Ziua Timișoarei. Copiii, consilieri locali pentru o zi
Primăria Municipiului Timișoara organizează un plen special, dedicat copiilor, ca parte din manifestările programate cu ocazia zilelor orașului.
Miercuri, 2 august, de la ora 10,00, cei mai mici locuitori ai orașului vor deveni „consilieri locali pentru o zi”.
CITEȘTE ȘI: Aparatură de top la Spitalul CF Timișoara
Copiii sunt beneficiari ai serviciilor oferite de Centrul de zi „Sfântul Nicolae” al Direcției de Asistență Socială, ai Societății pentru Copii și Părinți (SCOP), Fundației Choosen și Serviciului de Îngrijire pentru Copii Frații lui Onisim.
Participanții, cu vârste între 8 și 14 ani, vor afla cum funcționează administrația locală și care este rolul Consiliului Local în gestionarea orașului, chiar de la „colegii” lor mai mari, consilieri locali.
De asemenea, reprezentanții Organizației „Salvați copiii”, filiala Timiș vor susține o prezentare pe tema drepturilor copilului.
Micii consilieri vor participa, apoi la o ședință în adevăratul sens al cuvântului, în care vor avea ocazia să propună proiecte de hotărâre, pe subiecte pe care ei le consideră importante pentru oraș. Ei vor dezbate și vor vota aceste proiecte, sub îndrumarea unor reprezentanți ai Primăriei.
După încheierea plenului, copiii vor vizita „Pepiniera. 1306 plante pentru Timișoara”, care găzduiește și expoziția de fotografii din spectacolul Cartea Junglei, a Teatrului German Timișoara.
De asemenea, cu sprijinul celor de la Spotlight Heritage, vor beneficia de un tur ghidat al expoziției Patrimoniul sub reflectoare.