Directoarea unei instituții publice din Timișoara stă la coadă la portbagaj în timpul serviciului

Directoarea unei instituții publice din Timișoara stă la coadă la portbagaj în timpul serviciului

Directoarea unei instituții publice din Timișoara stă la coadă la portbagaj în timpul serviciului

Înșurubată, temporar, în fotoliul de șefă a Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Timiș, Elena Carmen Apostol pare să confunde curtea instituției publice pe care o conduce cu un talcioc. Informațiile și pozele primite la redacție în cursul zilei de vineri, 16 iunie, susțin ipoteza de mai sus. Reproducem mail-ul în care ni s-a relatat ce se întâmplă în curtea DGASPC Timiș, entitate din subordinea Consiliului Județean Timiș:

“În curtea unei instituții publice, pe o ploaie mocănească, din portbagajul unei mașini se face… pe caiet, fără bon. Nu, nu suntem în anii ‘90. Totul se întâmplă în această dimineață, iunie 2023, în curtea DGAPSC din centrul orașului, la câteva străzi de sediul ANAF. De luni de zile unii primari din județ s-au plâns doamnei directoare Apostol că trebuie să oprească genul ăsta de practici ilegale. Doamna directoare a promis că rezolvă problema și, la fel ca multe alte promisiuni, a uitat să rezolve problema.

Nu doar că și-a uitat promisiunea, dar în dimineața asta doamna directoare și-a făcut cumpărăturile din portbagaj așa cum se poate observa în fotografia alăturată. Din informațiile pe care le avem la fața locului s-a deplasat vicepreședintele Moș, în subordinea căruia se află instituția și a cerut ca micii <comercianți> să plece de urgență din curtea instituției. La scurt timp a avut loc și o altercație verbală între vice și directoarea DGASPC în curtea instituției. Ne întrebăm dacă un manager care acceptă astfel de practici ilegale în curtea instituției sale, oare ce alte fapte acceptă să se întâmple în instituția sa pe modelul ”.

Mail-ului de mai sus îi era atașată și o fotografie elocventă, cu directoarea generală Elena Carmen Apostol (blonda cu umbrelă) stand la coadă, la… portbagajul unei mașini parcate în curtea DGASPC Timiș.

Am contactat, tot pe mail, sursa anonimă și am rugat-o să ne explice ce legătură au primarii din comunele județului cu comerțul din curtea instituției amplasate în centrul Timișoarei. Ni s-a explicat imediat:

“Primarii se plâng mereu prin ședințe de multe lucruri care nu merg la DGASPC și care le fac lor viața mai grea. În cazul de față s-au plâns pentru că astfel de practici au loc în parcările tuturor centrelor aflate în subordinea DGASPC din județ și directoarea nu a luat niciodată măsuri. Vă las o poză din altă zi, de la un centru, unde mașina cu produse e parcată chiar pe locul persoanelor cu handicap”.

Directoarea unei instituții publice din Timișoara stă la coadă la portbagaj în timpul serviciului

O altă sursă din interiorul DGASPC Timiș ne-a confirmat că toate informațiile de mai sus sunt reale:

“Toți cei care vin în curtea Direcției știu că salariul se ia în data de 12 a fiecărei luni, așa că în săptămâna de salariu vin toți fie să colecteze datoriile, fie să vândă. Tranzacțiile se întâmplă doar după data de 10-12 a fiecărei luni. Se vând produse ca lactate, ouă, cercei, bijuterii, parfumuri, detergenți, dulciuri, sutiene, șosete, chiloți, încălțăminte… cam de toate. Vânzătorii sunt localnici de prin zonă (unii chiar sunt țărani), oameni din piață, bijutieri (ăia vin doar chemați), parfumieri (și ăștia vin doar chemați)… Dar ăștia cu parfumuri, încălțăminte sau bijuterii nu sunt pentru toți din DGASPC, ci sunt doar pentru conducere și apropiații lor”.

L-am contactat și pe vicepreședintele Consiliului Județean Timiș, Cristian Moș, care ne-a confirmat, la virgulă, informațiile referitoare la episodul de vineri, 16 iunie. Ca “vice” al CJT, Moș are în subordine DGASPC și ne-a precizat că, după ce au ajuns și la el informațiile și imaginile care atestau existența comerțului ilicit din curtea instituției, s-a deplasat la fața locului și a dat dispoziție ca “micii comercianți” – erau două mașini în incintă – să dispară urgent. Lucru care s-a și întâmplat.

