
Prin cultură trecem granițele
Asociația Timișoara – Capitală Culturală Europeană continuă seria dezbaterilor publice purtate în jurul unor subiecte de importanță și actualitate europeană…

Asociația Timișoara – Capitală Culturală Europeană continuă seria dezbaterilor publice purtate în jurul unor subiecte de importanță și actualitate europeană…

De Ziua Europei, Primăria Timișoara a pus la dispoziția doritorilor un tramvai de tip Armonia, care a circulat gratuit prin oraș.

BEGA! este un program de artă performativă creat de PLAI împreună cu comunitatea creativă a orașului Timișoara, cu scopul de a activa malurile râului Bega și…

Autoritățile locale au stabilit programul dedicat Zilei Europei, care va fi marcată astăzi la Timișoara. Astfel, acțiunile vor începe…

Cei care s-au luat după conducerea Primăriei Timișoara și s-au pregătit psihic pentru restricții de circulație în zona Iosefin au primit cadou…

Pe lângă cele zece străzi care au devenit pietonale odată cu implementarea proiectului de reabilitare a centrului istoric al Timișoarei…

Anotimpul cald a dat buzna peste Timișoara foarte rapid în acest an, mai ales prin prisma episoadelor târzii de iarnă de care am avut parte. Încălzirea vremii a făcut ca vegetația să explodeze …

Se pare că anul în curs va fi încă unul atipic din punct de vedere meteorologic, unul dintre argumente fiind că am trecut aproape direct de la cizme la sandale. Cum primăvara a dispărut din calendar, bănățenii vor avea parte de încă un weekend de vară.

Asociația „Grupul de Acțiune Locală” Timișoara a prezentat ieri opțiunile de finanțare în urma obținerii fonduri europene consistente.

Începând de astăzi, vor fi restricții de circulație pe autostrada A1, a anunțat Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara. Pe sensul de mers Traian Vuia – Remetea Mare …

Traficul pe străzile Popa Șapcă, Antenei și Demetriade va rămâne închis pe tot parcursul acestei luni, la fel și porțiunea de Inel 2 dintre Bd. Antenei și Calea Sever Bocu …

Competițiile sportive și alte evenimente care vor fi organizate în Timișoara vor avea loc, timp de încă trei ani (cel puțin), tot în bătrâna Sală Olimpia (Constantin Jude).

A patra ediție a Festivalului Florilor de la Timișoara a fost și cea mai reușită, după aprecierea celor care au urmărit cu atenție desfășurarea …

Din cauza continuării lucrărilor la carosabilul de pe str. Popa Șapcă, Societatea de Transport Public Timișoara va modifica traseul liniei 40 de autobuz începând de luni.

Echipele Secției de Drumuri Naționale Deva au sesizat că pe sectorul DN 74 Mihăileni – Buceș au dispărut 14 stâlpi și indicatoarele rutiere aferente.

Odată cu apropierea zilei de 1 mai, cetăţenii urbei se bucură de o binemeritată minivacanţă, iar o bună parte a lor vor ieși la picnic. Pentru aceasta, Primăria Timişoara…

Firmele de construcții au obligația de a reface, în perioada de garanție, drumurile județene modernizate în ultimii ani și care au suferit degradări…

De mai mulți ani, Consiliul Județean Timiș se străduiește să închirieze spațiile pe care le are în proprietate în incinta Bastionului Theresia.

Specialiștii în creșterea și aranjarea florilor și plantelor decorative au trudit încă de azi dimineață pentru a înfrumuseța centrul Timișoarei.

Manifestarea anuală dedicată florilor începe astăzi, în centrul orașului Timișoara. Deschiderea oficială a festivalului va avea loc în Piața Victoriei, la ora 16,30…