Banatul, Crișana și Transilvania sunt regiunile țării cu cei mai puțini obezi, potrivit unui studiu, demarat în vara anului trecut, de o echipă de opt specialiști în diabet, nutriție și boli metabolice.
Cercetarea a inclus un eșantion, reprezentativ statistic, de aproximativ 2.100 de persoane adulte, din opt centre regionale: Bihor, București, Cluj, Galați, Gorj, Iași, Suceava, Timiș.
”Studiul s-a făcut științific și a fost coordonat de Universitatea de Medicină și Farmacie <
În Banat, Crișana și Transilvania procentul obezității (definită când IMC – indicele de masă corporală – este peste 30, IMC= greutatea/înălțimea la pătrat) este de 18,8 la sută față de Moldova, unde proporția este de 23,8 la sută. În Oltenia și Muntenia, prevalența obezității este aceeași cu cea înregistrată la nivel național, 21,3 la sută.
În ceea ce privește rata persoanelor supraponderale (când IMC este cuprins în intervalul 25-29,9), tot în Moldova este procentul cel mai mare – 33,4 la sută, media pe țară fiind de 31,1 la sută. În Banat, Crișana și Transilvania, prevalența supraponderabilității este de 28 la sută, în timp ce în Oltenia și Muntenia, de 32,2 la sută.
Obezitatea afectează mai mult bărbații (23 la sută), față de femei (20,3 la sută). În ceea ce privește supraponderabilitatea, aceasta afectează 41,6 la sută dintre bărbați comparativ cu 24,7 la sută dintre femei.
AFLĂ MAI MULTE DIN EDIŢIA TIPĂRITĂ DE MARŢI, 7 iulie, A COTIDIANULUI RENAŞTEREA BĂNĂŢEANĂ