Cristian Moș ne-a mai precizat că i-a solicitat directoarei generale interimare Elena Carmen Apostol să dispună sancțiuni pentru angajații care au permis desfășurarea acelui comerț neautorizat în curtea DGASPC Timiș, dar și că, la nivelul Consiliului Județean Timiș, se va discuta această problemă.

I-am trimis apoi șefei interimare a DGASPC Timiș, Elena Carmen Apostol, următorul mesaj tip SMS: “Este adevărat că în curtea DGASPC Timiș, precum și în curțile altor centre ale DGASPC din județ, se desfășoară un comerț neautorizat, direct din portbagaj, cu acceptul dumneavoastră?”.

După 30 de minute, doamna Apostol ne-a sunat și am avut următorul dialog:

“- La nivel de județ nu am informații în sensul în care le-ați precizat dumneavoastră în mesaj, iar la nivel de sediu central al DGASPC Timiș, într-adevăr, a avut loc astăzi un astfel de incident, am fost și am constatat personal acest aspect și bineînțeles că urmează să facem toate demersurile necesare, având în vedere că paza nu este asigurată de instituția noastră.

– Am înțeles. Problema este că dumneavoastră apăreți stând la coadă la portbagaj, într-o fotografie realizată la fața locului…

– Eu nu am stat la coadă, ci am fost acolo pentru că primisem informația în acest sens, nu am stat la coadă… Era și normal să merg acolo, să constat…

– OK, am înțeles punctul dumneavoastră de vedere. Să știți, însă, că informațiile primite la redacție spun că acest incident nu este unul singular, ci că este o cutumă atât la nivelul instituției centrale, cât și la nivelul centrelor din județ.

– Nu știu de unde aveți dumneavoastră astfel de informații, nu este o cutumă la nivel de instituție. Conducerea acestei instituții nu vrea să aibă legătură cu astfel de incidente, cum este și normal”.

Ceea ce nu i-am spus doamnei Elena Carmen Apostol, dar o află acum este că vicepreședintele CJT, Cristian Moș, ne declarase că mai primise și altădată informații despre comerțul ilegal din curtea DGASPC Timiș și că îi atrăsese atenția directoarei generale interimare, solicitându-i să dispună stoparea fenomenului, doar că, după cum se vede, traficul a continuat nestingherit…

CITEŞTE ŞI: Un cetăţean care şi-a lăsat gunoaiele în zona pădurii din Giroc a fost identificat, amendat şi pus să cureţe


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

21 thoughts on “Directoarea unei instituții publice din Timișoara stă la coadă la portbagaj în timpul serviciului

  1. Aproape toți angajații cumpără de acolo. Resursele umane cu directoarea lor, tantiile juriste, asistentele sociale dacă nu sunt pe teren, toți.
    Ce aveți cu ele!?

  2. Faptul ca angajații unei instituții de stat cumpara produse alimentare de la țărani pe “caiet”, din punctul meu de vedere nu este o infracțiune. Pentru mine este un semn mare de intrebare in legătura cu salariile angajaților care sunt atât de mici de nu le ajunge salariul pentru a-și procura hrana zilnică. Atâta timp cât țărani își plătesc toate impozitele la stat, le cereți sa plătească și TVA pentru ceapa care o vand la colț de strada sau in piata!
    Sa va fie rusine nu celor care ati scris acest material, celor care ati reclamat. Se vede clar o lupta de putere, se vrea scaunul directoarei. Fraților dacă este incompetenta destituiți-o, vroi vreți sa o destituiți ca ea și salariații respectivei instituții cumpara ceapa mai ieftină de la țărani?? Dacă ar fii plătiți decent și-ar cumpara ceapa din Dubai de la țărani altora nu de la amărâți noștri de țărani! Rusine mare rusine, oameni de nimic, va bateți pentru ciolan și călcați in picioare demnitatea și munca țăranului amărât!
    PS Chiar nu cunosc personal pe nimeni din aceasta poveste, nici măcar nu sunt din zona, dar, sunt intrigat de mizeriile voastre

  3. Deci nimeni nu știe nimic, nu s-a întâmplat nimic.
    Simplu. Niste amatori au trimis niște poze in presa…. Dar Domnul Vicepreședintele Mos de ce nu a activat instituțiile statului pentru a celebra dovezi corecte? Și tot domnul Moș a solicitat doamnei directoare sancțiuni pentru cei care au permis accesul în instituție….. Serios… Un director, șef, manager, CEO este direct responsabil de acțiunile subalternilor săi! El trebuie să știe tot ce se întâmplă în subordinea lui. Daca sunt dovezi elocvente ce măsuri se iau împotriva Directoarei?

    Doar politica, interes și răfuieli personale.

    Presa rezolva tot. Justiția nu.

  4. Eu am intalnit in numeroase institutii publice astfel de talciocuri ,chiar in birourile finantelor publice din Timisoara in urma cu doi ani ,inspectori erau buluc pe o vanzatoare de marfa de la Budapesta si eu eram ignorat

  5. E intetrsant cum pot intra comerciantii iar eu cu probleme la mers dar nu detin grad 1 cu insotitor nu pot intra in curte sa i mi rezolv o problema! Duc masina la jumate,1km si vin pe jos .la intoarcere abia reusesc sa ajung la masina !

  6. DGASPC Timiș este în subordinea Consiliului Județean, nu a lui Moș.
    Nu e a unei persoane.
    Că, CJT e depășită sau conducerea CJT e depășită, asta e cu totul altceva.

  7. Uau. Asta este un subiect de articol? Jurnalism? Rusine. Nu am cuvinte pentru lipsa de respect pentru propria meserie a acestui autor de articol.

  8. De acord cu dl. Eugen Popescu, cu mentiunea ca in Dubai ceapa costa la supermarket 2 lei iar la noi 5 lei, vedeti pe youtube pe Avram in Dubai.

  9. @Bogdan Balan

    Cand va gasiti cuvintele, poate veti reusi sa ma lamuriti de ce v-a deranjat atat de tare ca am scris despre comertul la negru din curtea DGASPC 🙂

  10. Ca persoană cu handicap, ce trebuie să își rezolve o problemă la instituția din articol, nu poți intra cu mașina. Cică, nu sunt suficiente locuri de parcare. Dar în curte staționează zeci de autoturisme, unele nefiind mișcate din loc cu săptă… lunile! În plus, dacă protestezi, ești jignit și amenințat de anumite persoane care populează curtea DGASPC Timișoara, unde funcționează și Leagănul de copii. Iar amărâții stau la coadă, la poartă, în fiecare dimineață, indiferent cum e vremea, așteptând ca aceste canalii să le permită accesul la ghișee.

  11. Dedicație de la Monica Trușcă, verișoara PSD-istului Călin Dobra!!!
    O somitate a Univ. Private din Lugoj ce nu a lucrat nicăieri până să o așeze văruțu ( fost președinte al CJTimiș ) în functia de director executiv.

  12. Neeh, matale faci DOAR discriminare pe baza condiției sociale. Amărâții áia au probleme financiare mari dacă au ajuns să cumpere din portbagaj. Pe caiet??? Dacă ar avea salariile angajatelor lui Moț ar cumpăra de la Milano! O să ajungă aceia să le fie frică să cumpere din portbagaj ca pe vremea lui Laie că îi prinde miliția. Tot din sărăcie cumpărau și atunci. In ce postură te-ai pus singur tovarășe Moț! Asta este rolul matale la CJT? Să descinzi la portbagaj? Dacă ai avea bun simț ți-ai da demisia că ți-ai dat cu firma ïn cap. Dar nu ai. Dacă asta este agenda USR nu o să vă voteze nimeni comuniștilor! Anonimi care trimit anonime ăștia sunt cățeii doamnei cu primarii. Și ăștia au promisiuni de funcții. Hienele alea ar face orice să avanseze. Ar călca pe cadavre. Am lucrat la stat știu cum merge rețeaua PCR. Am plecat în privat cu lehamitea de fauna ce poluează structurile publice. Așa arată țara după 34 de ani de „libertate”!

  13. Am fost informați că pozele sunt făcute de o asistentă socială și superioara ei în văzul tuturor. Sunt cunoscute că nu se dau în lături de la nimic pentru folos propriu. Bătaia pe ciolan a unei directoare cu studii private și acoliților ei justifică orice? Angajații ne-au sesizat că au fost prinși in jocuri politice care le-au lezat demnitatea prin afișarea în presă a unor imagini cu caracter tendențios Doamnă Apostol, ca director general aveți obligația legală și morală să anchetați practicile mafiote ale acestor sociopați obsedați de bani și funcții și să le denunțați acolo unde trebuie. Poliție, DNA, CNCD. Altfel o să o facă sindicatele

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *