Elevii cer mai multe drepturi prin noul statut, susținut și de asociația acestora din Timiș

Elevii cer mai multe drepturi prin noul statut, susținut și de asociația acestora din Timiș

Elevii cer mai multe drepturi prin noul statut, susținut și de asociația acestora din Timiș.

Elevii solicită dreptul la odihnă și timp liber, precum și o reglementare clară a temelor astfel încât acestea să fie date în sprijinul elevilor și nu pentru evaluarea acestora, transmit reprezentanții Organizației Salvați Copiii România.

CITEȘTE ȘI: Două persoane depistate de polițiștii locali din Timișoara după ce au spart un magazin alimentar și au sustras peste 200 de produse

Majoritatea elevilor care au participat la o amplă consultare a organizației au afirmat că nu au suficient timp pentru activități recreative, culturale și sportive din cauza sarcinilor școlare exagerate care le sunt trasate în afara programului școlar.

Urmare a consultării, un grup de reprezentanți ai copiilor, voluntari ai Organizației Salvați Copiii România, precum și reprezentanți ai unor asociații de elevi din țară au depus la registratura Ministerului Educației un proiect al “Statutului Elevului 2.0”.

Proiectul de act normativ a fost redactat în urma unor consultări și dezbateri care au adunat în ultimele săptămâni peste 1.100 de elevi și reprezentanți ai acestora din toate județele țării, în cadrul unui proces coordonat de Salvați Copiii România.

Organizațiile semnatare cer Ministerului Educației să includă în noul statut dreptul de a primi un dispozitiv electronic cu acces la internet pentru învățământul online și pentru resursele educaționale virtuale.

Totodată, elevii solicită accesul nediscriminatoriu în școală, definit în proiect astfel încât elevii să folosească toate căile de acces și totodată să nu li se mai încalce dreptul fundamental la educație pe motive precum întârzierile sau lipsa unor semne distinctive.

Proiectul propune și o procedură pentru protecția elevilor care formulează diverse sesizări în interes public, astfel încât aceștia să nu mai fie pedepsiți când semnalează nereguli și abuzuri din sistemul de învățământ.

Nu în cele din urmă, documentul prevede ca regulile privind răspunderea disciplinară a elevilor să fie corelată cu prevederile Codului civil, astfel încât să înceapă odată cu vârsta de 14 ani.

În plus, se cere ca exmatricularea elevilor să fie posibilă doar pentru infracțiuni și doar după luarea unor măsuri privative de libertate.

Alt element de noutate constă în înființarea forumurilor elevilor la nivelul localităților urbane pentru prezentarea și dezbaterea problemelor locale ale elevilor.

Acesta se va întruni cel puțin trimestrial, va reuni elevii reprezentanți dintr-o localitate și va stabili soluții și măsuri la problemele identificate alături de reprezentanții autorităților locale.

În vederea implementării noului statut al elevului, capitolul de dispoziții finale introduce obligații de monitorizare a aplicării statutului trasate în sarcina Ministerului Educației și inspectoratelor școlare.

“Statutul Elevului 2.0” este susținut de către: Organizația Salvați Copiii România, Asociația Elevilor din Constanța, Asociația Elevilor din București-Ilfov, Asociația Elevilor din Maramureș, Asociația Elevilor din Timiș, Asociația Elevilor din Bacău, Asociația Vâlceană a Elevilor, Uniunea Liceenilor Maghiari (Makosz), precum și Federația Coaliția pentru Educație.

 


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

3 thoughts on “Elevii cer mai multe drepturi prin noul statut, susținut și de asociația acestora din Timiș

  1. vai de capul lor. astia nu-s elevi, astia-s fix cum le zicea Marius Chicoș Rostogan😉 da’ cum foamne feri sa nu foloseasca ei toate caile de acces? da’ de ce sa nu fokoseasca si cancelaria pentru un joc cu mingea, ce, nu e si aia o incapere a scolii? de ce sa nu o foloseasca elevii? asta cu „accesul” spune totul.

    ps: iar cine nu l-a vazut deja, sa dea o geana pe filmuletul „Alternative math” pe yt. Cam intr-acolo ne indreptam cu mai multe asa-zise drepturi.

    #🤪

    1. Nu te agita prea mult antivaxovici ca dai rateuri in exprimare. O singura data ar fi o intamplare dar la tine este o constantă: cum foamne feri … ce sa nu fokoseasca. Cat despre prescurtarea yt asta zice totul, la unii lenea este regula de … aur!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *