Proiectul noii legi a învățământului, scris cu 10.000 de experți care… nu predau în preuniversitar. La nivelul județului Timiș, președinții sindicatelor anunță că se află în plin proces de centralizare a amendamentelor la lege trimise pe e-mail de membrii lor

Proiectul noii legi a învățământului, scris cu 10.000 de experți care... nu predau în preuniversitar

Proiectul noii legi a învățământului, scris cu 10.000 de experți care… nu predau în preuniversitar

10.000 de experți au fost consultați în elaborarea celor două proiecte ale noilor legi din educație – Legea învățământului preuniversitar și Legea învățământului superior -, susține staff-ul ministerului de resort. Nu a fost nimeni nominalizat, cine sunt acești specialiști e un mister, însă ministrul educației Sorin Cîmpeanu a afirmat (într-una dintre recentele sale apariții televizate) că printre persoanele consultate se află angajați din minister, precum și… părinți și elevi.

CITEȘTE ȘI: Furtuni și vijelii, dar și caniculă. ANM a actualizat codurile galbene și portocalii

De profesori nu a amintit, nu i-a întrebat nimeni, poate și pentru că opinia lor, așa cum s-a putut observa de-a lungul timpului, nu e relevantă, ei fiind categoria socio-profesională obedientă care doar pune în aplicare ceea ce dorește societatea civilă.

Proiectul noii legi se află, în acest moment, în dezbatere publică, el putând fi consultat pe site-ul Ministerului Educației.

Noua lege are două Cei care doresc să facă propuneri pe marginea lui se pot adresa în scris la adresa [email protected], până pe data de 24 august.

După publicarea draft-ului pe pagina de internet a ministerului, pe 13 iulie, primele voci care s-au făcut imediat auzite au fost cele ale elevilor, părinților și ONG-urilor. La doar câteva ore după ce Consiliul Național al Elevilor a solicitat, printr-o scrisoare deschisă, reintroducerea (eliminate în proiectul noii legi) dreptului de vot în consiliile de administrație ale școlilor, Sorin Cîmpeanu a ieșit pe post pentru a anunța că a luat la cunoștință de doleanța elevilor, dând asigurări că aceasta va fi cuprinsă în Legea educației.

După câteva zile, Federația Naționale a Părinților a anunțat că va efectua o amplă consultare, prin intermediul unui formular online, a membrilor pe chestiuni legate de noile prevederi care vizează Evaluarea Națională, Bacalaureatul și admiterea în liceu.

Primăria Timișoara cere sprijinul cetățenilor

Fundațiile, asociațiile, ONG-urile care au ca zonă de activitate educația au anunțat și ele că vor să facă amendamente pe marginea noii legi.

De altfel, Alianța ”O Voce pentru Educație”, formată din membri ai societății civile și persoane care activează cu precădere în mediul privat – cu alte cuvinte, oameni care nu predau la clasă – a realizat o dezbatere publică pe tema noilor legi ale învățământului.

La dezbatere, alături de ministrul Sorin Cîmpeanu, au fost invitate asociații, ONG-uri, fundații etc., care, însă, așa cum a reieșit din întrebările adresate, au fost mai degrabă interesate de partea financiară din zona educației, componentă care le-ar putea deschide orizonturi… generoase.

În cele din urmă, au început să dea semne de trezire și sindicatele din învățământ, după ce profesorii au semnalat faptul că pe ei nu-i întreabă nimeni.

Așa cum se întâmplă însă, adesea, în sistemul public, colectarea datelor – în situația de față a opiniilor profesorilor membri de sindicat – este un proces greoi, anacronic, ce necesită timp.

În paralel, demersuri au făcut și angajați din palatele copiilor și centrele județene de resurse și asistență educațională (CJRAE), legate de modificările privind statutul acestora și reorganizarea instituțiilor în care își desfășoară activitatea.

La nivelul județului Timiș, președinții sindicatelor contactate de ”Renașterea bănățeană” au anunțat că se află în plin proces de centralizare a amendamentelor la lege trimise pe e-mail de membrii lor, urmând ca, până la jumătatea lunii august, acestea să fie transmise către Ministerul Educației.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *