
28 de oameni care vor influenţa Europa. Timișeanul Mihai Şora, inclus pe listă
Mihai Şora a fost inclus de Politico Europa pe lista personalităţilor ale căror idei şi acţiuni pot schimba Europa, în 2019.

Mihai Şora a fost inclus de Politico Europa pe lista personalităţilor ale căror idei şi acţiuni pot schimba Europa, în 2019.

Legea salarizării a fost modificată la 1 decembrie 2018, astfel că fiecare bugetar va primi o sumă de bani ce va reprezenta norma de hrană. Suma este …

La 1 decembrie 2018, Banca Naţională a României a introdus în circuitul numismatic o bancnotă cu valoarea nominală de 100 de lei, reprezentând pe …

Magia Crăciunului se va întinde la Timișoara pe parcursul a 40 de zile, perioadă în care se derulează anualul Târg din centrul orașului.

”Donați Viață! Ajutați-ne ca să putem ajuta!” este campania de donare de sânge pe care Pro România Timiș o inițiază mâine, la Timișoara.

Potrivit noii legislații, în România, de câțiva ani, s-a renunțat la pedepsele aplicabile minorilor care săvârșesc fapte penale trecându-se la măsuri …

Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Timişoara organizează, în cursul acestei luni, mai multe sesiuni de instruire pentru operatorii economici …

George Țucudean, 27 de ani, este cel mai în formă atacant din Liga 1 la fotbal, cu 11 goluri marcate în 17 etape, depășindu-i pe Alexandru Mitriță …

Ministrul Muncii, Marius Budăi, a afirmat, luni, că vineri va fi aprobat în Guvern cuantumul salariului minim care va intra în vigoare, cel mai probabil …

Două clasări pe locul secund a obţinut CS Studenţesc Medicina Timişoara la Campionatul Naţional de Şah pe echipe…

România a fost cel mai grav lovită de valul de ger în ultimele zile, însă meteorologii au vești bune. Vremea se va încălzi la începutul lunii decembrie …

Mai multe state europene au cerut sau intenţionează să ceară unor producători auto să recheme de pe piaţă vehicule diesel, din cauza manipulării testelor …

Magistraţii instanţei supreme au decis, luni, ca 25 de cauze ale completurilor de 5 judecători să fie amânate pe 14 ianuarie, în urma deciziei Curţii de Apel …

Sistemul endocrin al corpului uman reglează toate funcțiile organismului și asigură integrarea lui în mediul exterior (o adaptare a sa).

Procedura de achiziţie publică nu va mai fi necesară pentru achiziţionarea de linii tehnologice pentru procesarea produselor agricole, de către beneficiarii …

A doua ediție a campaniei “Donează o carte. Investește în viitor”, inițiată în luna noiembrie de Cluburile Studenţeşti Liberale (CSL) Timiș, a fost …

După minivacanţa de 30 noiembrie, de Sfântul Andrei, şi 1 Decembrie, Ziua Naţională, alte două zile libere ar putea fi declarate în preajma Crăciunului …

ALDE Timiș a ales ca de 1 Decembrie să fie alături de locuitorii din cartierul Ronaț. O sută de lampioane în culorile tricolorului au fost lansate …

La Tragerea Suplimentară Loto 6/49, de astăzi, 2 decembrie 2018, s-a câștigat premiul de categoria I, în valoare de 17.347.829,07 lei…

O persoană a ajuns la spital, alte zeci au părăsit imobilul în siguranţă, în urma unei explozii urmate de un incendiu, astăzi, într-un bloc din…