
Rugă mare într-o localitate timișeană
Sâmbătă și duminică, are loc celebra rugă din localitate, la care sunt aşteptate nume grele ale show-bizului naţional. Manifestarea va începe cu o agapă …

Sâmbătă și duminică, are loc celebra rugă din localitate, la care sunt aşteptate nume grele ale show-bizului naţional. Manifestarea va începe cu o agapă …

În vederea pregătirii sezonului de încălzire 2018-2019, Colterm SA anunţă că, începând de luni, 10 septembrie, până în 30 septembrie, se vor efectua

În condiții normale de piață, activitatea de tranzacționare pe piața locuințelor tinde să fie mai scăzută în august – o perioadă în care mulți români își …

Mulți dintre românii sosiți în luna august în concediu se întorc la muncă în străinătate, în Germania, Italia, Spania, Franța, Belgia, Austria, sau toate …

Un drum care pune multe probleme șoferilor care tranzitează județul Timiș va intra în reparații. Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri …

Timp de trei zile, scena Teatrului de vară din localitate va găzdui spectacole cu unii dintre cei mai apreciați artiști de la noi din țară, dar și momente …

După cum au atras atenția psihologii și au constatat cadrele didactice, elevii care merg la școală după-amiaza sunt mai obosiți și mai nervoși și au un …

O nouă taxă auto va intra în vigoare de la 1 ianuarie sau 31 martie 2019, a anunţat Graţiela Gavrilescu, ministrul Mediului, într-o emisiune TV.

Ministerul Sănătății a anunțat că vaccinul gripal va fi disponibil din luna septembrie. În acest an, un milion de doze vor fi utilizate pentru imunizarea …

Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutere (CNAIR) a scos, cu ceva vreme în urmă, la licitație breteaua de ieșire de la nodul rutier Holdea …

Desființarea estacadei aflate la intersecția dintre Calea Martirilor și strada Mareșal Constantin Prezan a început joi. O mulțime de utilaje și de muncitori …

Reprezentanții Colterm anunță că vor fi nevoiți să întrerupă furnizarea apei calde pe câteva străzi din Timișoara. Ei trebuie să remedieze o …

Președintele Consiliului Județean Timiș, Călin Dobra, și directorul general al Agenției Naționale pentru Locuințe, Andrei Țurcanu, au avut joi, la sediul …

Cu binecuvântarea ÎPS Ioan, Mitropolitul Banatului, sâmbătă, va avea loc tradiționalul ”Pelerinaj pe jos de la Mănăstirea Timișeni (Șag) la Mănăstirea …

Procurorul Adina Florea este propunerea minstrului Tudorel Toader, pentru funcţia de procuror şef al DNA, a anunţat, joi, Ministerul Justiţiei. Adina Florea …

Mai multe tronsoane ale Drumului Naţional 7 (DN7) vor intra în reparaţii începând de săptămâna viitoare. Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri …

Pesta porcină continuă să fie în atenţia autorităţilor, care fac eforturi să depisteze orice eventual focar de porcină. Şi în judeţul Timiş, personalul …

Poşta timişeană face angajări. Se caută personal atât pentru unităţi din Timişoara, cât şi pentru unele din judeţ. Astfel, în Timişoara este nevoie de …

Veşti proaste pentru şoferi. Codul rutier s-ar putea schimba, iar şoferii şi-ar putea pierde permisul de conducere. Potrivit Avocatnet.ro, dacă observă o …

Angajatorii timișeni s-au înscris cu peste 1.400 de oferte de locuri de muncă, în lista săptămânală a Agenției Județene pentru Ocuparea Forței …