Prima femeie din istoria piețelor Timișoarei, școlită la Berlin, n-a fost în stare să conceapă un plan de management și și-a copiat, la virgulă, lucrarea cu temă falsă de la proba interviului!

Prima femeie din istoria piețelor Timișoarei, școlită la Berlin, n-a fost în stare să conceapă un plan de management și și-a copiat, la virgulă, lucrarea cu temă falsă de la proba interviului!

Publicarea celui mai recent articol din serialul dedicat trucării ordinare de către subalternii din USR Timiș ai lui Dominic Fritz, în beneficiul colegei lor de partid Cătălina Jahn, a procedurii de selecție organizate, fix cu un an în urmă, pentru ocuparea funcției de director adjunct la SC Piețe SA a coincis cu audierea în aceeași zi, la sediul poliției, a primarului Timișoarei.

Asta se știe deja, fiindcă însuși Dominic Fritz a anunțat-o, miercuri după-masă, într-o postare furibundă pe pagina personală de Facebook, care a strâns, până la momentul redactării acestui nou articol, circa 6.500 de aprecieri, 700 de comentarii și 1.000 de distribuiri. Impresionant. Demn de un veritabil “influențăr”. Ca să o parafrazăm pe distinsa doamnă director adjunct, “Domi” i-a spart pe toți cei care au îndrăznit să pună la îndoială puritatea absolută a “concursului” din noiembrie 2021.

Ne-a spart pe toți, începând cu subsemnatul, care am avut îndrăzneala să-mi fac meseria și să scot la suprafață mizeriile liderilor oamenilor noi din politică (este necesară nuanțarea, pentru că foarte mulți useriști din Timișoara își exprimă deja pe față revolta față de șefii partidului și camarila lor obedientă), și continuând cu polițiștii care, la rândul lor, au avut tupeul să deschidă un dosar penal în urma dezvăluirilor mele.

 

Martor în dosar, VIP la audiere

Ce nu se știe, însă, pentru că “Domi” n-a mai considerat necesar să precizeze și detaliul acesta, este că Fritz este supărat doar pe polițiștii îndrăzneți, nu și pe șefii acestora. Nu de alta, dar nu ai cum să fii supărat pe cei care te-au primit ca pe un V.I.P., permițându-ți accesul cu mașina în curtea interioară, fără să fii nevoit să dai ochii cu oamenii când intri sau când ieși din sediul poliției pe ușa principală. Fără a fi neapărat decisiv, acest tratament preferențial (posibil aplicat și în alte ocazii, dar asta nu îl face mai puțin blamabil) ne poate ajuta să citim în cheia corectă anunțul optimist al primarului Timișoarei: “Nu am niciun dubiu că și acest dosar cu concursul suspect se va finaliza cu o clasare”.

De altfel, așa cum reiese și din înregistrarea pe care am atașat-o articolului precedent, însăși beneficiara concursului fraudat, impostoarea Cătălina Jahn, știa de la avocat că “se pregătește <clasajul> și aștepta “să se claseze naibii” și “să se scape odată”. Suntem convinși de acuratețea informațiilor pe care le dețin Fritz și Jahn și care le permit să fie atât de siguri pe ei și suntem la fel de convinși că punctele de vedere ale celor personaje au fost primite cu entuziasm și la Parchetul de pe lângă Judecătoria Timișoara. Cum ar putea procurorul de caz să fie de altă părere, dacă însuși primarul orașului a dat verdictul, case closed, nu-i așa?

Noi rămânem, însă, cu o dilemă: pe unde va intra Dominic Fritz când va fi audiat la DNA Timișoara, că sediul instituției respective nu este dotat cu curte interioară? Pentru că, da, avem și noi informații conform cărora și procurorii Direcției Naționale Anticorupție au deschis un dosar pe speța fraudării concursului de director adjunct de la SC Piețe SA.

 

Legea cere experiență în conducere, useriștii o scot

Bun, asta a fost doar introducerea, intrăm acum în subiect. Când am demarat, în aprilie 2022, serialul pe subiectul aranjării concursului de la Piețe SA de către membrii USR Timiș cu funcții în administrația locală, am pus cap la cap niște date obținute din surse publice, le-am coroborat cu prevederile din OUG 109/2011 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice și am sesizat ilegalitatea comisă. Mai precis, încălcarea articolului 35, care stipulează așa: (…) Consiliul de administrație sau, după caz, expertul independent stabilește criteriile de selecție, care includ, cel puțin, dar fără a se limita la aceasta, o experiență relevantă în consultanță în management sau în activitatea de conducere a unor întreprinderi publice ori societăți comerciale din sectorul privat”.

Vorba lui Fritz, nu avem nici un dubiu că orice persoană care voia să participe la concursul pentru funcția de director adjunct la SC Piețe SA trebuia să dețină respectivă respectiva “experiență relevantă”. Deci nu orice fel de experiență, ci una relevantă. Condiție pe care Cătălina Jahn nu o îndeplinea, pentru că întreaga ei carieră – așa cum rezultă din CV-ul acesteia – s-a rezumat la trei joburi care implicau activități de secretariat. Am detaliat în articolele precedente, cine a uitat poate să “răsfoiască” arhiva.

Între timp, am intrat și în posesia unor documente care probează cum scrie la carte întreaga operațiune de fraudare a concursului. În 17 septembrie 2021, la ședința Consiliului de Administrație al SC Piețe SA, punctul 1 pe ordinea de zi l-a reprezentat “aprobarea scrisorii de așteptări, a condițiilor și criteriilor de selecție pentru postul de director adjunct al societății, precum și a calendarului de desfășurare”.

Conform procesului-verbal nr. 17/17.09.2021, pe care-l atașăm articolului, cei cinci membri ai CA prezenți, care au aprobat în unanimitate acest punct, au fost Viorel Neșcu (fost președinte al CA, nu mai face parte acum din consiliu), Alma Kis, Octavian Ghiran (actualul președinte al CA), Dan Alexandru Stoica și Mihai Dan (nu mai face parte din CA). Din același document mai aflăm și că userista Alma Kis a fost cea care a propus condițiile de eligibilitate în următoarea formă: “1. studii superioare, de lungă durată, absolvite cu diplomă de licență/echivalentă și masterat, specialitatea de agronomie sau management; 2. vechime în muncă: minim 3 ani; 3. experiență în administrare sau conducere: NU”.

Prima femeie din istoria piețelor Timișoarei, școlită la Berlin, n-a fost în stare să conceapă un plan de management și și-a copiat, la virgulă, lucrarea cu temă falsă de la proba interviului!

 

 

Emisar și păpușar

Până la urmă, punctul 3 n-a mai fost inclus în forma aceasta, ci pur și simplu nu s-a introdus experiența în conducere în textul anunțului de concurs. Asta deși USR Timiș avea altă placă în campania electorală, parcă era ceva de genul “Vom aduce profesioniști în administrația locală”, or ce profesionist este acela care nu doar că nu are experiență în conducere, dar n-a profesat nici un minut în domeniul respective?! N-a fost să fie. Nici în cazul ăsta, nici în altele.

Bun, cu Alma Kis ați făcut cunoștință în articolul pe care l-am publicat în 2 mai, intitulat O useristă cu rol de secretară în partid și un <patron> de rulotă cu sandwich-uri au ajuns administratori peste piețele Timișoarei, iar după ce ați aflat din articolul de miercuri că Dominic Fritz și șeful său de cabinet, Dan Reșitnec, s-au implicat extrem de mult în organizarea așa-zisului concurs, este de natura evidenței cine a fost creierul din spatele condițiilor de eligibilitate care încalcă flagrant OUG 109/2011. În nici un caz, secretara USR Timiș, ea a fost doar mesagera.

 

Cerința din anunțul de concurs n-a coincis cu lucrarea lui Jahn

Trecem la următorul document intrat în posesia noastră, “procesul-verbal încheiat în 3 noiembrie 2021 cu ocazia selecției pentru postul de director adjunct al SC Piețe SA”, act pe care apar semnăturile a cinci dintre cei șapte membri ai Consiliului de Administrație (doi au lipsit de la fericitul eveniment): Ioan Viorel Neșcu, Octavian Ghiran, Alma Ramona Kis, Mirel Pop (actualul director general interimar al SC Piețe SA) și Dan Alexandru Stoica.

Apropo, ultimul de pe listă, băiatul primarului penelist al comunei Găvojdia, Dănuț Toma Stoica, este alintat cu apelativul “fratelo” de către userista Cătălina Jahn, semn că, atunci când interesul o cere, dispar orice divergențe de natură politică…

Revenim la procesul-verbal, din care aflăm că singura candidată pe post, Cătălina Jahn, și-a prezentat lucrarea proprie “Viziunea de dezvoltare a piețelor”, iar după aceea a susținut proba interviului.

Toate bune și frumoase, doar că lucrurile nu au stat chiar așa. În primul rând, este foarte important să precizăm că lucrarea proprie a candidatei, despre care se menționează în procesul-verbal, nu a avut un titlu și o temă la alegere, ci acestea au fost impuse prin însuși anunțul de selecție.

Ei bine, ceea ce a prezentat candidata Cătălina Jahn în fața membrilor CA al SC Piețe SA a fost altceva decât ceea ce era obligată să prezinte, mai precis, dumneaei a scos din joben lucrarea “Viziune asupra piețelor volante din municipiul Timișoara”. Seamănă, dar nu răsare. Nu poți să fii obligat să scrii o lucrare despre cum vezi dezvoltarea celor 11 piețe ale Timișoarei (Badea Cârțan, Iosefin, 700 etc), iar tu să nu scrii absolut nici un cuvânt despre vreuna dintre acestea, ci doar să îți expui părerile vis a vis de cum ar trebui dezvoltat segmentul piețelor volante. Sau se poate dacă te cheamă Cătălina Jahn, ești useristă și protejată pe față de primarul Dominic Fritz, care este dispus să se lase controlat până la chiloți pentru tine.

Ca să ne facem mai bine înțeleși, dăm un alt exemplu. Să presupunem că acest concurs s-ar fi desfășurat la STPT și că lucrarea pe care ar fi trebuit să o prezinte candidații ar fi fost “Viziunea de dezvoltare a transportului în comun din Timișoara”. Ar fi fost OK ca în lucrarea respectivă să se fi prezentat doar viziunea asupra traseului tramvaiului de pe linia 9 și să nu se fi făcut nici o mențiune cu privire la celelalte linii de tramvai și la flota de autobuze și troleibuze? Mda, exact.

Bine, până la urmă, nu candidata este vinovată că s-a prezentat cu altă lucrare decât era obligată să o facă, dacă așa a înțeles ea, cu mintea ei… Nu, vinovați sunt cei cinci membri ai consiliului de administrație, care, în loc să o trimită la plimbare, au atestat, negru pe alb, că doamna Jahn le-a prezentat lucrarea proprie “Viziunea de dezvoltare a piețelor”, când, de fapt, ceea ce li s-a prezentat a fost cu totul altceva.

Prima femeie din istoria piețelor Timișoarei, școlită la Berlin, n-a fost în stare să conceapă un plan de management și și-a copiat, la virgulă, lucrarea cu temă falsă de la proba interviului!

 

Protejarea falsului intelectual, nu a dreptului de proprietate intelectuală

Nu vrem să fim cârcotași sau să punem paie pe foc, dar dorim să le aducem la cunoștință celor interesați că “Falsificarea unui înscris oficial cu prilejul întocmirii acestuia, de către un funcţionar public aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu, prin atestarea unor fapte sau împrejurări necorespunzătoare adevărului ori prin omisiunea cu ştiinţă de a insera unele date sau împrejurări, se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani” (falsul intelectual, art. 321 Cod penal).

De-abia acum înțelegem la adevărata sa valoare refuzul Consiliului de Administrație al SC Piețe SA de a ne pune la dispoziție, în aprilie 2022, lucrarea proprie a candidatei Cătălina Jahn, sub pretextul pueril că “s-ar aduce atingere dreptului de proprietate intelectuală”. Nu de atingerea dreptului de proprietate intelectuală era vorba, ci de teama descoperirii falsului intelectual. Atașăm și captura unei conversații purtate pe WhatsApp între directorul general de la acel moment al SC Piețe SA, Liviu Cocean, și Cătălina Jahn.

În paralel cu solicitarea făcută pe adresa de mail a societății, după publicarea primului articol din serial – O secretară pe stil nou a ajuns director adjunct peste piețele Timișoarei, deși nu știe nici titlurile legilor cu care lucrează– îi solicitasem și lui Liviu Cocean să-mi pună la dispoziția lucrarea prezentată de Cătălina Jahn în 3 noiembrie 2021. Domnul Cocean îi redirecționase solicitarea mea doamnei Jahn, a cărei primă replică a fost, firesc, una de indignare, “Ce nesimțit”, pentru ca apoi să precizeze că i-o va transmite spre analiză avocatului SC Piețe SA, Florin Baias.

Din punctul dumneaei de vedere, răspunsul era unul negativ: “Eu nu i-aș da-o că iar mă va ataca indiferent cât de stufoasă ar fi”. Cât de stufoasă a fost “lucrarea” concepută de Cătălina Jahn, oricum una în afara subiectului, se poate vedea din documentul în format PDF atașat articolului: opt pagini, dintre care prima conține titlul, iar a doua – cuprinsul.

Catalina Jahn -PLAN DE DEZVOLTARE PIETE TIMISOARA (PDF)

 

 

O candidată genială, întrebări pe măsură

Să trecem mai departe, la proba interviului, plină de întrebări capcană, de natură a pune în dificultate singura candidată. Preferata noastră este, de departe, întrebarea pusă de secretara USR Timiș, Alma Kis, impostoarea din Consiliul de Administrație al SC Piețe SA, demascată deja de noi în articolul menționat mai sus. Iată ce întrebare încuietoare a pus tânăra doamnă Kis: “Mandatul de director adjunct este pe durată determinată sau nedeterminată?”.

Cât de crudă și de perfidă a putut fi colega de partid a candidatei… Cum să pună o întrebare cu un grad atât de ridicat de dificultate, cum?! Și, totuși, dând dovadă de o impresionantă stăpânire de sine și de o cunoaștere la virgulă a legislației, candidata Cătălina Jahn a răspuns prompt și impecabil: “Conform prevederilor OUG 109/2011 mandatul este pe o perioadă de 4 ani”. A spart-o și pe inchizitoarea cea fără milă…

Notele acordate de membrii CA al SC Piețe SA au fost în consecință: patru dintre ei au notat cu 10 atât lucrarea cu altă temă decât cea prevăzută în anunțul de concurs, cât și prestația candidatei la proba interviului, în timp ce actualul președinte al CA, Octavian Ghiran, a stricat armonia, dându-i nota 9 la ambele probe.

Prima femeie din istoria piețelor Timișoarei, școlită la Berlin, n-a fost în stare să conceapă un plan de management și și-a copiat, la virgulă, lucrarea cu temă falsă de la proba interviului!

 

Fals intelectual la indigo

Astfel, cu un punctaj total de 9,80, Cătălina Jahn devenea director adjunct al SC Piețe SA. Mai exista un singur hop de trecut, așa cum spune și articolul 36 al OUG 109/2011: “(1) În termen de 60 de zile de la numire, directorii sau membrii directoratului elaborează şi prezintă consiliului de administraţie sau de supraveghere o propunere pentru componenta de management a planului de administrare pe durata mandatului, în vederea realizării indicatorilor de performanţă financiari şi nefinanciari”.

Ei bine, acel plan de management prevăzut de art. 36 al OUG 109/2011 și depus de noul director adjunct al SC Piețe SA nu este nimic altceva decât… lucrarea „Viziune asupra piețelor volante din municipiul Timișoara”, pe care membrii consiliului de administrație i-au acceptat-o pe blat la proba interviului, atestând în mod fals că este vorba de subiectul stabilit prin regulamentul de concurs, “Viziunea de dezvoltare a piețelor”!

Adică nu era suficientă acea falsificare a realității produsă în 3 noiembrie 2021, oamenii noi din politică au supralicitat și au repetat isprava! “Planul de management” al Cătălinei Jahn numără în total 10 pagini, dintre care pe prima apare doar titlul cu litere de șchioapă, pe a doua apare doar cuprinsul în două puncte, iar în a treia și a patra se prezintă sec elementele de identificare a societății din Registrul Comerțului și obiectul de activitate. Pentru ca ultimele șase pagini să copieze, la virgulă, lucrarea acceptată pe blat la proba interviului. Ad litteram! Fals intelectual la indigo.

Un dublu fals a fost tot ce a putut scoate din ea „prima femeie în istoria piețelor, prima persoană venită din afara rețelei existente, absolventă a prestigioasei Freie Universitaet Berlin, cu un master (din Timișoara) în administrarea afacerilor agricole, fluentă în română, germană și engleză”, ca să cităm din caracterizarea pe care i-a făcut-o, în postarea furibundă de miercuri, protectorul impostoarei, Dominic Fritz.

Chiar că ne-a spart dom’ primar…


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

15 thoughts on “Prima femeie din istoria piețelor Timișoarei, școlită la Berlin, n-a fost în stare să conceapă un plan de management și și-a copiat, la virgulă, lucrarea cu temă falsă de la proba interviului!

  1. Un lucru am de zis:
    Hahahahahaha!
    Aș râde și mai tare, da’ na, e pe banii noștri!
    Felicitări pentru seria de articole!

  2. Știi pe unde se intra în DNA Timișoara pe furiș? Prin parcarea subterană, acolo este un lift care merge direct sus la DNA. 😂 Avem toate șansele să-l ratăm…….👀

  3. ar trebui preluate aceste dezvăluiri și de presa centrală. să vadă tot poporul ce pramatii sunt acești useriști

  4. Cum ar putea fi corect acest concurs din moment ce cel ce este cocoțat politic pe scaunul de președinte al CA este renumit prin falimentul Legofruct SRL în urma căruia mulți producători agricoli au fost păcăliți și nu și -au primit prețul muncii lor, fiind obligați să falimenteze la rândul lor.
    Este vorba de USR – istul Octavian Ghiran, președinte al CA al Piețe SA. Cum ar putea dânsul să aprecieze un plan de management decât prin perspectiva falimentului, pentru că efectiv la asta se pricepe! https://www.listafirme.ro/legofruct-srl-17676610/

  5. De ce domnule Brindescu de fiecare data când doamna Jahn încearcă să scoată „bișnițarii” din piețe aveți pregătit un articol in care o denigrați?Eu o cunosc și sunt producător de legume. Este singura care încearcă să facă ceva pentru noi.Dar se pare că deranjează prea tare pe cineva care nu vrea ca in piețe sa fie produsele noastre.Era mult mai bine dacă și dumneavoastră incercati să scrieți un articol și despre cei care au adus ” bișnițarii” și cum i-au adus în piețe.Dar se pare că asta nu contează!

  6. @Bogdan
    Habar n-am ce incearca si ce nu dna Jahn. Ceea ce vad este ca lozincile USR din campania electorala nu au acoperire in fapte. Nu pot sa inchid ochii cand vad dublu standard si ipocrizie, asta e tot.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *