
Protest în vestul țării, al angajaților unei companii străine
Angajații de la fabrica din Arad a GREENBRIER Astra Rail au protestat, astăzi, în fața sediului de la Casa Albă.

Angajații de la fabrica din Arad a GREENBRIER Astra Rail au protestat, astăzi, în fața sediului de la Casa Albă.

Mai mulți protestatari s-au adunat în această seară în fața catedralei Mitropolitane, pentru a protesta față de decizia autorităților centrale de a menține carantinarea Timișoarei și a comunelor limitrofe, chiar după ce , pe plan local, măsura fusese ridicată.

Protestul a fost anunțat pe rețelele de socializare, fiind programat să înceapă la ora 15.00, în Piața Victoriei.

Sindicaliști din două federații ale angajaților de la căile ferate vor picheta miercuri Guvernul și mai multe prefecturi din țară…

Organizația Studenților din Universitatea de Vest Timișoara (OSUT) a organizat, vineri, un protest îndreptat împotriva limitării gratuității transportului feroviar pentru studenți.

Grefierii Curții de Apel Timișoara și-au întrerupt, luni, activitatea în semn de protest pentru nepunerea în plată a hotărârilor…

Protestele față de deciziile guvernului privind salarizarea se reiau luni, anunță RRA. Caravana sindicatelor polițiștilor ajunge în…

Mai mulți membrii ai Sindicatului Național al Grefei Judiciare Dicasterial s-au adunat, miercuri, în fața prefecturii timișene, în semn de protest față de înghețarea salariilor.

Sindicaliştii Sanitas au început acțiunile de protest față de Guvern și au pichetat prefecturile din mai multe judeţe, cerând aplicarea legii privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice…

Câteva sute de englezi care nu purtau mască s-au adunat în seara de Anul Nou la un spital din Londra strigând ”Covid este o farsă”, în condițiile în care unitatea este suprasaturată de bolnavi care mor din cauza acestui virus.

Nemulţumiţi de anunţatele măsuri de austeritate din proiectul unei ordonanţe de urgenţă care a pus pe jar întregul sistem bugetar, poliţiştii anunţă că vor bloca totul, refuzând să mai dea amenzi, făcând controalele în timpul maxim prevăzut de lege şi …

Mai mulți antrenori de fitness și clienți ai sălilor de sport din oraș au protestat astăzi la Tribunal și au cerut redeschiderea sălilor de fitness….

Măsura închiderii piețelor cauzează nemulțumire în rândul comercianților și a producătorilor. Câteva zeci de piețari care vând…

Nicolae Birău, coordonator Pro România Timiș, condamnă decizia autorităților de a închide piețele în aer liber, în timp ce marile lanțuri comerciale rămân deschise.

Federația Națională Sindicală „Ambulanța” anunță un protest pentru ziua de miercuri, între orele 10.00 și 12.00, cu pichetarea Guvernului…

Prin intermediul unui comunicat transmis de Corina Macri, președintele Horetim, angajații din industria ospitalității timișorene…

Membrii Federaţiei SANITAS declanşează miercuri la nivel naţional greva japoneză, o formă de protest care nu presupune întreruperea activităţii, a anunţat organizaţia sindicală din sănătate.

Protest la Reșița în fața Parchetului de pe lângă Tribunalul Caraș-Severin și în fața sediului Biroului Electoral Județean.

Potrivit sindicaliştilor, oamenii sunt nemulţumiţi pentru că, din luna martie, nu au mai primit banii pentru decontarea navetei la locul …

Cei 110 protestatari au anunţat că refuză să intre la muncă deoarece de şase luni nu au primit anumite bonusuri la salarii, cum ar fi…

Organizația patronală HORETIM, reprezentanta industriei ospitalității timișorene, susține și apără interesele membrilor săi în comunitate.

Protest în fața Guvernului! Zeci de cadre medicale au ieșit în stradă în plină criză COVID-19, informează Antena3. Medicii spun că sunt…

Sâmbătă, 11 iulie, între orele 17.30 – 19.30, Green Vegan organizează o manifestare publică în fața MinisteruluiMediului, Apelor și Pădurilor prin care câteva zeci de persoane vor solicita declararea oficială, de către minister sau Guvern, a Stării de Urgență Climatică!

Ambulanțierii din județele Hunedoara și Bihor se alătură colegilor din țară care protestează astăzi pentru că nu au primit stimulentul de risc în…

Anunțul premierului Ludovic Orban referitor la imposibilitatea creșterii pensiilor cu 40 la sută, începând din 1 septembrie, a provocat un val de reacții din partea celor afectați de această măsură care ar fi trebuit să se afle în grafic. În urma sesizărilor venite …

Protest spontan la frontieră! Oamenii sunt nemulțumiți că au de așteptat 3 ore pentru intrarea în țară. Coloanele de mașini se întind pe mai mulți km, atât la ieșirea, cât și la intrarea în România.

Nu cu mulți ani în urmă, ședințele cu părinții de la grădiniță la care mergeam se desfășurau după același tipic. Educatoarele prezentau o listă cu lucrurile…

Mai mulţi jurnalişti din Timişoara au iniţiat un protest împotriva derapajelor primarului Nicolae Robu. Reprezentanţii mass-media au formulat o scrisoare…

Curtea de Apel Timişoara instituie o nouă formă de protest, prin suspendarea activităţii de judecată timp de 30 de minute în fiecare zi, imediat după…

Mai mulți arădeni organizează, duminică, un protest pentru că șoseaua de centură a municipiului, parte din DN7, trece prin cartierul lor, Gai. Drumul, care duce către Nădlac, cel mai mare punct de trecere a frontierei din …