
Pensiile și salariile din sistemul public, plătite înainte de Sărbătorile de Paști
Pensiile și salariile din sistemul public, plătite înainte de Sărbătorile de Paști

Pensiile și salariile din sistemul public, plătite înainte de Sărbătorile de Paști

Pensionarii cu stagiul de cotizare mai mic de 15 ani vor putea opta între pensie și indemnizație

Poșta Română începe livrarea pensiilor de joi, 5 ianuarie, cu o zi mai devreme față de termenul anunțat inițial, anunță, miercuri, Compania Națională.

Poșta Română anunță că, în luna ianuarie 2023, distribuirea pensiilor și a drepturilor sociale se va decala cu câteva zile, ca urmare a perioadei sărbătorilor de iarnă în care atât salariaţii Casei Naționale de Pensii Publice

Senatorul Dogariu: ”Creșterea pensiilor trebuie să se facă diferențiat, astfel încât cei cu venituri mici să beneficieze de creșteri mai mari”

Angajați de la bancă, jaf de peste 23 de milioane de lei din banii de pensii

Senatorul Ion Mocioalcă susține că realitatea actuală impune o ajustare a Codului Fiscal astfel încât să se ajungă la echitate și echilibru între taxarea muncii și cea a capitalului!

O familie de pensionari i-a impresionat, marţi dimineaţa, pe cei de la Crucea Roşie din Sibiu, pentru că au venit şi şi-au donat pensia ca să ajute refugiaţii din Ucraina, cei doi spunând că…

Marius Budăi a declarat că jaloanele din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă sunt în grafic şi vor fi implementate. Ministrul susține că PNRR se va renegocia în momentul în care coaliţia de guvernare va lua această decizie.

Cresc salariile și pensiile speciale ale magistraților. Leafa medie pentru fiecare categorie. Conform unui Ordin al ministrului Justiției, pensiile speciale ale magistraților vor fi majorate din nou.

Compania Națională Poșta Română informează că, în luna ianuarie, distribuirea pensiilor se va decala cu două zile, urmând a fi realizată în perioada 6 – 17 ianuarie 2022.

Ministrul Finanțelor – Adrian Câciu spune că pensionarea la 70 de ani a fost trecută în bugetul pe anul viitor. În plus, oficialul recunoaște că majorarea cu 40% a pensiilor provoacă „un risc considerabil”

Ministrul Muncii, Marius Budăi, a anunţat, miercuri, că Guvernul a aprobat majorarea pensiilor şi a alocațiilor copiilor, începând cu 1 ianuarie 2022

Ioan Petru Căprariu, directorul Casei de Pensii Timiș, s-a stins din viață. Mai avea câteva luni pâna a ieși la pensie. Cu o vechime de peste 30 de ani în sistem, Căprariu a fost considerat unul dintre cei mai buni specialiști din țară în domeniul pensiilor …

Peste 30 de persoane din Timiș au încasat fraudulos pensii în valoare de 750.000 de lei. Potrivit purtătorului de cuvânt al Casei de Pensii Timiș mare parte din sumă a fost recuperată după ce Casa de Pensii a formulat plângere penală împotriva celor care au …

Pensiile mici vor fi primele care vor crește după recalculare, a anunțat ministrul Muncii, Raluca Turcan. Aceasta a mai spus că există anomalii asupra sistemului de pensii, iar scopul recalculării celor 5 milioane de venituri în următoarea perioadă este tocmai acesta.

Ministrul Muncii, Raluca Turcan, spune că pensia nu va mai putea fi cumulată cu salariul de la stat și că cei care vor să se reangajeze…

Ministrul Muncii, Raluca Turcan, a explicat că actualul guvern dorește să majoreze pensiile românilor, dar nu cu 40%, iar ca soluție pentru perioada următoare spune că a fost identificată recalcularea tuturor pensiilor.

Ministrul Finanțelor Publice, Florin Cîțu, a declarat, sâmbătă, într-o conferință de presă, că pensiile și salariul minim vor crește „în perioada următoare”…

Guvernul să majoreze pensiile cu 40%. O decizie în acest sens a fost luată în comisiile de buget-finanțe din Parlament, odată cu adoptarea rectificării bugetare. Ea va ajunge la votul final săptămâna viitoare. Totodată, …