
Timișenii sunt invitați la MidnightMarket, un eveniment nocturn unic, care reunește producători și artizani locali
Piețe24 împreună cu Universitatea de Științele Vieții ”Regele Mihai I” îi invită pe timișoreni la MidnightMarket, ediția a 2-a.
Thursday, March 27
Piețe24 împreună cu Universitatea de Științele Vieții ”Regele Mihai I” îi invită pe timișoreni la MidnightMarket, ediția a 2-a.
Zi de târg într-o comună din Timiş. Producători locali vor vinde bunătăţi specifice toamnei
Farmecul zilelor de miercuri și de sâmbătă. În ultimii ani, multe obiceiuri s-au piedut în Timișoara sau mai pot fi întâlnite doar răzleț, așa cum este mersul la meci sau în piața de vechituri.
Fermierii sunt disperați că pepenii de import au invadat piețele, iar ei nu mai au unde să-și vândă produsele. Mulți se tem ca vor fi nevoiți să arunce marfa, așa cum se întamplă deja cu multe fructe și legume autohtone.
Producătorii autohtoni de vinuri primesc un sprijin legislativ menit să le sprijine afacerile în condițiile în care au înregistrat scăderi însemnate de venituri de pe urma crizei sanitare. Guvernul a aprobat un act normativ care completează HG nr. 868 …
Roşiile româneşti sunt cele mai căutate în pieţe, în această perioadă. Cumpărătorii dau chiar şi 13 lei pe un kilogram, însă nu ştiu foarte sigur ce cumpără. Nimeni nu le dovedeşte, cu acte, că tomatele de pe tarabe sunt într-adevăr produse în România.
Mai mulţi producători de legume din judeţul Olt îl acuză de discriminare pe primarul din Lugoj, al doilea oraş ca mărime din Timiş, pentru că le interzice accesul în piaţa agroalimentară a oraşului. Primarul susţine că au prioritate producătorii locali.
Apar trufandalele. Ceapa verde, loboda, pătrunjelul sau ridichile se găsesc acum pe tarabe la discreție. Nu la fel putem spune și despre clienți. Mai mare succes par sa aibă cei care livrează din solarii direct la domiciliu.
După discuțiile avute cu Grupul de Inițiativă Locală și cu producătorii agricoli, Consiliul Județean Timiș a pus la punct un program în premieră: Piața micilor producători. Acesta își deschide porțile sâmbătă, la Muzeul Satului Bănățean și va continua și pe …
Normele legale privitoare la comercializarea alimentelor au suferit de-a lungul anilor mai multe modificări și, chiar dacă la un moment dat producătorii autohtoni au prins nădejdea că primesc un sprijin, recent s-au anulat o serie de măsuri care ar fi putut să-i ajute.
Apa îmbuteliată, de izvor și de masă, s-ar putea scumpi cu 10%, anunță patronii din industrie. Producătorii susțin că vor fi nevoiți să crească prețurile din cauza unei taxe pentru resursele exploatate, pe care autoritățile vor să o impună prin lege.
Puterea de cumpărare a populaţiei se deteriorează galopant şi, din păcate, nu vedem nici măcar în stadiul de schiţă politici guvernamentale…