Într-o localitatea timişeană, casa din capul satului ascunde o poveste cu totul aparte. Acolo s-a mutat singurătatea, care are aceeaşi adresă cu Nicolae Şchiopu. La cei 78 de ani ai săi, domnul Şchiopu ilustrează una dintre realităţile triste ale României: bătrânii uitaţi de lume.
Timişeanul a avut nouă fraţi. Unii dintre ei au murit, alţii locuiesc la Lugoj sau la Buziaş. Are şi un frate care locuieşte în aceeaşi curte cu el, însă nu-şi vorbesc de cel puţin doi ani. Totul a pornit de la o prostie, după cum spune domnul Şchiopu. Fratele său le dădea oilor prune verzi din pomul din curte. „I-am spus să lase prunele în pace, să le dea oilor altceva de mâncare. <<Da’ ce, tu ai sădit prunul?>>, m-a întrebat. Uite-aşa, de atunci nu ne mai vorbim”, îşi aminteşte bătrânul.
Citeşte şi: Cum poţi câştiga invitaţii la concertul susţinut de PATRICIA KAAS la Timişoara
Nu este căsătorit şi nici n-a fost. „Ce mi-a plăcut mie nu i-a plăcut ei şi invers. Şi uite-aşa nu m-am mai însurat. Stau singur în casă şi nu vorbesc cu nimeni. Din când în când, cu câte un vecin. Cu fratele meu suntem ca doi străini, trecem unul pe lângă celălalt şi nu spunem nimic. Mai venea pe aici fratele meu din Lugoj, dar nu a mai fost din mai, acum e semiparalizat”, spune septuagenarul ştergându-şi lacrimile cu o batistă.
Pe Nicolae Şchiopu ochii nu îl mai ajută, vede doar umbre, de aceea nici nu mai prea poate ieşi din curte. Înainte mai mergea la magazin, îşi mai cumpăra una-alta. Acum, stă în casă, cu un frate care îi este străin, cu care nu vorbeşte. Îşi aduce aminte şi de surorile din Buziaş. Şi ele au necazurile lor şi nu l-au mai vizitat.
Plânge din nou… „M-am obişnuit cu singurătatea. Nu mă mai afectează. Nu-i o problemă”, încearcă domnul Şchiopu – care abia mai reuşeşte să prindă în batistă lacrimile care-i curg – să-şi ascundă tristeţea. Din păcate, în România, atenţia autorităţilor nu este îndreptată spre bătrâni, spre acele persoane care au nevoie de ajutor, uneori doar de o persoană cu care să discute.
Nicolae Şchiopu are o pensie de circa 600 de lei şi spune că se descurcă cu banii, îşi plăteşte factura la curent şi îşi cumpără pâine. Medicamente nu ia, cu toate că a fost operat de două ori. A decis că nu e cazul să urmeze tratament. Spune că tot ce-i lipseşte este vizita fratelui de la Lugoj. Şi din nou plânge, curg şiroaie de lacrimi, în faţa casei de la capătul satului Sacoşu Mare…
Ar trebui facuta lege pt. batrani ,ajutati si ingrijiti , ca si ei sunt neputinciosi ca si copiii , ca singuratatea-i grea si rea .
Dumnezeu sa le dea putere tuturor batraneilor, iar acestor frati sa le dea sanatate, iertare, impacare, sa le stearga durerea din suflet si lacrimile de pe fata.
Acesti batrani sunt parintii si bunicii nostri, sa fim alaturi de ei astazi, pentru ca maine, s-ar putea sa fie prea tarziu !!!