
Polițiștii au stabilit cum s-a produs accidentul mortal din Timiș
Sâmbătă, în jurul orei 12:05, un bărbat de 71 de ani a condus un autoturism pe DN6 (Centura Lugojului), dinspre strada Tapiei înspre satul Măguri, iar la un moment dat a intrat în coliziune cu un autoturism condus regulamentar de un tânăr de 25 de ani, care se deplasa dinspre Timișoara înspre Caransebeș.
În urma impactului, a rezultat decesul bărbatului de 71 de ani, precum și rănirea altor două persoane, respectiv tânărul de 25 de ani și o femeie de 62 de ani, pasageră în primul autoturism.
Polițiștii continuă cercetările în cadrul unui dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă.
Sursa foto: lugojinfo.ro


