După o primă dezbatere cu nervi și înjurături, timișorenii din zona Traian îi vor lua, astăzi, din nou la întrebări pe arhitecții care au discutat în prima fază doar cu privilegiații din cartier

După o primă dezbatere cu nervi și înjurături, timișorenii din zona Traian îi vor lua, astăzi, din nou la întrebări pe arhitecții care au discutat în prima fază doar cu privilegiații din cartier

După două săptămâni de la startul marcat de scandalul provocat de crasa lipsă de transparență a administrației Fritz, luni, 10 octombrie, de la ora 17,30, va avea loc o nouă dezbatere publică, la aceeași adresă (Palatul Ștefania, Str. Romanilor nr. 1), a proiectului de “Regenerare urbană – zona Piața Traian”.

Așa cum am dezvăluit după întâlnirea cu cetățenii din zona Traian, pe care Dominic Fritz și echipa sa au făcut toate eforturile să o evite, arhitecții plătiți cu circa 300.000 de euro din fonduri europene au inserat, cu copy-paste, în “soluția tehnică” propusă spre dezbatere, pasaje întregi dintr-o documentație realizată tot de ei în Cluj-Napoca.

De asemenea, tot ziarul nostru a prezentat poziția tranșantă pe acest subiect a directorului ADR Vest, Sorin Maxim, care a afirmat, cu subiect și predicat, că un proiect ce conține “principalele disfuncționalități” și “obiectivele principale de amenajare” copiate dintr-un proiect similar va avea toate șansele să fie respins de la finanțare.

Și a mai spus ceva foarte interesant directorul ADR Vest și anume că specialiștii agenției care au consultat documentația prezentată de echipa de arhitecți au constatat “că nu au studiu de trafic” și „că o parte din deciziile pe care ei le-au luat acolo au fost mai mult formale decât în interesul cetățenilor”.

Așadar, timp de două săptămâni, din 26 septembrie până luni, 10 octombrie, locuitorii din zona Traian au putut consulta o documentație cu pasaje copiate din alt proiect, care nu conține un studiu de trafic și care nu pare să reflecte interesul cetățenilor.

Discuții pe ascuns, cu persoane alese pe sprânceană

Cum s-a ajuns aici? Simplu: pentru că nimeni dintre decidenți nu a fost interesat să asculte “vox populi” în perioada de concepere a “soluției tehnice”. Tot ceea ce au făcut, până în 26 septembrie, reprezentanții administrației Fritz/echipei de arhitecți a fost să discute PE ASCUNS cu ANUMITE asociații, firme și reprezentanți din cartier, așa cum a recunoscut chiar primarul Timișoarei, pe grupul intern de Facebook “Membri USR PLUS Timiș”. Niciuna dintre aceste întâlniri nu a fost anunțată public, iar interlocutorii au fost selectați conform unor criterii rămase necunoscute până astăzi. Fix cum s-ar fi așteptat timișorenii să se procedeze în primăria cu pereți de sticlă.
După o primă dezbatere cu nervi și înjurături, timișorenii din zona Traian îi vor lua, astăzi, din nou la întrebări pe arhitecții care au discutat în prima fază doar cu privilegiații din cartier

Un anunț obscur

Secretomania a culminat cu organizarea semiclandestină a evenimentului din 26 septembrie, la care ar fi trebuit să participe doar cetățeni selectați cu grijă din rândul tinerilor frumoși și liberi, astfel încât Dominic Fritz să nu fie inoportunat cu întrebări incomode. Întreaga operațiune de camuflare a evenimentului respectiv a fost organizată cu minuțiozitate și cu atenție la detalii.

Astfel, așa cum am mai scris, singurul anunț care i-a informat, pe parcursul lunii septembrie, pe cetățenii din zona Traian că în ziua de 26 a lunii urma să aibă loc o dezbatere publică cu privire la proiectul de regenerare urbană a fost strecurat în programul Bienalei de arhitectură (BETA), afișat pe unul dintre panourile montate pe peretele exterior al Biroului pentru reabilitare cartiere istorice și monumente, amplasat în incinta Palatului Ștefania din Piața Traian. Iar în anunț scria negru pe alb că era vorba de consultare publică (în limba română), respectiv “public debate” (în limba engleză), adică dezbatere publică.
După o primă dezbatere cu nervi și înjurături, timișorenii din zona Traian îi vor lua, astăzi, din nou la întrebări pe arhitecții care au discutat în prima fază doar cu privilegiații din cartier

Intoxicări semantice

Apropo de semantică, după articolul publicat în preziua evenimentului din 26 septembrie, am primit reproșuri dinspre primărie că am încurcat borcanele, că nu era vorba despre nici o dezbatere sau consultare publică, ci doar despre o prezentare a unei așa-numite soluții tehnice pe tema regenerării urbane din zona Traian. Și că Primăria Timișoara nu poate fi făcută răspunzătoare pentru ce scrie în programul Bienalei de arhitectură, că una-i una și alta-i alta.

