivit televiziunii de stat ruse și a presei locale, citate de CNN.

Restricţiile de călătorie şi certificatul verde trebuie eliminate, deoarece sunt măsuri care nu şi-au dovedit eficienţa. După doi ani de pandemie, OMS anunţă că aceste măsuri duc la crize economice şi la un stres nejustificat.

Jeff Bezos investeşte 3 miliarde de dolari în promisiunea tinereții eterne. Provocarea lansată de noul startup al fondatorului Amazon, Jeff Bezos, Altos Labs: tehnici de „regenerare celulară” care promit să prelungească viaţa „până la 50 de ani”.

Austria va deveni prima țară europeană care va impune vaccinarea persoanelor peste 18 ani de la începutul lunii februarie. Potrivit Euronews, Parlamentul țării a aprobat joi decizia cu 137 de voturi pentru și 33 împotrivă.

Un profesor a prezentat nouă simptome esenţiale date de varianta Omicron a coronavirusului, pe care probabil că le vor experimenta persoanele vaccinate care se infectează. Acestea pot diferi de simptomele celor nevaccinaţi, susține cercetătorul.

A murit cel mai în vârstă bărbat din lume: a avut 7 copii, 14 nepoți și 22 de strănepoți. Spaniolul Saturnino de la Fuente Garcia a murit la vârsta de 112 ani şi 341 de zile, a anunţat miercuri Guinness World Records, transmite AFP. Născut pe 11 februarie 1909…

Cluburile de noapte se redeschid în Scoția, se reiau marile evenimente de interior și se renunță la regulile de distanțare socială. Modificările vor intra în vigoare începând de luni, 24 ianuarie, după o „scădere semnificativă”…

Grecii cu vârste de peste 60 de ani care nu s-au vaccinat încă vor primi o amendă lunară de 100 de euro, conform Euractiv.

Albert Bourla, CEO-ul Pfizer, a declarat luni că, deși „cel mai probabil scenariu” este acela în care coronavirusul va continua să circule timp de ani de zile, este de părere că actualul val de infecții va fi ultimul…

Cel puţin trei persoane au murit, iar altele au fost rănite în urma unui atac cu drone lansat de insurgenţii huthi din Yemen asupra Aeroportului din Abu Dhabi, în Emiratele Arabe Unite

Austria va introduce obligativitatea vaccinării pentru adulţi împotriva coronavirusului de la începutul lui februarie, sub riscul unei amenzi ridicate, a declarat Cancelarul austriac Karl Nehammer, conştient de caracterul „sensibil” al acestei premiere europene care divizează societatea.