Patrimoniu fizic și simbolic extins, într-o comună periurbană a Timișoarei.
Patrimoniul edilitar al comunei periurbane Moșnița Nouă s-a îmbogățit cu aproape 14 kilometri de rețele de apă curentă și canalizare, ca urmare a aprobării, de către consilierii locali, prin opt hotărâri distincte, a preluării în domeniul public tronsoanelor prin care rețelele în cauză au fost extinse în centrul administrativ și în satele aparținătoare Albina și Urseni.
Și nomenclatorul stradal al comunei din imediata vecinătate a Timișoarei s-a îmbogățit cu opt noi nume de artere intravilane, pe hărțile satelor Moșnița Nouă și Moșnița Veche făcându-și apariția străzile Spectrului, Lacul Bucura, Lacul Zănoaga, Lacul Galeșu, Lacul Custura, Lacul Judele, Lacul Peleaga și, respectiv, Lombardi.