– Este adevărat că în într-un dans omul își arată firea?
– Se poate spune și așa, sunt unele cazuri în care omul își poate arăta firea, este vesel, bine dispus, iubește ceea ce face și i se vede plăcerea de a juca. Poate sunt cazuri în care pe fața unora se observă supărare, faptul că sunt obligați să facă acest lucru, depinde de caracterul fiecărei persoane.
– Dacă nu ți se potrivește ritmul, în public fiind, la o petrecere, și nu te prinde ritmul, ce sfat dați?
– Sfatul meu, nu stați pe margine, intrați în joc și simțiți-vă bine, chiar dacă nu sunteți un super jucător, nu vă lăsați.
– Rămânând la începutul drumului, în ce vă privește, unde și cum ați trăit, iremediabil, bucuria ce ți-o poate da dansul, încât să faceți din el o profesie?
– Începutul drumului meu în jocul popular a fost la vârsta de șase ani, în comuna unde m-am născut și am copilărit, Prigor, o localitate frumoasă de pe Valea Almăjului. Acolo am învățat să joc, acolo am urcat pentru prima dată pe o scenă, la vârsta de opt ani, sub îndrumarea reputatului violonist Ion Stan Tănănacu.
Apoi, odată cu mutarea mea la școală la Orșova, am continuat să joc în cadrul formației școlii generale și a liceului. Am fost vătaf al formației de călușari, iar din anul 1980, la vârsta de 16 ani, am devenit membru al Ansamblului Folcloric Doina Cernei al Casei de Cultură din Orșova. În anul 1983, când am început cursurile Facultății de Mecanică din Timișoara, primul meu drum a fost la Casa de Cultură a Studenților, pentru a mă înscrie la Ansamblul Folcloric Doina Timișului.
Ca o paranteză, am fost îndreptat spre acest ansamblu de către doamna Stoienel, profesoară și coordonatoarea formației din liceu. Și dânsa a fost dansatoare la Doina Timișului. Fiind foarte doritor de cunoaștere și perfecționare și mare iubitor de joc popular, nu ratam nici o repetiție și mergeam pe la toate ansamblurile studențești, mergeam la Doina Timișului, la ansamblul de la Institutul de Medicină, la ansamblul Institutului Politehnic, la cel al Universității, iar din anul 1986 am devenit și membru al ansamblului Timișul, al Casei de Cultură a Municipiului Timișoara.
Tot în perioada studenției am câștigau de două ori Premiul I, pe țară, ca solist dansator la festivalurile de la Iași (1987) și Galați (1989). Din anul 1990 până în prezent sunt coregraf al Ansamblul Folcloric Doina Timișului.
Am încercat să iau de la maeștrii mei cât mai multe lucruri care să mă ajute în activitate. Așa cum spuneam, din dorința acesta de a face lucrurile cât mai bine și de a mă perfecționa, am urmat și cursurile Academiei de Muzica Gheorghe Dima din Cluj-Napoca, Facultatea de Pedagogie coregrafică – Folclor, am participat la multe culegeri de folclor în tot Banatul, sunt prezent la seminarii de perfecționare, ca profesor coregraf sau simplu participant, numai din dorința de a fi pus la punct cu tot ceea ce înseamnă folclorul românesc.
Ca urmare a acestor progrese pe care le-am făcut, cred eu, am fost solicitat să particip ca jurat la diferite festivaluri și, cel mai important lucru, de anul trecut am fost selectat să fiu jurat din partea României la festivalul concurs de la Zakopane (Polonia), un juriu format din nouă specialiști de folclor din opt țări. Așa am ajuns ca pasiunea mea pentru joc să devină profesia mea în care mă regăsesc de 32 de ani.
– Partenera, când erați dansator, v-a devenit, ulterior, soție. Un adevăr care vă întregește povestea.
– Este adevărat, în perioada în care activam la Ansamblul Timișul am avut norocul să o întâlnesc pe Maria. Am devenit prieteni și în anul 1991 ne-am întemeiat familia, care s-a îmbogățit cu Patricia, fiica noastră, acum studentă și, bineînțeles, dansatoare la Doina Timișului. Am avut mare noroc cu faptul că soția mea este dansatoare, pentru că ea a putut înțelege activitatea mea, cu multe plecări în turnee.
O perioadă de timp am mers împreună, dar de vreo 20 de ani mai mult fără ea. De asemenea, cunoscând fenomenul, mă consult cu ea când am mai multe idei de realizare a unor spectacole sau coregrafii. Uneori părerile ei mă ajută să găsesc soluția cea mai bună. Deci, sunt norocos.
– Acum sunteți coregraf la Ansamblului Studențesc Doina Timișului, unde ați evoluat atâta vreme. Pornind din acest loc, ați socotit în câte locuri, din țară și străinătate, ați arătat ce este dansul românesc?
– După anul 1990 am început o activitate intensă în încercarea de a participa la festivaluri internaționale, am scris sute de scrisori și le-am trimis organizatorilor de festivaluri, dar am primit doar promisiuni. Norocul ne-a surâs în anul 1992 când am participat la un festival folcloric internațional, la Costinești, unde au evoluat peste 30 de ansambluri folclorice din 12 țări.
Aici am reușit să câștigăm locul II, după Bulgaria, și înaintea Moldovei, însă în urma acestui festival primele trei clasate au fost invitate la un festival internațional în Grecia, la Ioannina. Așa a început aventura ansamblului în participarea la festivaluri internaționale.
De atunci am colindat lumea în lung și-n lat, din America de Nord (Canada, SUA) în cea de Sud (Brazilia), din Asia (Japonia, China, Coreea de Sud, Malaezia) în Africa (Egipt) și aproape toată Europa. După 1993 am participat la 60 de festivaluri internaționale de folclor din 30 de țări.
La diferite festivaluri internaționale trebuia să predăm celorlalte grupuri și spectatorilor jocuri tradiționale românești și, de aici, a apărut și dorința mea de a face aceste lucruri, în afara acestor festivaluri. Astfel, în anul 2004 am fost invitați eu și Maria să predăm jocul popular românesc la diferite asociații care iubesc jocul din Balcani.
CITEȘTE ȘI: Angajaţii din România vor avea acces, online, la tot istoricul muncii lor
Așa am ajuns să predăm în Franța, Belgia, Italia, Germania, Austria, Israel, Hong Kong, Serbia, Danemarca, Bulgaria, Elveția. În anul 2020 am avut onoarea să fim invitați cinci săptămâni să predăm în Australia. Din păcate nu am reușit, din cauza pandemiei, să ducem la sfârșit turneul nostru, dar sperăm să mai avem ocazia să ajungem acolo și să terminăm ce am început.
Vreau să spun că în Hong Kong am montat, la un ansamblu de acolo, două suite coregrafice din Banat și Bihor, iar în Belgia cinci suite din Banat, Moldova, Oltenia și Transilvania. Acești oameni care nu aveau nimic în comun cu România, doar dragoste de folclorul nostru, jucau dansurile noastre la fel de bine ca și noi. Nu vreau să uit, la festivalurile naționale studențești de folclor care au avut loc în diferite centre universitare, ansamblul Doina Timișului a câștigat numai locul I, la categoria ansambluri folclorice.
– I-ați urmat, ca și coregraf, maestrului Emilian Dumitru. Spuneți ceva despre el, esențial, să nu-l lăsăm uitării.
– Așa cum aminteam anterior, primul meu drum, în 15 septembrie 1983, a fost la Casa Studenților și chiar în acea zi a avut loc prima întâlnire a mea cu maestrul Emilian Dumitru. Încă de la început am remarcat la dânsul punctualitatea și seriozitatea în desfășurarea repetițiilor. Era un om foarte meticulos, foarte bine documentat și un mare specialist în realizarea spectacolelor de creația, poate chiar un pionier în desăvârșirea acestor spectacole care au adus faima ansamblului nostru.
Trebuie să spun că aceste spectacole erau realizate în echipă cu prof. Vasile Tudor Crețu și prof. Achim Ciucurel. Totodată, maestrul era pasionat de culegerea folclorului tradițional de la firul ierbii, adică de la oamenii din satele bănățene. La final pot spune că ceea ce am văzut la maestrul Emilian Dumitru am încercat și eu să pun în practică în activitatea mea.
– Aveți și o școală de dans, unde își găsesc loc toate generațiile, unii frecventând-o doar pentru propria plăcere. Sunt repetiții și cu studenți începători, cuprinși în lotul lărgit al ansamblului, să zic așa, gata să-i înlocuiască pe dansatorii care, asta e viața, părăsesc ansamblul.
– Da, la școala noastră de dans acum sunt doar grupe de tineri și adulți, care iubesc jocul popular la nivel de recreere. Deși unii dintre ei au plecat de la zero, să spun că acum și cu ei facem coregrafii și de multe ori apar pe scenă la spectacolele Doinei Timișului. Am avut și situații când tineri care au fost la cursurile noastre au reușit să se perfecționeze și în prezent sunt membri de bază ai grupului nostru.
– Cum vă dați seama că un tânăr sau o tânără poate fi un bun dansator?
– Nu este o formulă magică care să ne spună acest lucru, dar lucrul cel mai important e ca acel tânăr să simtă foarte bine muzica, să iubească ceea ce face, să vină cu plăcere la repetiții, pentru că activitatea la repetiții nu e ușoară. Avem 22 de coregrafii din toată țara, sunt sute de jocuri de reținut. Deci, în primul rând să simtă muzica și în al doilea rând să iubească jocul popular.
– Când găsesc potrivit, las finalul în seama interlocutorului. Ca și acum! Sunt gara să consemnez ce vreți să spuneți în încheie.
– Vă mulțumesc pentru oportunitatea de a prezenta câteva aspecte din activitatea mea profesională. Și vreau să fac o chemare, adresată tinerilor care iubesc jocul popular, să vină alături de noi pentru a ne ajuta să ducem mai departe folclorul românesc. Nu în ultimul rând o rugăminte adresată celor cu putere de decizie în această țară: ajutați cultura tradițională românească!
