Viceprimarul Ruben Lațcău nu este sigur dacă mai are sau nu un consilier personal

Viceprimarul Ruben Lațcău nu este sigur dacă mai are sau nu un consilier personal

Dialog ireal cu Ruben Lațcău: “- Domnul Zuberecz este, în continuare, consilierul dumneavoastră personal? – Trebuie să verific”

Într-un interviu acordat recent unui site local, la provocarea lansată de jurnalist – “Aceleași acuze vin și de partea cealaltă, că ați USR-izat primăria” -, viceprimarul Ruben Lațcău dezmințea categoric susținerile dușmanilor: “Doar că aceste acuze nu se pot dovedi și aceste acuze nu se văd în realitate”.

Din păcate pentru tânărul edil, aceste acuze se pot dovedi și se văd și în realitate, așa cum veți afla din cele ce urmează.

După articolul publicat marți, 6 februarie, despre tânăra useristă cercetată de Agenția Națională de Integritate pentru o posibilă situație de incompatibilitate între jobul ei din Primăria Timișoara și funcția de conducere din USR Tineret Timiș, ne-am continuat documentarea și am constatat că și alți doi colegi de “vicepreședinție” cu Teodora Lazin sunt angajați concomitent în primărie și, deci, posibili clienți ai ANI.

Am mai bifat unul

În cazul unuia dintre ei, Andrei Pataki, lucrurile sunt clare: tânărul userist a devenit funcționar public în Primăria Timișoara în toamna anului trecut, moment în care i s-a activat starea de incompatibilitate, dat fiind îndeplinirea concomitentă a funcției de vicepreședinte în USR Tineret Timiș, funcție câștigată la alegerile din martie 2023. Articolul 98, alineatul 2 din Legea 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei este neechivoc: <<Funcţionarilor publici le este interzis să fie membri ai organelor de conducere ale partidelor politice şi să exprime sau să apere în mod public poziţiile unui partid politic>>”.
Dialog ireal cu Ruben Lațcău: “- Domnul Zuberecz este, în continuare, consilierul dumneavoastră personal? – Trebuie să verific”

(Sursa foto: Facebook / Andrei Pataki)

La fel ca Teodora Lazin, și Andrei Pataki a omis să menționeze funcția politică de conducere în declarația de avere depusă în 18 octombrie 2023. Reamintim fraza tip inserată în document înainte de semnătura declarantului: “Prezenta declaraţie constituie act public şi răspund potrivit legii penale pentru inexactitatea sau caracterul incomplet al datelor menţionate”.

Nu reluăm toată argumentația prezentată deja în articolul precedent, care face din Andrei Pataki un candidat serios pentru o nouă cercetare a Agenției Naționale de Integritate, ci ne limităm la a mai bifa încă unul dintre useriștii care au împânzit Primăria Timișoara, ăia pe care energicul domn Lațcău nu îi vede în realitate.

Schimburi de ștafetă

Bun, am bifat, trecem la următorul, Richard Mihai Zuberecz, în cazul căruia lucrurile devin mult mai interesante. Aterizat în primărie în octombrie 2021, pe post de consilier personal al viceprimarului Ruben Lațcău, tânărul în vârstă de 25 de ani ocupa, în același timp, la fel ca Lazin și Pataki, funcția de vicepreședinte în organizația de tineret a USR Timiș, câștigată la alegerile din martie 2021.
Dialog ireal cu Ruben Lațcău: “- Domnul Zuberecz este, în continuare, consilierul dumneavoastră personal? – Trebuie să verific”

(Sursa foto: Facebook / Richard Mihai Zuberecz)

Facem o paranteză și precizăm că Zuberecz venea la PMT în locul unei alte useriste, Anca Nistor, intrate în primărie tot sub umbrela de consilier personal al lui Ruben Lațcău și ajunse ulterior la Centrul de Proiecte al municipalității. Și o paranteză la paranteză: fix așa s-au întâmplat lucrurile și în cazul altei useriste, Dana Lazăr, adusă de Dominic Fritz, în februarie 2021, în echipa sa de consilieri personali și beneficiară, ulterior, a unui slujbe de funcționar public la Direcția de Asistență Socială a Municipiului Timișoara. Încercați, vă rugăm, să nu pierdeți șirul celor care au userizat primăria, dar au scăpat radarului lui Ruben Lațcău: Lazăr, Nistor, Pataki, Zuberecz…

O declarație surpriză

Dar să revenim la ultimul din lista de mai sus. Având un statut aparte, angajat fără concurs pe durată determinată, cea a mandatului lui Ruben Lațcău, Richard Zuberecz părea, la acel moment, să nu aibă nici o problemă vizibilă de incompatibilitate.

Doar că peste câteva luni, în 15 iunie 2022, domnul Zuberecz completează declarații de avere și de interese în calitate de “inspector de specialitate la Municipiul Timișoara”, declarații care, în mod straniu, pot fi găsite doar pe site-ul Agenției Naționale de Integritate, nu și pe cel al Primăriei Timișoara. Ei bine, pe acele declarații apare mențiunea că au fost depuse “în 30 de zile de la numire”, întrebarea logică fiind care numire, nu-i așa?

Că doar tânărul domn Zuberecz își făcuse apariția în PMT, așa cum spuneam mai sus, în octombrie 2021, deci cu vreo nouă luni înainte de completarea declarațiilor din iunie 2022, iar consilierii personali nu au obligația de a-și depune declarațiile de avere și de interese, acest lucru rămâne la latitudinea lor. Or, dacă Richard Zuberecz voia neapărat să își depună declarațiile, ar fi făcut-o la momentul angajării în primărie, nu la nouă luni distanță.
Dialog ireal cu Ruben Lațcău: “- Domnul Zuberecz este, în continuare, consilierul dumneavoastră personal? – Trebuie să verific”

Simple coincidențe

Ca o stranie coincidență, și consiliera personală de la acel moment a primarului Fritz, Dana Lazăr, și-a depus fix în 15 iunie 2022 primele sale declarații de avere și de interese și tot în calitate de “inspector de specialitate la Municipiul Timișoara”! Asta deși domnișoara Lazăr fusese integrată cu surle și trâmbițe în echipa de consilieri personali a primarului încă din februarie 2021, cu un an și patru luni înainte de completarea acelor declarații. Raționamentul pe care l-am făcut în cazul lui Zuberecz rămâne, evident, valabil și în cazul Danei Lazăr: dacă voia să își depună declarațiile (nefiind obligată de lege), ar fi făcut-o în februarie-martie 2021, nu în iunie 2022.
Așadar, ceva se schimbase atât în statutul lui Zuberecz, cât și în cel al lui Lazăr, înainte de momentul 15 iunie 2022, dar ce anume?

Un scenariu mai mult decât plauzibil

În condițiile în care în primăria cu pereți de sticlă legea tăcerii pare a fi singura lege respectată, nu putem afirma cu certitudine că am aflat adevărul, dar credem că scenariul pe care vi-l prezentăm în continuare este unul cât se poate de plauzibil.

Astfel, căutând în arhiva de pe site-ul primăriei a concursurilor de recrutare organizate cu puțin timp înainte de momentul 15 iunie 2022, am găsit un anunț din 4 aprilie 2022, care suna cam așa: “Primăria Municipiului Timișoara organizează un concurs de recrutare, cu proba scrisă în data de 28.04.2022, pentru ocuparea funcțiilor de executie vacante și temporar vacante din cadrul aparatului de specialitate al Primarului Municipiului Timisoara”. Am dat click pe anunț și am constatat că printre posturile de execuție vacante, pe durată nedeterminată, se numărau și șase posturi de… inspector de specialitate (personal contractual) în cadrul Serviciului Guvernanță Participativă și Management Cartiere (2 inspectori IA, 2 inspectori I și 2 inspectori II).
Dialog ireal cu Ruben Lațcău: “- Domnul Zuberecz este, în continuare, consilierul dumneavoastră personal? – Trebuie să verific”

Evident, numele candidaților au fost anonimizate, așa că nu putem băga mâna în foc, dar credem că este posibil ca doi dintre câștigătorii anunțați în 4 mai 2022 să fi fost chiar Dana Lazăr și Richard Zuberecz. Iar ulterior, dacă într-adevăr așa au stat lucrurile, cei doi urma să-și depună, în 15 iunie 2022, declarațiile de avere și de interese în calitate de proaspeți “inspectori de specialitate la Municipiul Timișoara”.

După cum deja știți, în urma unui concurs cu dedicație organizat de Direcția de Asistență Socială a Municipiului Timișoara (DASMT), Dana Lazăr a devenit, în 8 iunie 2022, funcționar public (consilier grad superior) în cadrul Serviciului Strategii Programe din DASMT.

Acest detaliu nu afectează cu nimic scenariul expus mai sus, ci doar demonstrează că doamna Lazăr nu s-a mulțumit cu statutul de personal contractual, ci și l-a dorit neapărat pe cel de funcționar public. Altfel cum se explică existența pe site-ul Agenției Naționale de Integritate a unei declarații de avere și de interese completate în 15 iunie 2022, “în 30 de zile de la numire”, în calitate de “inspector de specialitate la Municipiul Timișoara”, și a uneia completate în 22 iulie 2022, tot “în 30 de zile de la numire”, de această dată în calitate de “consilier superior la Direcția de Asistență Socială a Municipiului Timișoara”?!
Dialog ireal cu Ruben Lațcău: “- Domnul Zuberecz este, în continuare, consilierul dumneavoastră personal? – Trebuie să verific”

Al treilea vicepreședinte, a treia incompatibilitate

Și acum revenim la Richard Zuberecz. Vă spuneam că declarațiile de avere și de interese completate de tânărul userist în 2022 nu se regăsesc pe site-ul Primăriei Timișoara, acolo pot fi găsite doar declarațiile lui din 2023, în secțiunea rezervată… funcționarilor publici.
Dialog ireal cu Ruben Lațcău: “- Domnul Zuberecz este, în continuare, consilierul dumneavoastră personal? – Trebuie să verific”

În condițiile în care, pe site-ul www.primariatm.ro, nu există rubrică de declarații de avere și de interese rezervată personalului contractual, este posibil ca declarațiile angajaților care ocupă funcții contractuale să fie introduse la comun cu cele ale funcționarilor publici. De aici și apariția în acea secțiune a declarațiilor lui Richard Zuberecz.

Până la urmă, însă, dacă a devenit funcționar public sau personal contractual pe durată nedeterminată plătit din fonduri publice, domnul Zuberecz a intrat, din iunie 2022, sub incidența prevederilor legale privind incompatibilitățile dintre funcțiile publice și funcțiile politice de conducere. Asta pentru că Richard Zuberecz era, din 31 martie 2021, vicepreședinte în USR Tineret Timiș, funcție pe care a recâștigat-o în 2 aprilie 2023. Nici în declarația de interese din 2022, nici în cea din 2023, domnul Zuberecz nu și-a menționat funcția politică de conducere, ceea ce, la fel ca în cazul colegilor Lazin și Pataki, îi poate atrage răspunderea penală.
Dialog ireal cu Ruben Lațcău: “- Domnul Zuberecz este, în continuare, consilierul dumneavoastră personal? – Trebuie să verific”

“Oglindă, oglinjoară, cine m-a consiliat aseară?”

Am păstrat pentru final cireașa de pe tort: un dialog ireal cu Ruben Lațcău, competentul viceprimar care a avut nevoie să fie consiliat pe probleme de comunicare de un specialist în “managementul turismului internațional”, tânărul de doar 25 de ani Richard Zuberecz.

L-am sunat miercuri pe domnul Lațcău, după ce am observat că declarațiile de avere și de interese ale lui Zuberecz apar pe site-ul primăriei în secțiunea rezervată funcționarilor publici, dar înainte de a descoperi declarațiile din 2022 de pe site-ul ANI. Iată dialogul telefonic purtat cu Ruben Lațcău:

“- De când nu mai este domnul Zuberecz consilierul dumneavoastră?

– (n.r. – pauză de patru secunde)

– Generată de ce e întrebarea?

– Generată de curiozitate, probabil…

– Sunteți un om curios, domnule Brindescu…

– Da, recunosc, pledez vinovat.

– Defect profesional, probabil…

– Da, posibil.

– (n.r. – alte câteva secunde bune de tăcere, se aud doar zgomote de fond)

– Dar nu e funcționar public, e consilier în continuare, eu așa știu.

– Deci domnul Zuberecz este, în continuare, consilierul dumneavoastră personal?

– Trebuie să verific…

– Păi cum să verificați?! Nu știți dacă vă consiliază sau nu?!

– Dar e pe comunicare… Stați că vă sun în 30 de secunde, bine?

– (n.r. – reluăm discuția câteva minute mai târziu)

– E consilierul meu, eu nu știu să nu fie.

– OK, dar, dacă este consilierul dumneavoastră, cum este și funcționar public în același timp?

– Eu nu știu să fie funcționar public… Doar dacă o fi participat la un concurs… Dacă a participat, foarte bine, înseamnă că l-a luat și nu mai este consilier, cele două sunt incompatibile…

– Bun, dar dumneavoastră ar trebui să știți dacă a participat sau nu la un concurs.

– Eu nu știu să fi participat…”.

Ca unul care am mai discutat de câteva ori cu Ruben Lațcău, am sesizat că aceasta a fost prima dată când domnul viceprimar a fost nevoit să închidă telefonul ca să verifice o informație. Ceea ce nu înțelegem este cum a verificat informația dacă Richard Zuberecz mai este sau nu propriul său consilier. Și-o fi pus întrebarea în oglindă?
Dialog ireal cu Ruben Lațcău: “- Domnul Zuberecz este, în continuare, consilierul dumneavoastră personal? – Trebuie să verific”


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

6 thoughts on “Viceprimarul Ruben Lațcău nu este sigur dacă mai are sau nu un consilier personal

  1. Reporter: „Deci vă mai consiliază băiatul ăla?”
    Lațcău: „Bă, parcă mai ieri mi-a zis că-mi lipsește un i într-o postare de pe Facebook, săptămâna trecută mi-a aranjat cravata înainte să intru într-o emisiune… Da, încă mă consiliază. Adică face exact aceleași taskuri pe care-l făcea și când era consilier personal, deci presupun că încă ia bani de la stat pentru serviciile pe care mi le aduce…. ăăă, pardon, pentru munca depusă în beneficiul comunității”

    1. @bocsig
      Mea culpa, n-am stiut ca trebuie sa precizez chestii de genul „iarba e verde” sau „apa e uda” 🙂
      Da, sunt platiti, multumit? 🙂

  2. ce ar spune un userist afland informatiile din acest articol si altele de genul(multumim renasterea/brindescu) „la la la la la nu aud, nu vad la la la uniti salvam lalala, luptam cu mafia la la la nu e asa”🙉🙈🙉🙈

    #revolutia bunei guvernari! 🤣😂🤣🤪

    #sper ca macar cat de cat sa se fi lecuit generatia tefeleilor de „salvatori”. apropo, asta cu „salvatorii” e o tehnica de manipulare care se preda la ceva scoala🤔 da’ nu-mi aduc exact aminte la care😜 🦉🦉

    #🤪

  3. Acești USR isti care au ocupat posturi scoase la concurs cu dedicație, mai sunt așezați și în puncte cheie. Spre exemplu Lazăr Dana se ocupă de baza de date care conține datele cu caracter personal a celor care primesc servicii și beneficii sociale (câteva mii)🤔 🤔🤔

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *