Președintele CJT îi atenționează pe drumari

A fost semnat contractul de finanțare pentru drumul care va lega Șagul de Sânmihaiu Român

Firmele de construcții au obligația de a reface, în perioada de garanție, drumurile județene modernizate în ultimii ani și care au suferit degradări, a explicat președintele Consiliului Județean Timiș, Călin Dobra.

„Zilele trecute am semnat 15 notificări către diferiți antreprenori care au executat lucrări aflate încă în perioada de garanție. În ședința de plen a Consiliului Județean i-am informat pe consilieri despre faptul că așa cum am procedat în cazul deszăpezirii și am reziliat un contract pentru mobilizare slabă, la fel, nu voi ezita să iau măsurile legale în cazul în care constat că tronsoanele respective de drum nu vor fi refăcute.

Atâta vreme cât sunt în perioada de garanție, lucrările de reparații trebuie executate de firmele respective pe cheltuiala proprie și sper ca acest lucru să se întâmple cât mai repede, acolo unde este cazul. Traficul din județ s-a intensificat în ultima vreme, în același ritm cu dezvoltarea economică, și este absolut normal că au apărut după câțiva ani anumite degradări, însă lucrurile nu trebuie să rămână așa”, susține Călin Dobra.

Firmele au termen până la data de 31 mai să remedieze degradările apărute, în caz contrar sumele urmând să fie reținute din garanția de bună execuție.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *