Un tată şi fiul său, două vieți marcate, pe rând, de măsuri de protecție socială – Vasile, tatăl, abandonat de la vârsta de trei luni, s-a maturizat în orfelinate, iar fiul acestuia, Lucas, a petrecut trei ani la o familie de asistenţi maternali – rămân împreună și pleacă spre Marea Britanie, grație cititorilor ”Renașterii bănățene”.
Mica familie a ajuns în atenția oamenilor de suflet după ce a fost alungată, la sfârșitul lunii iulie, din camera de cămin care le-a fost casă în ultimul an și jumătate, conducerea Liceului Tehnologic Transporturi Auto Timişoara găsind oportun – pe motiv că se efectuează lucrări de reparații, pe perioada vacanței, la internat – să scape de Vasile Cotoc, îngrijitor de curățenie.
Acesta a acționat instituția în judecată cerând acordarea unei compensații pentru cele peste 600 de ore lucrate ca paznic, între decembrie 2013 și septembrie 2014. Vasile a amenințat, toamna trecută, că se sinucide aruncându-se de la etaj. Tatăl și fiul riscau despărțirea și s-au refugiat provizoriu la Centrul social de urgență pentru persoane fără adăpost de pe Strada Telegrafului din Timișoara.
”Inițial am fost acceptați pentru două săptămâni, apoi, în comisie, ne-a fost prelungită șederea. Am fost o excepție, în centru se primesc doar persoane mature, fără copii. Nu pot decât să le mulțumesc. A fost foarte bine”, spune Vasile Cotoc.
Vasile nu s-a mulțumit însă să revină în grija societății și a vrut să-și facă un viitor, gândindu-se în același timp la Lucas. Pentru a se ridica și a păși dincolo de marginile acestei existențe, a fost nevoie de ajutorul unor oameni cu suflet. În mod surprinzător, aceste persoane – cititori ai ”Renașterii bănățene” – nu fac parte din pătura bogată a societății.
Trei români – dintre care doi maturizați și ei în orfelinate – plecați în pribegie pe alte meleaguri pentru o pâine mai albă i-au întins mâna.
Cine sunt oamenii cu suflet mare?
”Prima dată am fost contactat de Sergiu Moldovan, care și-a petrecut, ca și mine, o parte din copilărie la Centrul de Plasament numărul 2 din Timișoara. Acesta a citit pe internet articolul și mi-a găsit de lucru în Anglia, țara unde s-a stabilit. Luni sunt așteptat la noul loc de muncă, la un centru pentru copii cu autism din apropierea Londrei, unde am fost repartizat la curățenie și pentru a da un mic ajutor la bucătărie. Salariul este de 6,5 lire sterline pe oră. În mână iau lunar peste 1.000 de lire sterline. Vineri la prânz, plec cu autobuzul și după 36 de ore ajung la destinație”, spune Vasile Cotoc.
Aurelia Duga, o femeie plecată la muncă în Italia, a fost la rândul ei impresionată de povestea lui Vasile și Lucas. ”Ne-a trimis 100 de euro pentru pașapoarte și alți 150 de euro pentru transportul cu autobuzul. Am ales cea mai ieftină cale de a junge în Anglia. Un bilet de avion costă 200 de euro. Va fi greu pentru că Lucas are rău de mașină, iar 36 de ore e un timp lung. Dar, poate… ni se mai întinde o mână până plecăm. Biletele de autobuz le plătim în ziua plecării”, spune Vasile.
Un român, crescut și el în casele de copii din România, Sorin Cazan, stabilit în Danemarca, unde își câștigă pâinea lucrând ca zugrav, le- a întins și el o mână celor doi. ”Ne-a trimis bani ca să avem în prima lună pentru cazare și mâncare. Chiria mă costă 100 de lire”, spune Vasile.
Bagajele sunt făcute. Două genți nu prea mari și sufletele pline de speranță. Vasile și-a suflecat mânecile pentru a se apuca din nou de treabă. Lucas se pregătește să reia din nou aprofundarea alfabetului, de data aceasta în limba engleză.
Pentru toți cititorii ”Renașterii bănățene”, Vasile și Lucas au umflat un balon sub formă de inimă… Iar povestea merge mai departe.
multumim tuturor pt.sprijin -indifferent de sprijin…..aici in Anglia sint bine,toate sint ieftine si un salar maricel….CU VOIA DOMNULUI VOM FI BINE…..vreau si eu ca la rindul meu sa sjut pe altii la mare nevoie-caci bine e greu sa faci-dar rau usor il faci…..Multumim publicatiei Renasterea pt.tot sprijinul-va dorim tot binele din lume……..si tuturor,cu drag si respect fam.cotoc vasile si lucas