
„Să fie lumină!”
Mii de campanii se duc la nivel global pentru economisirea resurselor naturale şi pentru oprirea risipei.

Mii de campanii se duc la nivel global pentru economisirea resurselor naturale şi pentru oprirea risipei.

Un teren de minifotbal a fost amenajat recent într-o comună din Timiş, în ciuda faptului că tot mai mulți localnici devin navetiști încă de la vârste fragede.

Cozile memorabile din ultimii ani ai perioadei comuniste sunt reamintite la un hipermarket din Timişoara. Dacă, însă, în urmă cu 30 de ani…

Personalul auxialiar de specialitate și conex din cadrul Tribunalului Timiș și a judecătoriilor arondate și-au întrerupt activitatea, miercuri, timp de o oră.

Multe interdicţii le sunt puse timişorenilor, prin diverse hotărâri sau decizii ale administraţiei locale, însă pare o regulă încălcarea unora dintre ele.

În urmă cu câţiva ani, groapa de gunoi de la marginea Timişoarei reprezenta un focar de poluare a atmosferei. Era suficient…

În judeţul Timiş, strugurii au apărut pe marginea Drumului Naţional 68A, pe Dealul Viilor, la Kilometrul 5.

Duminică vremea mai caldă decât ar fi normal în această perioadă a anului, dar gradul de instabilitate atmosferică va fi în creştere.

Într-un cătun din Timiş mai locuiesc doar trei săteni, cu şase câini şi cinci porci. Cei trei localnici nu beneficiază de curent, dar satul …

Cu toate că bănățenii nu au simțit încă venirea toamnei, fiind răsfățați, în continuare, cu temperaturi estivale, prognoza meteorologică pentru următoarele …

Un conducător auto a surprins și filmat, cu o cameră ce era montată pe bordul mașinii, o depășire inconștientă făcută de către șoferul unui autocar.

Suma totală de 24 de milioane de lei face obiectul unui aşa-numit ajutor de minimis pentru eficientizarea activității sectorului zootehnic.

Conform inspectoratului şcolar, judeţulul Timiş are destule cadre didactice pentru cei peste 90.000 de elevi. Chiar dacă înainte cu câteva săptămâni

Elevii de la Colegiul Tehnic „Emanuil Ungureanu” din Timişoara au avut ocazia să participe la un proiectul Erasmus plus, intitulat …

De când onorabilii din Primăria Timişoara au decis să planteze semafoare din 20 în 20 de metri, circulaţia în oraşul de pe Bega s-a dat peste cap.

Caz uluitor la o primărie din judeţul Timiş: şoferul primăriei a sunat la 112 ca să scape din mâinile edilului-şef, care i-ar fi atentat la intergritatea fizică.

Unele întâmplări sunt mai ceva decât… altele. Pentru a susține această afirmație, aducem și noi o modestă contribuție.

După ciori în putrefacție și toaleta dezafectată, urmează șobolanii care mișună pe Bulevardul Revoluției. În timp ce municipiul

Nemţi nu mai are, căci s-a transformat, în timp, într-o mică Românie populată cu oameni strămutaţi aici din 37 de judeţe ale ţării, în schimb tradiţiile şvăbeşti

Un şofer neîndemânatic a fost… „sancţionat” de o persoană rămasă necunoscută. Pe parbrizul maşinii, cu număr de Mehedinţi