Autostrăzile din Olanda au fost blocate cu baricade din bălegar

Autostrăzile din Olanda au fost blocate cu baricade din bălegar

Autostrăzile din Olanda au fost blocate cu baricade din bălegar

Fermierii olandezi au blocat miercuri mai multe autostrăzi cu baricade ridicate din bălegar și gunoaie, în semn de protest față de măsurile propuse de Guvern pentru reducerea emisiilor de azot.

Fermierii olandezi protestează de câteva săptămâni împotriva măsurilor propuse de guvern pentru reducerea drastică a emisiilor de azot. Până în 2030, aceste emisii ar urma să fie reduse în medie cu 50%.

CITEȘTE ȘI: Proiectul noii legi a învățământului, scris cu 10.000 de experți care… nu predau în preuniversitar. La nivelul județului Timiș, președinții sindicatelor anunță că se află în plin proces de centralizare a amendamentelor la lege trimise pe e-mail de membrii lor

Potrivit estimărilor guvernului, acest lucru ar putea însemna închiderea a 30% din fermele din ţară.

Acţiunile de protest s-au concentrat în partea de est a Ţărilor de Jos, în apropiere de oraşele Apeldoorn, Amersfoort şi Hengelo, nu departe de frontiera cu Germania, scrie DPA, potrivit Agerpres.

Autoritățile rutiere au declarat că mai multe drumuri au fost complet sau parțial blocate de la primele ore ale dimineții, iar serviciile de pompieri s-au grăbit să elibereze drumurile pe măsură ce traficul se intensifica, relatează ctvnews.

Presa olandeză a relatat că, într-un loc, a fost lăsat în urmă un semn pe care scria: „Ne cerem scuze pentru neplăcerile create, Rutte IV ne duce la disperare”, o referire la guvernul premierului Mark Rutte, al patrulea guvern de coaliție pe care acesta îl conduce.

Premierul olandez a reacționat, joi, criticându-i pe protestatari. „Punerea deliberată în pericol a altora, deteriorarea infrastructurii noastre şi ameninţarea oamenilor care ajută la activităţile de curăţenie depăşesc orice limită”, a scris Rutte pe Twitter.

Rutte a explicat ulterior că doar „un mic grup de fermieri’” sunt implicaţi în acţiunile de blocare a autostrăzilor.

„Există suficiente alte modalităţi pentru a vă exprima nemulţumirea, în interiorul limitelor legale. Şi majoritatea fermierilor fac asta”, a spus el, conform digi24.ro.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *