Protest al angajaţilor din poliţie, penitenciare și al militarilor rezervişti la Timișoara și în alte orașe

Protest al angajaţilor din poliţie, penitenciare și al militarilor rezervişti la Timișoara și în alte orașe

Protest al angajaţilor din poliţie, penitenciare și al militarilor rezervişti la Timișoara și în alte orașe. Angajaţi din poliţie, penitenciare şi militarii trecuţi în rezervă sunt aşteptaţi să protesteze, joi, începând cu ora 12:00, la sediul Parlamentului şi la prefecturile din judeţele Iaşi, Timiş şi Cluj. Aceştia susţin că nu solicită creşteri de salarii, ci cer aplicarea unor acte normative. Şi sindicaliştii de la Sanitas au anunţat că pichetează Parlamentul, transmite HotNews.ro.

Iniţial, protestul de la Bucureşti fusese anunţat ca având loc în Piaţa Victoriei, în faţa sediului Guvernului. Sindicatele reprezentative pentru aceste categorii profesionale au anunţat ulterior că protestul programat în Bucureşti va avea loc nu la Guvern, ci în Piaţa Revoluţiei, la sediul Legislativului.

„Schimbarea locului protestelor din Capitală se datorează faptului că s-a anunţat prezenţa membrilor Guvernului în Parlament cu ocazia dezbaterii proiectului Legii bugetului de stat pentru anul 2022. Organizaţiile sindicale au transmis amendamente la proiectul de Lege a bugetului de stat pentru anul 2022, care să facă posibilă respectarea legii şi eliminarea discriminărilor pentru personalul şi pensionarii din sectorul de apărare, ordine publică şi securitate naţională”, se arată într-un comunicat dat publicităţii de Federaţia Sindicatelor din Administraţia Naţională a Penitenciarelor.

În teritoriu, mitingurile vor avea loc la sediile celor trei prefecturi.

CITEȘTE ȘI: DNA: Cosmin Şandru şi Nicolae Bitea, trimiși în judecată pentru dare de mită!

Angajaţii şi pensionarii din poliţie, penitenciare şi armată cer aplicarea în integralitate a legii salarizării unitare (Legea nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice) şi actualizarea pensiilor militare conform prevederilor Legii nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat.

Și Sanitas protestează

Totodată, Federaţia Sanitas a anunţat că pichetează, joi, de la ora 12.00, Parlamentul. Protestul este programat să aibă loc la intrarea Parcul Izvor.

Imagine cu titlu ilustrativ


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *