
Sunt anunţate două zile pline de evenimente la Giarmata.
Sâmbătă și duminică, are loc celebra rugă din localitate, la care sunt aşteptate nume grele ale show-bizului naţional.
CITEȘTE ȘI: Unul dintre drumurile de coșmar din vestul țării intră în reparații
Manifestarea va începe cu o agapă în curtea bisericii, după care va urma un raliu auto şi un turneu de handbal.
Partea artistică va fi asigurată, sâmbătă, de Elena Jurjescu, Adrian Stanca, Adriana Curtu, Andreea Hăisan, Nadir, Lavinia Pârva şi Ansamblul Sânziene Bănăţene.
CITEȘTE ȘI: Poliția Română face angajări. Scoate la concurs peste 160 de posturi pentru încadrare directă. Unele sunt valabile pentru zona de vest a țării
Duminică, vor urca pe scenă Sava Negrean Brudaşcu, Ovidiu Homorodean şi Pepe.
„Sunt momente frumoase şi mă bucur că putem organiza astfel de evenimente, la care ne putem întâlni cu toţii, mai tineri sau mai bătrăni, mai vechi locuitori ai Giarmatei sau mai nou stabiliţi aici.
Sper să avem parte de clipe frumoase, de care să ne amintim cu drag”, a declarat primarul Virgil Bunescu. Ruga din Giarmata are loc în Parcul Izvor.