Tehnici moderne de anestezie, la Spitalul „Victor Babeș” Timișoara

Tehnici moderne de anestezie, la Spitalul "Victor Babeș" Timișoara

Tehnici moderne de anestezie, la Spitalul „Victor Babeș” Timișoara

În cadrul Spitalului Clinic de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie „Victor Babeș” Timișoara, pacienții beneficiază de tehnici moderne de anestezie, mai exact intubație video-asistată, dar și de verificare fibroscopică postintubație, reducându-se astfel riscurile apariției complicațiilor intra și postanestezice.

Cele mai multe afecțiuni ce necesită intervenții de chirurgie toracică sunt reprezentate de neoplasmul bronhopulmonar, tumorile mediastinale sau diverse afecțiuni ale esofagului.

Chirurgia toracică comportă un risc de complicații ridicat, majoritatea paciențiilor având comorbidități severe asociate, motiv pentru care cele mai multe cazuri necesita monitorizare atentă și pe parcursul terapiei intensive postoperatorie.

„Tehnicile anestezice în chirurgia toracică sunt mai dificile decât cele din anestezia generala, necesitând atenție sporită și o monitorizare mai amplă pe parcursul intervenției.

Aceasta pentru că în timpul anesteziei se folosesc sonde speciale pentru intubația selectivă – un tip special de anestezie care permite “dezumflarea” plămânului asupra căruia are loc intervenția, oferind chirugului toracic nu doar un spațiu mai mare de “lucru”, ci și făcând mai ușoară operația prin “oprirea” plămânului care este supus intervenției.

CITEȘTE ȘI: Dan Negru: ”Pun rar fotografii cu ai mei”

Această intubație selectivă permite, practic, ventilația individuală a fiecărui plămân în parte. Un alt element care ridică gradul de dificultate pentru medicul anestezist îl reprezintă poziția pacientului, în decubit lateral, pe parcursul intervenției chirurgicale.

Procesul de intubație orotraheală, în cazul anesteziei unipulmonare, este mai complex, sondele care sunt special destinate acestui tip de intubație având un calibru mai mare decat cele folosite în mod uzual.

Intubația se realizează, de obicei, prin metode de laringoscopie clasică ori, dacă este posibil, prin videolaringoscopie.

O alta metodă este cea fibrooptică prin care poziționarea tubului endobronșic este vizualizată direct cu ajutorul unei camere de mici dimensiuni”, explică dr. Titel Tapirdea, medic specialist ATI la Spitalul „Victor Babeș” Timișoara.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *