Noii consilierii locali ai Timişoarei, ale căror mandate au fost valitate, sunt, în ordine alfabetică:

Noii consilierii locali ai Timişoarei, ale căror mandate au fost valitate, sunt, în ordine alfabetică:
Conform rezultatelor finale oficiale, funcția de primar al Timișoarei a fost câștigată de Dominic Samuel Fritz (USR -PLUS), cu 53,25 la sută…
Vlad Boldura este, la cei 30 de ani ai săi, cel mai tânăr candidat al Alianței USR PLUS pentru Consiliul Local Timișoara. Timișorean încă…
Într-un interviu omagial publicat în ziarul primăriei pe care o conduce, un edil-șef din Timiș a dat dovadă de capacități paranormale. Ne referim, desigur, la controversatul primar Teodor Pavel, a cărui dezlănțuire …
Consiliul Local Timișoara își va schimba componența, întrucât doi membri au părăsit acest for. Este vorba despre Ion Ardeal Ieremia, care a fost numit…
La fel ca secretarii de partid de pe vremuri, majoritatea primarilor – în special cei ai comunelor și orășelelor – au un statut sacrosanct în ochii …
Ceea ce se vedea, de multă vreme, cu ochiul liber, a devenit, de acum, oficial. Cartierele Freidorf şi Ronaţ au devenit nişte zone marginalizate …
La propunerea mai multor consilieri locali timișoreni din toate grupurile politice, executivul primăriei a elaborat un proiect de hotărâre…
Prefectura Timiș a stabilit numărul de aleși care vor face parte din consiliile locale, municipale, orășenești și comunale, precum și din consiliul județean, la alegerile din 5 iunie.
Consiliul Local Timișoara este, de vineri, în formulă completă, după demisiile lui Ciprian Jichici și Radu Țoancă.
Mai eficienți decât la ședința în plen precedentă, care s-a prelungit atât de mult încât era să perturbe programul Filarmonicii „Banatul”…
Cu ordine de zi destul de stufoasă inițial, la care s-au mai adăugat alte 14 proiecte pe lista suplimentară, aleșii timișorenilor au avut ce dezbate…
Timișoara are un consiliu local format, în majoritate, din oameni fără personalitate.