Un gest firesc de recunoștință pentru cuplurile din Săcălaz care au împlinit o jumătate de veac

zilele sacalaz

În fiecare an, la început de octombrie, se țin, în Săcălaz, zilele comunei. Între toate câte se petrec, un moment aparte, ce ține câteva ore, îi are în centrul atenției pe seniorii localității.

Oameni care, zeci de ani, au așezat ceva la temelia așezării, astfel încât ea, astăzi, să arate exact cât este. În zi de sâmbătă fiind, s-au adunat la biserică, un lăcaș nou, de o frumusețe arhitectonică aparte. Au fost ajutați să ajungă de copii ori nepoți, de către administrația locală.

CITEȘTE ȘI: Clădire în flăcări, la Timișoara. Oameni evacuați de urgență. FOTO!

Vine o vreme când până și pașii ți se adună mai anevoie și nu mai ai plăcerea de a străbate drumul… S-au adunat în sfântul lăcaș pentru a participa la o slujbă, în cinstea lor. Cei doi preoți, Ionel Maftei și Cosmin Drugan, corul, rugându-se pentru sănătatea și tihna zilelor seniorilor. Că vine o vreme când ești tot mai puțin, și-n vremea asta dacă îți iese cineva în întâmpinare, cu inima toată, te mulțumește. Și de data asta consiliul local și primăria i-au întâmpinat cum trebuie.

Un semn, cuvenit, de respect!

Erau sărbătorite cuplurile care au împlinit, de curând, o jumătate de veac de căsătorie. Slujba este gata. Primarul Ilie Todașcă, aproape avându-l pe viceprimar, dl. Silviu Adrian Brîndușă, se adresează, cu o urare, seniorilor. Le pică bine, firește! Seniorii sunt invitați la masa întinsă, în clădirea alăturată.

Ziua asta, și ea împovărată de timp, altfel senină, cu o lumină alb-gălbuie, caldă, arăta că am mai străbătut un an. Câțiva bărbați au trecut definitiv marea! Așa am deslușit absența lui Costantin Câmpean! Nici domnul Hosu nu era, dar delicata doamnă Clara, intuindu-mi nedumerirea, mi-a spus că a rămas acasă. ”Nu se simte prea bine!” Îi fac o fotografie, femeia – ce blândețe are! – mulțumește și mă prinde din urmă povestea lor. El, un ceferist, mecanic de locomotivă, doamna Clara, cu toate, inclusiv cu grija celor doi copii. Azi, oameni în toată firea. Sigur, și ei au povestea lor, că așa este viața, cu cât se adună sporește și povestea…

seniori 1

Domnul Ioan Pascariu și soția Maria au loc chiar în capătul mesei, putem sta de vorbă mai ușor, nu deranjăm. Bărbatul a fost șofer, dar a și cântat, pentru inima lui și bucuria altora, la taragot. I se mai spune, din acest motiv, muzicantul. Doamna Maria a trudit la C.A.P. Sunt veniți în Săcălaz, el din Rădăuți, femeia din Beclean, au patru copii, trei nepoți și patru strănepoți. ”Doi gemeni”!, spune dl Ioan, accentuând, că-i place amănuntul. Și povestea lor, că așa e viața, e mai altfel, știu cum s-au cunoscut, de ce nu au făcut nu știu ce nuntă, cum s-au bucurat de casă, când au avuto, de venirea celor patru copii, a nepoților și strănepoților. I-a lovit și-un mare necaz! Nu-l povestim. Și bărbatul și femeia au privirea azurie! Și se vede că au îmbătrânit frumos!

seniori3

La o altă masă e familia Maftei, Maria și Vasile. Tocmai aflu că sunt părinții preotului paroh din Săcălaz, Ionel Maftei. Doamna duce trena dialogului, domnul ascultă și completează. Doi moldoveni plăcuți, cu bucuria zicerii, dar și cu mulțumirea că au ce spune și arăta. Au venit acum o jumătate de veac, erau deja căsătoriți, de la Pașcani. Au trei copii și șase nepoți, trei fete și trei băieți. Cum se străbate atâta drum în doi, o întreb pe doamna Maria. ”Unul mai zice, celălalt mai lasă, treburile casei musai să fie rezolvate, și asta se poate cu înțelegere, cu răbdare. Numai așa se merge înainte”.

seniori 2

Domnul vicepriar Adrian Silviu Brîndușă mă duce la un beregsan de-al său, Dumitru Dobra. Alături îi este soția, Elena. Bărbatul are o palmă zdravănă, a fost muncitor la Reșița. „Muncă grea”, zice. Cei doi copii nu i-au făcut bunici. ”Nu se grăbesc”, e constatarea domnului Dumitru. Doamna Elena e ceva mai circumspectă, ascultă și privește. Cum și de ce atâtea întrebări de la un străin? În 2001 s-au întors definitiv acasă, la Beregsău Mare, lăsând în urmă Reșița. Cu tinerețea lor cu tot!

5

Un alt bărbat, domnul Ion Doboșan, este din Beregsău Mic și a venit singur. Nevasta, doamna Ioana, a trebuit să rămână acasă. ”O situație de familie”, se explică. Un așa om volubil nu întâlnești la tot pasul. Cumsecădenia lui e la fel de evidentă precum fizicul. Începem dialogul: – Ce ați muncit? – Numai agricultură, 37 de ani, pe tractor. – Copii? – Două fete. – Nepoți? – Două nepoate și trei strănepoți. – Copiii unde trăiesc? – În Timișoara. – De loc de unde sunteți? – Din Beregsău Mic. – Și doamna? – E moldoveancă, din partea Galațiului. – Cum v-ați cunoscut? – Prin niște prieteni, era în 1959 când ne-am luat, am făcut și oțâră nuntă. Au trecut anii, ce mai! – Cum au fost? – Mai mult bine, am muncit, n-am avut probleme.

7

Dincolo de tot ce-ați aflat citind aceste rânduri, domină povestea. Mai știută ori nu, că așa este viața, și cu cât viața se duce mai departe, mai departe, povestea fiecăruia se rotunjește!


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *