Mii de şoferi din toată țara au anunţat că vor protesta pe data de 30 iunie, nemulțumiți de compensarea cu numai 50 de bani a prețului la carburanți, potrivit realitatea.net.
Revolta vine după ce Guvernul a decis să compenseze parțial prețul benzinei și motorinei timp de 3 luni, începând de la 1 iulie.
Oamenii sunt extrem de nemulțumiți și spun că suma pe care a decis-o Guvernul pentru compensare nu îi ajută de loc, și asta deoarece într-un singur an prețul la carburanți s-a dublat.
Astfel că la scurt timp după ce Guvernul a anunțat noua măsură, aceștia au decis să protesteze din nou în benzinării.
CITEŞTE ŞI: Şoferi morţi de beţi, prinşi la volan în Timişoara
Decizia a venit în contextul în care prețul combustibilului a atins un maxim istoric iar specialiștii spun că va ajunge să depășească 10 sau chiar 11 lei.
La protestul din 30 iunie, când șoferii vor bloca benzinăriile, se va alimenta doar de câte 50 de bani sau se va face plinul și se va plăti numai în monede de 10 bani, conform sursei.