
Tânără dispărută, dată în urmărire națională. Se cere sprijin
Tânără dispărută, dată în urmărire națională. Se cere sprijin. În data de 14.10.2021, în jurul orei 15:00, la sediul Poliției Uricani s-a prezentat…

Tânără dispărută, dată în urmărire națională. Se cere sprijin. În data de 14.10.2021, în jurul orei 15:00, la sediul Poliției Uricani s-a prezentat…

Un bărbat de origine română, stabilit în Italia, s-a autoincendiat, vineri, chiar în fața barului în care lucra, deoarece nu-și primise salariul. Un polițist a suferit arsuri grave, după ce a încercat să-l salveze. În cauză, a fost deschisă o anchetă.

După ce Europol a făcut publcă informația conform căreia, în România, niciun poliţist nu a promovat selecţia pentru educaţie fizică și autoapărare, vine și dezmințirea. Dată de Inspectoratul General al Poliției Române. Conform reprezentanților acestuia …

Ofiţerii Direcţiei Generale Anticorupţie (DGA) fac, joi, nouă percheziţii în judeţele Maramureş şi Satu mare, inclusiv la imobile ale unor poliţişti de frontieră de la Petea şi la clădiri ale Sectorului Poliţiei de Frontieră Petea, într-un dosar în care mai mulţi poliţişti …

Polițiștii au depistat, în ultimele zile, aproape 40 de cetățeni străini, migranți, în județul Timiș. Aceștia au fost predați polițiștilor din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Timișoara.

O femeie din Reșița și-a trimis fata de 13 ani singură în vizită la rude, în Austria, cu autocarul. Femeia a sunat în noaptea de marți spre miercuri la Poliție după ce minora nu a mai răspuns la telefon.

Poliția Română avertizează în legătură cu o nouă formă de înselătorie. Este vorba despre un mesaj prin care i se cere utilizatorului să introducă mai multe date personale, altfel contul respectivului ar urma să fie blocat.

Un proiect de lege inițiat de un grup de parlamentari PNL propune simplificarea considerabilă a procedurilor legate de contestarea în instanță a amenzilor contravenționale, prin introducerea unui formular…

Polițiști din Jimbolia au oprit pentru control, în localitatea Cenei, un autoturism condus de un bărbat în vârstă de 45 de ani, care s-ar fi aflat sub influența băuturilor alcoolice. În urma testării cu aparatul etilotest, a rezultat o alcoolemie de 0,98 mg/l alcool pur …

Peste 279.000 de ţigarete de contrabandă, în valoare de aproximativ 140.000 de lei, au fost indisponibilizate de poliţiştii BCCO Oradea, de la un bărbat prins în flagrant delict, în timp ce le transporta, disimulate, într-o autoutilitară.

Miercuri, 08.09.2021, în jurul orei 12:40, la poliţie s-a prezentat o femeie care a sesizat faptul că fiica sa, Chiciudean Adriana Elena (foto), în vârstă de 15 ani, a plecat…

Poliţişti de ordine publică, investigații criminale, sisteme de securitate, precum și jandarmi din cadrul Grupării Mobile de Jandarmi Timișoara, împreună cu lucrători din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Timiș și ai Inspectoratului Teritorial de …

În urma controalelor efectuate în timpul acțiunilor organizate de Poliția Locală Timișoara la societățile comerciale în weekend-uri și nu numai, în ultima perioadă, aceștia au depistat numeroase terase și cluburi unde curățenia lasă de dorit, iar estetica …

Un șofer a fost înregistrat duminică de radarul poliției circulând cu o viteză de 288 de kilometri pe oră pe autostrada A3, tronsonul Câmpia Turzii – Nădășelu. Este un adevărat record pentru România, precedentele relatări despre cea mai mare viteză …

Cei trei sunt de negăsit şi au fost daţi în urmărire. Poliţia cere sprijin. În data de 10.08.2021, Poliția Municipiului Deva a fost sesizată de o femeie din municipiul Deva cu privire la faptul că…

Mai mulți indivizi din Arad au amenințat cu bătaia un echipaj al Poliției locale. Acesta s-a deplasat pe pe strada Oituz, în urma unei sesizări potrivit căreia în zonă sunt abandonate mai multe caroserii de mașini.

Doi polițiști au fost răniți în Dolj după ce o șoferiță a lovit violent autospeciala MAI. Mașina in care se aflau cei doi polițiști, o femeie de 36 de ani și un bărbat de 59 de ani, a fost avariată în urma impactului, iar oamenii legii au fost duși la spital.

Incident grav pe o stradă din Timişoara. Doi bărbaţi s-au luat la bătaie chiar în faţa unui copil. Cearta a izbucnit între tatăl vitreg şi cel natural al băiatului, unul dintre ei ameninţându-l pe celălalt că nu îl va mai vedea timp de două săptămâni.

Lovitură pe piața contrabandei cu țigări și alcool din Serbia. Polițiști de investigarea criminalității economice din Caraș-Severin și Timiș, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Caransebeș, au efectuat 9 percheziții domiciliare în Caraș-Severin și Timiș

La Arad a fost demarată o anchetă, după ce pe un grup de Facebook pentru mămici, o persoană a scos la vânzare certificate care atestă vaccinarea anti-COVID. Cel puțin un asemenea certificat ar fi fost deja livrat unei persoane.