După ce s-a risipit euforia dării în folosință a Pasajului Jiul – foarte bine că s-a finalizat, după cum va fi lăudabil că se va termina și Pasajul Popa Șapcă – realitatea ne-a dat peste nas chiar din zilele imediat următoare. Timișoara are un trafic rutier aproape sufocat și sufocant, în același timp, dacă ne referim și la poluare.
Conform datelor furnizate chiar de la vârful municipalității, la Direcția fiscală sunt înmatriculate nu mai puțin de 125.195 de autovehicule, din care 116.029 autoturisme. Aici sunt incluse doar cele înmatriculate în Timișoara, la care se pot adăuga lejer alte 20-25.000 care le aparțin cetățenilor veniți din alte localități și care plătesc impozit pe ele în localitatea de baștină.
La mai puțin de trei oameni avem câte o mașină. Aproape toate aceste vehicule motorizate mișună zilnic pe străzile și străduțele orașului de pe Bega, cu toate consecințele de rigoare: înghesuială, timp pierdut și, nu în ultimul rând, poluare. Timișoara nu mai seamănă nici pe departe cu urbea liniștită de acum două decenii și nici măcar cu cea de acum zece ani. Poate că acesta este prețul care trebuie plătit pentru dezvoltare, iar primarul susține că tocmai de aceea este necesară modernizarea „în forță”.
„Nu putem merge la ralenti, pentru că ne sufocăm”, a spus Nicolae Robu zilele trecute. La nivelul primăriei există o grămadă de planuri, se anunță Pasajul Solventul, un alt pasaj în Piața Consiliul Europei, două noi poduri peste Bega, precum și pasaje pe traseul Inelului 4 de circulație pe arterele radiale, Lipovei, Aradului și Torontalului.
Din păcate, în privința șoselei de centură veștile nu sunt deloc bune. S-au înscris la licitație 11-12 firme, dar dinspre București nu vine nici un semnal că analizarea ofertelor face vreun pas înainte. Nu sunt speranțe ca această șosea să fie gata înainte de ultima parte a anului 2020 și ar fi bine să existe măcar în 2021, când se estimează că Timișoara va fi vizitată de 1,5 milioane de turiști.
Până atunci, problema traficului pe artere precum Dorobanților, Șaguna, Stan Vidrighin, Liviu Rebreanu ori Șagului rămâne așa cum o știm, adică străbătută zilnic de autovehicule grele.
Și, totuși, ce-i de făcut? Populația orașului crește și tot autoturismul rămâne mijlocul cel mai utilizat pentru deplasare. În condițiile în care serviciile de transport public nu au progresat aproape deloc în ultimii ani, nici nu-i de mirare. Unele trasee au înțepenit în formula în care erau utile acum 30 de ani, altele, care deserveau cartiere întregi, au fost desființate. Chiar pe liniile existente, la orele de vârf, oamenii călătoresc precum sardelele, fără să aibă vreo garanție că ajung la timp la serviciu sau la școală.
Sistemul de management al traficului nu pare să fie de mare ajutor în toată povestea încurcată a circulației pe străzile Timișoarei. Chiar primarul le reproșa, la un moment dat, responsabililor că nu vor să țină cont de mai mulți factori și că au făcut setările doar în funcție de durata drumului dintr-un punct în altul al orașului.
Nu în ultimul rând, o parte a celor aflați la volan se autoexclud din categoria oamenilor civilizați. Unii studiază mai mult telefoanele decât semafoarele, alții claxonează aiurea, de parcă doar ei ar avea dreptul să înainteze sau zgomotul ar rezolva ceva. Nu mai vorbim de cei care le taie calea partenerilor de trafic sau schimbă banda de circulație fără să semnalizeze. Îi vedem zilnic în trafic și pe cei care nu acordă prioritate pietonilor, cea mai oropsită categorie de timișoreni, deși cea mai puțin poluatoare.
Există specialiști în trafic, atât la nivelul municipalității, cât și la cel al facultăților cu profil tehnic din Timișoara. Poate ar fi vremea să se așeze la aceeași masă și să ofere niște soluții rapide, până când nu vom deveni nu doar orașul cu cele mai aglomerate străzi din țară ori cu cei mai nervoși șoferi, ci și cu aerul cel mai greu de respirat.
