Ultrasonografia, salvatoare în tromboza venoasă profundă. În cadrul Laboratorului de Radiologie și Imagistică al Spitalului „Victor Babeș” Timișoara pot fi realizate Ecografii Doppler

Ultrasonografia, salvatoare în tromboza venoasă profundă. În cadrul Laboratorului de Radiologie și Imagistică al Spitalului "Victor Babeș" Timișoara pot fi realizate Ecografii Doppler

Ultrasonografia, salvatoare în tromboza venoasă profundă. În cadrul Laboratorului de Radiologie și Imagistică al Spitalului „Victor Babeș” Timișoara pot fi realizate Ecografii Doppler

Ultrasonografia sau ecografia Doppler este un tip de investigație imagistică cu ajutorul căreia se poate monitoriza fluxul sangvin la nivelul arterelor și venelor. Metoda este non-invazivă și non iradiantă și permite o evaluare a morfologiei și funcționalității vaselor sanguine.

Investigația durează între 20 și 30 de minute și poate fi efectuată ori de câte ori este nevoie, fără ca sănătatea pacientului să fie afectată.

CITEȘTE ȘI: Triumfătoare pe podiumul obedienței politice, Ligia Deca a picat proba de competență în managementul educației

Dispozitivul cu ajutorul căruia este realizată această investigație, aparatul Doppler, emite ultrasunete care sunt recepționate și reflectate apoi de corpul pacientului. Diferența între frecvența fasciculului emis și cel recepționat oferă informațiile necesare stabilirii unui diagnostic.

Investigația este utilizată pentru diagnosticarea trombozelor venoase de la nivelul membrelor superioare sau inferioare, refluxul sângelui din venele profunde în venele superficiale cu apariția insuficienței venoase și a varicelor, malformații vasculare, respectiv dilatări anevrismale, stenoze vasculare sau ateromatoză.

„Cel mai adesea aparatul se folosește pentru investigarea sistemului vascular al membrelor inferioare. Astfel, pacienții ce prezintă simptome asociate unei disfuncții vasculare cu această localizare, cum ar fi durerea la nivelul gambei apărută la mers, senzația de picioare reci, amorțeli, edem sau apariția unor vase tortuoase proeminente (varice), au indicație de explorare prin ecografie Doppler pentru diagnosticul unei posibile boli arteriale periferice sau al unei insuficiențe venoase cronice”, spune dr. Antonio Fabian, medic radiolog la Spitalul de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie „Victor Babeș” Timișoara.

Potrivit acestuia printre factorii de risc, în cazul producerii bolilor vasculare, ce fac necesară o monitorizare periodică, se numără sedentarismul, fumatul, condițiile de muncă ce impun statul în picioare timp îndelungat, istoricul familial de boli cardio-vasculare, consumul de anticoncepționale orale și imobilizarea la pat pe o perioada îndelungată.

„Una dintre patologiile urgente, ce este diagnosticată cu ajutorul ecografiei Doppler și este esențial a fi recunoscută timpuriu, este tromboza venoasă profundă la nivelul membrelor inferioare.

Formarea unui tromb la nivelul venelor prezintă riscul de migrare până la nivelul vascularizației pulmonare, cu posibilitatea producerii emboliei pulmonare. Diagnosticul precoce prin ecografie, în urma suspiciunii clinice, permite un tratament prompt ce poate preveni apariția complicațiilor potențial letale”, spune dr. Antonio Fabian – medic radiolog.

În cadrul Laboratorului de Radiologie și Imagistică al Spitalului de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie „Victor Babeș” pot fi realizate Ecografii Doppler.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *