Salvarea unui colos din vestul țării ar putea veni din Indonezia

Salvarea unui colos din vestul țării ar putea veni din Indonezia

Salvarea Termocentralei Mintia este un obiectiv asupra căruia conducerea Consiliului Județean Hunedoara insistă tot mai mult, planul instituției fiind preluarea obiectivului. Actualmente, termocentrala face parte din Complexul Energetic Hunedoara (CEH), companie aflată în portofoliul Ministerului Energiei, Întreprinderilor Mici și Mijlocii și Mediului de Afaceri.

CEH este unul dintre cei mai importanți producători de energie electrică din România, asigurând o cotă de peste șase procente din totalul producției naționale. Societatea a fost înființată ca o societate integrată energie-minerit, al cărei principal obiectiv îl reprezintă producerea eficientă de energie electrică și termică pe bază de huilă din Valea Jiului.

În afară de producția de energie electrică, Sucursalele Electrocentrale Deva și Electrocentrale Paroșeni sunt unici producători care livrează energie termică în sistem centralizat în localitățile Deva, Petroșani, Vulcan, Lupeni. Totodată, Sucursala Electrocentrale Deva este și operator al serviciului public de alimentare cu energie termică pentru municipiul Deva, în timp ce Sucursala Electrocentrale Paroșeni asigură apă caldă și căldură pentru localitățile Petroșani, Vulcan, Lupeni.

Cărbunele din Indonezia, o posibilă soluție

Paradoxal, tocmai în județul Hunedoara, altădată campion național la extracția cărbunelui, acest combustibil ar putea ajunge să fie importat, și încă masiv. La finalul ședinței extraordinare a Consiliului Județean Hunedoara, desfășurată marți, președintele Laurențiu Nistor a lansat un apel către toți consilierii județeni pentru a face front comun în vederea salvării Termocentralei Mintia.

”Fac un apel către toți consilierii județeni, indiferent de apartenența politică. Suntem locuitori ai județului Hunedoara, suntem aleși de hunedoreni și trebuie să demonstrăm că suntem responsabili. Este obligația noastră morală să facem tot ce ne stă în putere pentru a salva acest obiectiv care are o importanță deosebită în asigurarea echilibrului în sistemul energetic național.

Există soluții! Recent, ne-a vizitat județul ambasadorul Indoneziei, o țară care produce 54 de milioane de tone de cărbune pe an. Conținutul de sulf al acestui tip de cărbune este sub limita admisă de Uniunea Europeană, lucru care înseamnă că nu mai sunt necesare imediat investiții în instalații de desulfurare. Indonezia de poate furniza fără niciun fel de problemă necesarul anual de cărbune, adică aproximativ un milion de tone pe an. Dar, Consiliul Județean Hunedoara nu poate continua demersurile, dacă termocentrala nu este trecută în proprietatea și administrarea noastră.

Nu avem voie să asistăm pasivi, cu indiferență la modul cum această termocentrală este pusă la pământ. Actualul Guvern, văd, nu are decât un interes: să oprească termocentrala de la Mintia. Am trimis adrese la toate instituțiile, nu am primit niciun răspuns”, a spus președintele Laurențiu Nistor.

Mai mult, șeful administrației județene a subliniat că odată cu preluarea termocentralei, prin salvarea locurilor de muncă și a sistemului de termoficare din municipiul Deva, pot fi realizate investiții pentru modernizarea obiectivului în vederea creșterii rentabilității: „Județul Hunedoara poate produce energie, are această capacitate. De ce să importăm energie, dacă noi putem produce mult peste cât consumăm!?”.

Săptămâna trecută, președintele Consiliului Județean Hunedoara a transmis o nouă solicitare de preluare a Termocentralei Mintia atât Guvernului României, președinților celor două camere ale Parlamentului, cât și ministerului energiei.

CITEȘTE ȘI: Jeff Bezos, călătorie istorică de 10 minute în spaţiu. Prima reacție la întoarcerea pe pământ. Video

Potrivit administratorului special al CEH, Cristian Roșu, după finalizarea programului de concedieri colective, la nivelul Ministerului Energiei vor avea loc noi runde de discuții pentru definitivarea programului de reorganizare a activității din minerit și energie în județul Hunedoara și înființarea unei noi companii termoenergetice care să înglobeze minele de la Lupeni, Vulcan, Livezeni și Lonea, precum și Termocentrala de la Paroșeni și sucursala Prestserv.

În același timp, aproape 1.500 de mineri din Valea Jiului, angajați și ei ai Complexului Energetic Hunedoara, urmează să fie în curând disponibilizați la cerere și să încaseze circa 10.000 de euro fiecare, potrivit planului de restructurare a companiei.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

2 thoughts on “Salvarea unui colos din vestul țării ar putea veni din Indonezia

  1. Astia noi, cu „politica altfel ” distrug tot.
    Si ne fac datori si nepotii !
    Pe timpul lui Ceausescu era o pedeapsa pt subminarea economiei nationale : plutonul 
    Azi…sunt oameni de afaceri !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *