JoyceDay la Bufnițe, cu Mircea Mihăieş

JoyceDay la Bufnițe, cu Mircea Mihăieş

Joi, 2 februarie, la ora 18,30, librăria independentă La Două Bufnițe (Timișoara, Piața Unirii nr. 11, intrare de pe Matei Corvin) găzduieşte evenimentul ”Cui i-e frică de James Joyce?”, cu Mircea Mihăieș.

Sărăcia afectează drastic performanţa şcolară, iar meditaţiile discriminează

În trei luni, 30 de infracțiuni au fost săvârșite în mediul școlar din Timiș. Familia este primul factor educativ al copilului

În trei luni, 30 de infracțiuni au fost săvârșite în mediul școlar din Timiș. Familia este primul factor educativ al copilului. În perioada octombrie-decembrie 2022, la nivelul Inspectoratului de Poliție Județean Timiș au fost sesizate 30 de infracțiuni săvârșite în incinta și în zona adiacentă a unităților de învățământ timișene.

Simularea Evaluării Naţionale: Elevii din partea minorităţilor susţin proba de limba şi literatura maternă

Simulare Evaluarea Națională, județul Timiș: Subiectele și baremul de evaluare la limba și literatura română

Simulare Evaluarea Națională, județul Timiș: Subiectele și baremul de evaluare la limba și literatura română. Luni, 30 ianuarie, a avut loc prima probă în cadrul simulării județene a Evaluării Naționale pentru elevii clasei a VIII-a în anul școlar 2022/2023, organizată de către Inspectoratul Școlar Județean Timiș, proba de limba și literatura română.