ALERTĂ METEO! Ploi torenţiale şi vijelii în vestul ţării
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o avertizare de ploi torenţiale şi vijelii,pentru 24 de judeţe din ţară, între care şi trei din vestul ţării.
Friday, April 26
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o avertizare de ploi torenţiale şi vijelii,pentru 24 de judeţe din ţară, între care şi trei din vestul ţării.
Rampele clandestine de gunoi sunt o problemă în Timișoara. Ele nu apar doar în locuri promiscue, așa cum am fi tentați poate să ne imaginăm…
Presiunea scăzută sau chiar lipsa apei la robinet sunt problemele cu care se confruntă locuitorii unor sate timișene, în perioadele caniculare.
Conferința „Dezvoltare urbană pe axa Timișoara – Arad” se va desfășura marţi, în Aula Magna a Universității de Vest, între orele 10-16.
Majestatea Sa Regina Ana a României, soţia Regelui Mihai I al României, a murit la vârsta de 92 de ani, la Spitalul din Morges…
De aproape 14 ani, elevii din România primesc gratuit din partea statului o gustare compusă dintr-un corn şi 200 de mililitri de lapte ambalat la pet.
Polițiștii locali au reverificat mai multe imobile istorice din Timișoara, constatând că, în unele cazuri, nu s-a făcut nici un demers pentru remedierea…
Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) a publicat, luni, o nouă listă a datornicilor mari la bugetele statului, care include 127 de companii…
Tot mai mulți timișeni întâmpină probleme de sănătate din cauza căldurii. Din nefericire prognoza meteo anunțată de Administrația Națională de Meteorologie…
Anca Todoni şi-a încheiat, duminică, participarea la Adriatic Cup, întrecere de tenis de câmp rezervată juniorilor sub 12 ani.
Un grav accident de muncă a avut loc în luni dimineață, trei bărbați fiind electrocutați în timp ce se aflau într-o zonă de la marginea…
TVA redus de 9% în agricultură și scutirea de impozitul de 16% pe veniturile angajaților din cercetare vor intra în vigoare de la 1 august…
Unul există şi astăzi în centrul oraşului Jimbolia, celălalt supravieţuieşte doar în fotografii de epocă şi în arhivele cercetătorilor care se opresc asupra…
Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară a Banatului (USAMVB) încearcă să intre în proprietatea terenului pe care-l lucrează…