Când oamenii sfinţesc locul, într-o comună de lângă Timișoara se naşte un colţ de rai

Când oamenii sfinţesc locul, într-o comună de lângă Timișoara se naşte un colţ de rai

S-a spus şi se spune adesea că satul românesc e o simplă amintire şi că urbanizarea mediului rural a dus, pe lângă binevenitul confort al modernităţii, la pierderea a ceva cu mult mai preţios: spiritul comunitar. Într-o lume intens polarizată şi dominată de un individualism din ce în ce mai evident, o iniţiativă menită să arate că sentimentul solidarităţii reuşeşte să supravieţuiască merită atenţia şi aprecierea noastră.

Câțiva locuitori ai comunei Şag au demonstrat, recent, că ştiu să fie mult mai mult decât cetăţeni ai localităţii şi că, la fel ca pe vremea bunicilor şi străbunicilor, ideea de clacă poate fi reînviată. Cei de odinioară ştiau să se ajute, munceau umăr la umăr ori de câte ori în sat se mai înălţa o căsuţă, o grădină se mai îmbogăţea cu nişte pomişori sau o bătrânică avea nevoie să văruiască pereţii de Paşte.

Cei de azi, de la Şag, au arătat că există un împreună care dă roade şi astăzi. Despre ei – şi despre acest împreună – ne povesteşte M.M.:

”Adesea ne întâlnim cu toţii şi socializăm, schimbăm păreri și ne imaginăm cum va arăta în viitor acest loc în care trăim acum la Şag, locul pe care acum îl numim Acasă. Sigur, ne dorim ca acest spaţiu să fie de vis, un vis tihnit în care copiii noştri să se poată juca liniştiți, într-un ambient cât mai curat, în aer liber, în mijlocul naturii. De aceea am părăsit blocurile şi betonul, ca să ne întoarcem la traiul sănătos, la căsuţele pe pământ, la iarba verde.

În visul nostru, cei mici se distrează, iar noi ne relaxăm în preajma lor, ca şi când am fi într-o vacanţă. Într-o zi, stând de vorbă ca între noi, vecinii, s-a născut ideea asta. Cum ar fi dacă am curăţa canalul, cum ar arăta sălciile dacă ar putea fi admirate în toată splendoarea lor verde şi primăvăratică?

Uşor de zis, dar mai greu de făcut, în condiţiile în care zona din Şag la care ne refeream era plină de tufişuri dese, pline de ţepi. În naivitatea mea, chiar crezusem că o simplă intervenţie comună cu motocoase ar rezolva problema. Un bunic inimos i-a mobilizat pe şăgeni să se alăture acestei iniţiative, iar oamenii au venit cu foarfeci, drujbă şi alte unelte, toate necesare pentru acţiunea noastră.

A fost nevoie de o muncă asiduă, extinsă pe durata unei săptămâni întregi, dar ceea ce părea la început irealizabil s-a materializat prin eforturile consătenilor. Până şi copiii, de la mic la mare, şi-au pus mănuşile, şi-au suflecat mânecile şi au adunat în saci de gunoi mizeria încâlcită în vegetaţia din canal. Am reuşit să amenajăm chiar şi un părculeţ, pe terenul cu destinaţia spaţiu verde deţinut de un vecin.

Fiecare a contribuit cu ceva, de la semănatul ierbii la plantatul de mesteceni, nuci, tei şi de alţi arbori fructiferi sau ornamentali. Experienţa noastră a fost atât de frumoasă şi încurajatoare, încât am hotărât împreună că nu ne vom opri aici. Odată curăţat temeinic, locul va fi uşor de întreţinut, iar ideile curg… Avem colţişorul nostru de rai!”, ne-a relatat interlocutoarea noastră.

A adăugat că echipa de şăgeni mulţumeşte primăriei comunei că a asigurat cu camioane ridicarea resturilor vegetale strânse din zonă şi că, după mai multe runde de transport, a izbutit să decongestioneze locul. Un loc… sfinţit de oamenii care şi-au pus laolaltă minţile, inimile şi braţele, spre binele mai înalt al comunităţii căreia chiar îi aparţin cu adevărat.

CITEȘTE ȘI: Timid, Timișoara iese din beznă (Foto)