Ni se sugera cu alte cuvinte că domnii cu Bienala au scris prostii în program, iar noi am preluat tâmpeniile și le-am publicat. Era, de fapt, încă o intoxicare venită dinspre primăria cu pereți de sticlă și o vom demonta în cele ce urmează. În primul rând, programul Bienalei de arhitectură care conținea unicul anunț public al evenimentului din 26 septembrie fusese afișat chiar într-un panou al Primăriei Timișoara, închis cu cheia, nu pe garduri.

În al doilea rând, persoana care a redactat anunțul a primit textul dintr-o sursă oficială – primărie/echipa de proiectanți – nu l-a scris după ureche. În al treilea rând, în invitația oficială asumată de Primăria Municipiului Timișoara și de proiectant, ajunsă exclusiv la fiecare dintre participanții selectați pe sprânceană, scria așa: “Evenimentul din 26 septembrie este organizat în parteneriat cu BETA și găzduit în cadrul Bienalei timișorene de arhitectură”.

Deci oamenii de la BETA nu inventaseră nimic, ei erau chiar parteneri cu primăria în organizarea evenimentului și știau foarte bine că va avea loc o CONSULTARE/DEZBATERE PUBLICĂ, chiar dacă reprezentanții municipalității încercau să ne convingă, fără succes, că nu a fost vorba de o dezbatere, ci de o “prezentare a soluției tehnice”. De altfel, în cuprinsul aceleiași invitații oficiale, se mai menționau și următoarele: “Echipa de proiectare Planwerk și reprezentanții Primăriei Municipiului Timișoara vor prezenta viziunea și soluția propusă pentru zona de intervenție, urmând ca apoi să existe un dialog cu cei prezenți pentru a colecta și DEZBATE opiniile cetățenilor legat de acest proiect de amploare”. Mai clar decât atât chiar nu se poate…
După o primă dezbatere cu nervi și înjurături, timișorenii din zona Traian îi vor lua, astăzi, din nou la întrebări pe arhitecții care au discutat în prima fază doar cu privilegiații din cartier

Fain la primărie: tragem cu urechea și apoi alergăm cu invitația

Vă veți întreba, poate, cum am intrat în posesia unei invitații oficiale, dacă ele s-au înmânat discreționar. Simplu. În dimineața zilei de 26 septembrie, așa cum am mai relatat, am discutat, la fața locului, cu unul dintre riverani (un timișorean care deține un magazin de circa 30 de ani în Piața Traian), care ne mărturisea că nici el, nici alți proprietari de magazine sau locuitori din zonă nu fuseseră informați cu privire la evenimentul ce urma să se desfășoare în seara respectivă și, de altfel, nici nu luaseră parte la întâlnirile cu proiectanții despre care pomenea Dominic Fritz pe grupul intern de Facebook al USR Timiș.

Ei bine, în timp ce discutam cu domnul Marcel Grigore, unul dintre angajații primăriei care montau tardiv afișele ce anunțau evenimentul l-a auzit și a raportat mai departe. Așa încât la vreo oră după dialogul nostru cu domnul Grigore, un reprezentant al administrației Fritz s-a prezentat la magazinul omului și i-a lăsat… invitația oficială pentru evenimentul ce urma să aibă loc peste doar trei-patru ore! Transparență, nu glumă…

Un comunicat de presă pe post de alibi

Bun, am lămurit faza cu anunțul din programul Bienalei de arhitectură care, evident, n-a fost citit de cetățenii simpli din zona Traian, am clarificat și misterul invitațiilor oficiale împărțite celor aleși, nu la întâmplare, mai rămâne să devoalăm încă o stratagemă a oficialilor administrației Fritz. Și anume folosirea comunicatului de presă ca argument în asigurarea publicității evenimentului din 26 septembrie.

Astfel, vineri, 23 septembrie, la orele prânzului, pe mail-urile redacțiilor timișorene a sosit un comunicat de presă intitulat “Invitație conferință luni” și având următorul conținut:

“Primăria Timișoara vă invită luni, 26 septembrie, de la ora 15, în Palatul Ștefania din Piața Traian, la o conferință de presă susținută de primarul Timișoarei, Dominic Fritz și echipa de proiectare Planwerk, care a lucrat la Proiectul de <Regenerare urbană – Zona Piața Traian>. Conferința de presă va avea loc în spațiul în care în această perioadă se desfășoară Bienala timișoreană de arhitectură. Conferința de presă va fi urmată, de la ora 17.30, de o întâlnire a primarului Dominic Fritz și a echipei de proiect cu cetățenii din zona Fabric, cărora le va fi prezentat acest proiect. Vă așteptăm. Serviciul Comunicare”.

Prin transmiterea acestui comunicat de presă, Primăria Timișoara încerca să își procure un alibi, în sensul că, vezi Doamne, ea a anunțat că luni, 26 septembrie, urma să aibă loc o întâlnire cu cetățenii din Traian, iar mai departe era treaba jurnaliștilor să facă informația publică. Doar că nu așa funcționează lucrurile în presă! Iar primarul Dominic Fritz are un consilier personal pe comunicare, Bogdan Marta, care știe exact acest lucru, doar a lucrat atâția ani ca jurnalist.

Așadar, jurnaliștii nu publică anunțul că va avea loc o conferință de presă, că nu interesează pe nimeni asta, ci, eventual, dacă li se pare subiectul interesant, se prezintă la acea conferință de presă și relatează ulterior ce s-a discutat acolo. Așa se face că NIMENI din mass-media timișoreană nu a anunțat, vineri, 23 sau sâmbătă, 24 septembrie, că va avea loc o conferință de presă luni, 26 septembrie în Piața Traian. Nici măcar site-ul care încasează mii de euro pentru publicitate de la societățile tutelate formal de Consiliul Local Timișoara, dar controlate faptic de primarul Dominic Fritz!

Cât despre întâlnirea primarului cu cetățenii din zonă, programată după conferința de presă, din nou, nu era treaba jurnaliștilor să o anunțe, ci, eventual, să asiste la ea și să relateze ulterior ce s-a întâmplat acolo. Adică exact ce a făcut jurnalistul ziarului Adevărul, Daniel Dancea, singurul gazetar prezent la fața locului, el publicând a doua zi articolul intitulat “Dominic Fritz, confruntat cu cetățeni furioși. Dezbatere cu urlete, înjurături și îmbrânceli”.

Și încă un argument în sprijinul susținerii noastre că Dominic Fritz și echipa sa nu și-au dorit ca publicul să afle despre dezbaterea din 26 septembrie: nici pe site-ul și nici pe pagina de Facebook a Primăriei Municipiului Timișoara nu a fost postat nici un anunț referitor la acea întâlnire! În schimb, de pe portalul PMT am aflat, vineri, 23 septembrie, că primarul Dominic Fritz a plecat la Paris, o informație, într-adevăr, extrem de importantă pentru timișoreni…
După o primă dezbatere cu nervi și înjurături, timișorenii din zona Traian îi vor lua, astăzi, din nou la întrebări pe arhitecții care au discutat în prima fază doar cu privilegiații din cartier

Socoteala de acasă, dată peste cap în ultima clipă

Întreaga strategie a administrației Fritz a fost dată peste cap sâmbătă, 24 septembrie, de un membru al USR Timiș, Alin Ciobanu, care a cerut explicații, pe grupul intern de Facebook, cu privire la organizarea clandestină a dezbaterii de luni, 26 septembrie. Astfel încât, duminică la prânz, Dominic Fritz a anunțat, pe pagina personală de Facebook, că a doua zi urma să aibă loc prezentarea proiectului de regenerare urbană a zonei Traian.

Suntem absolut convinși că, fără intervenția dură a colegului de partid, domnul primar n-ar fi scris duminică nici un cuvânt. După care am publicat și noi, duminică seară, pe site, detaliile din culise, astfel că și locuitorii din zona Traian care nu urmăresc activitatea intensă pe Facebook a lui Dominic Fritz au putut afla de dezbaterea la care… nu erau așteptați. Iar în locul mingilor ridicate la fileu de gașca de aplaudaci, domnul primar s-a trezit față în față cu o sală plină de oameni furioși. Ghinion.

După o primă dezbatere cu nervi și înjurături, timișorenii din zona Traian îi vor lua, astăzi, din nou la întrebări pe arhitecții care au discutat în prima fază doar cu privilegiații din cartier


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *