Cofinanțare sporită pentru centrala fotovoltaică dintr-o comună timișeană

Cofinanțare sporită pentru centrala fotovoltaică dintr-o comună timișeană

Cofinanțare sporită pentru centrala fotovoltaică dintr-o comună timișeană

În cursa pentru autonomie energetică prin valorificarea energiei fotovoltaice, comuna timișeană Știuca, din imediata apropiere a municipiului Lugoj, a făcut recent încă câțiva pași importanți, aleșii locali de aici dând undă verde studiului de fezabilitate și documentației tehnico-economice aferente acestei investiții.

Potrivit hotărârii consilierilor comunali, în centrul administrativ al acestei comune cu circa 1.900 de locuitori va fi realizată o centrală fotovoltaică racordată la rețea, care va acoperi cea mai mare parte a consumului propriu instituțional, valoarea totală a investiției ridicându-se la circa 983 de mii de lei, inclusiv TVA.

Din această sumă, circa 146 de lei vor fi alocați amenajării terenului și asigurării utilităților, aproximativ 174 de mii de lei – proiectării și asistenței tehnice, iar 621 de mii – investiției de bază.

CITEȘTE ȘI: Alin Nica: „Simonis a cumpărat, pe persoană fizică, câțiva aleși locali. Comunitățile locale rămân liberale”

Pentru realizarea acestui obiectiv, edilii din comuna Știuca au ales formula de a solicita un grant neeligibil de circa 516 mii de lei (TVA inclus), pe care-l vor completa cu o contribuție de la bugetul propriu de puțin peste 467 de mii de lei.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

2 thoughts on “Cofinanțare sporită pentru centrala fotovoltaică dintr-o comună timișeană

  1. Cu toata stima pentru dorinta comunei Stiuca de a fi independenta energetic😂🤪(sper ca au prevazut si acumulatori multi si mari pentru cand nu e soare) hai sa vedem un pic contextul la nivelul tarii:

    „Hidrocentrala cu acumulare prin pompaj Tarniţa-Lăpuşteşti (Cluj), care ar trebui să aibă o capacitate de 1.000 MW, bifează un nou eşec, acesta fiind un proiect despre care se vorbeşte în România încă din ani 1975.”

    „Producătorul şi furnizorul de gaze naturale Romgaz (de stat, da?) a anunţat (la sfarsitul lui 2023) că va finaliza centrala de la Iernut, judeţul Mureş până la data de 31 decembrie 2024. Noua centrală cu ciclu combinat cu turbine cu gaze de 430 MW trebuia pusă în funcţiune în 2019. Astfel, noul termen va marca o întârziere(hmmm, oare de ce? oare a fost cineva interesat? cine?🤪) de cinci ani a proiectului.” dap, in cinci ani poti prosti suficienti sa o ia pe aratura. la propriu. adica sa scoata terenuri din circuitul agricol ca sa cultive fotoni. „e destepti”, nivel 🐏🐑.

    Cernavoda, reactoarele 3 si 4 ministru’ energiei: „După ce avem proiectul final (…), se intră în a treia etapă de proiect și la nivelul anului 2031 aceste reactoare sunt proiectate a fi finalizate”
    dap, le-am dat cu flit la chinezi, pai cum, de ce sa fie gata, care e problema ca avem cel mai mare pret la energie din oiropa? obrazul subtire cu cheltuiala se tine! offshore, draggnniiiiaaaa, rasini in cap… prostia si domnia se platesc! spre bucuria jmekerilor ce primesc compensare de la stat. care stat are bani de la… fraierii ce pun botul la vrajeli cumva?

    intre timp de ce sa nu dam multi bani pe prostii? continuam sa ne jucam de-a:

    #prosteala verde

    si asta pentru ca:

    #neocolonialism

    #idiocracy🤪

  2. PS: care mai de care mai independenti(de genul centrala termica individuala la bloc, falimentat col”d”erm, plan pe termen scurt-mediu de interzis centrale individuale😉), pentru ca „dezbina si stapaneste”

    #neocolonialism

    #🤪

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *