Delincvența juvenilă, o mare problemă. O minoră de la Buziaș a fost încătușată pentru a fi… potolită

inchisoare 3

Potrivit noii legislații, în România, de câțiva ani, s-a renunțat la pedepsele aplicabile minorilor care săvârșesc fapte penale trecându-se la măsuri educative în speranța obţinerii unor rezultate satisfăcătoare în activitatea educativă şi de reintegrare socială a minorilor.

CITEȘTE ȘI: Averea lui George Țucudean, cel mai bogat fotbalist român. Bunicul său are 12 afaceri în vestul țării

Există, însă, și excepții: instanța de judecată poate dispune luarea unor măsuri privative de libertate în cazul infracţiunilor grave săvârșite de minorii care răspund penal, pentru care sunt prevăzute pedepse cu închisoarea de șapte ani sau mai mare ori detenţiunea pe viaţă.

Minorul care nu a împlinit vârsta de 14 ani nu răspunde penal, în timp ce minorul care are vârsta între 14 şi 16 ani răspunde penal numai dacă se dovedeşte că a săvârşit fapta cu discernământ; împlinind deja vârsta de 16 ani acesta va răspunde penal.

CITEȘTE ȘI: Șefa DSP Timiș ne somează să oprim dezvăluirile din culisele instituției, altfel… “va lua atitudine”

Sistemul de măsuri educative care se pot lua împotriva unui minor prevede: mustrarea, libertatea sub supraveghere, libertatea sub supraveghere severă, internarea într-un centru de reeducare, internarea într-un institut medical-educativ și internarea într-un centru de reeducare sau într-un institut medical-educativ.

În cazul în care minorul nu are un comportament care să permită repunerea sa în libertate înainte de împlinirea duratei măsurii, el va rămâne în centrul educativ până la executarea integrală a acesteia sau judecătorul poate dispune chiar continuarea executării măsurii educative într-un centru de detenție. În România există două centre de detenție: Brăila-Tichilești și Craiova, respectiv, două centre educative: Buziaș și Târgu-Ocna.

CITEȘTE ȘI: 24 şi 31 decembrie ar putea fi zile libere! Românii, minivacanţe de câte 5 zile de Crăciun şi Revelion

Una dintre marile probleme sociale

Problema acestor tineri care au avut, la un moment dat, un comportament antisocial nu a fost însă pe deplin rezolvată prin instituirea acestor măsuri educative.

Delincvența juvenilă reprezintă, în continuare, una dintre cele mai mari probleme sociale cu care se confruntă România la ora actuală, având în vedere faptul că s-au înregistrat multe cazuri de recidivă în rândul minorilor care au săvârșit fapte penale și împotriva cărora s-a instituit una dintre măsurile educative prevăzute de legislație, una dintre cauze regăsindu-se în programele de reabilitare care li se aplică, dar și în insuficiența personalului specializat pe acest palier. În stabilirea unui regim special de sancționare a infractorilor minori s-a ținut cont de faptul că, astfel, ei pot fi mai ușor reeducați și redați familiei și societății. Cu toate acestea, unii dintre ei recidivează nu doar după executarea pedepsei, ci chiar la locul de detenție.

Incidente și la Buziaș

În Centrul Educativ Buziaș sunt custodiate 118 persoane (majoritatea minori), dintre care șapte de sex feminin și 111 de sex masculin.

De la începutul anului, au fost înregistrate 60 de incidente operaționale săvârșite de unii dintre aceștia.

De exemplu, în luna mai, trei tineri, cu vârste cuprinse între 19 și 20 de ani, au evadat din centrul educativ. La sfârșitul lunii iulie, cu ocazia pregătirii pentru efectuarea programului de plimbare, pe holul secţiei, o minoră a manifestat o stare de agitaţie accentuată, a refuzat să respecte dispoziţiile primite de la agentul supraveghetor, aducându-i injurii şi ameninţând că îl va lovi.

De asemenea a afirmat că va distruge camera unde este cazată, fapt pentru care a fost necesară aplicarea cătuşelor metalice pentru mâini în poziţia la spate, pentru aproximativ zece minute.

A fost prezentată la cabinetul medical al unităţii unde s-a constatat faptul că aceasta nu prezenta urme de violenţă şi i-a fost administrat tratamentul medical necesar.

Minorei i-a fost întocmit un raport de incident şi a fost relocată la o altă cameră de deţinere.

Totodată, a fost informat judecătorul de supraveghere a privării de libertate şi urmează a fi sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Lugoj.

În 12 noiembrie, în jurul orei 11, în timp ce se afla pe baza sportivă a centrului, o altă persoană internată a aruncat cu piatra în direcția celor doi agenți supraveghetori, lovindu-l ușor, în picior, pe unul dintre ei.

Persoanei respective i s-a întocmit un raport de incident, ca urmare a analizării cazului în comisia de disciplină a unității, fiindu-i aplicată o măsură disciplinară.

Conducerea centrului nu a putut preciza însă ce măsură anume și nici vârsta persoanei agresive, dată fiind interdicția stabilită de legislația în vigoare privind cofidențialitatea datelor în ceea ce-i privește pe minori.

Astfel de cazuri sunt frecvente în centrele din România pentru reeducarea minorilor și nu sunt printre cele mai grave. Statisticile arată că ponderea infracțiunilor comise de minori o reprezintă furturile și tâlhăriile, mare parte dintre ele săvârșite în participațiune, de regulă cu unul sau mai mulți adulți.

Un studiu al UNICEF arată că în majoritatea cazurilor există un dezinteres față de școală, provenind din familii care nu consideră că învățământul reprezintă o prioritate în reușita socială.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *